Nu pot să scriu nimic pentru că nu am fost – de ce să fiu încă o oaie la turma deja formată?Mmm? Dar nu despre semi-sărbătoarea asta naţională voiam să scriu, ci despre impresiile mele acumulate de pe 10 aprilie –  când am postat ultima dată –  până acum.

Mi-am dat seama că degeaba există o tonă de emisiuni despre modă, creativitate, vestimentaţie şi stil pentru că oricum lumea face cam ce a făcut şi până acum, adică se îmbracă şi se comportă prost spre foarte prost.

La şcoală, numai când iau poziţia de analizator – întinsă în bancă, o cască intr-o ureche, capul uşor înclinat, ochii uşor deschişi, mâinile întinse lejer, creion în mâna dreaptă desenând orice – imi dau seama de dimensiunile problemei. La ore nimic nu te poate inspira ori captiva; atâta timp cât profesorul îşi face treaba cu jumătate de măsură nu văd de ce ar trebui să aibă pretenţii legate de uniformă, temă lucrată, prezenţă la oră – sau poate sunt eu lipsită de cea mai slabă logică… Altă chestie problematică este combinaţia penibilă a unora: proşti şi impertinenţi. De ce nu pot fi doar proşti nepregătiţi dar cuminţi şi disciplinaţi sau impertinenţi dar bine pregătiţi şi informaţi, capabili ?

Recunosc, m-a oripilat o serie de întâmplări din perioada asta. Mi-am vopsit câteva şuviţe cu roşu şi bineînţeles că niciun profesor nu mi-a spus nimic (în faţă) dar a rămas ca eu să aflu abia spre seară de bârfa din cancelarie, vocea semi-scandalizată a unei anumite profesoare care a avut grijă să audă şi dna director şi…şi asta a fost tot. N-a mai zis nimeni nimic până când mi-am vopsit IAR şuviţele care începuseră să se decoloreze. Palpitante momente au fost cele cand treceam prin faţa cancelariei fără uniformă şi cu părul relaxat – îmi place să anarhesc de una singură… No, am note din cele mai bune dar chiulesc şi asta este o gravă problemă. Nu ştiu ce e mai grav: că se lipseşte de la ore sau că EU lipsesc de la ore. Am avut tone de discuţii cu tot felul de profesoare; din cele aflate la menopauză până la cele mai drăguţe şi open-minded – nici acum nu am inţeles ce vor de fapt de la mine. Poate că ei toţi sunt trişti că nu mai au cu cine vorbi atunci când plec eu din clasă… – dar rămâne să meditez asupra acestui aspect.

Eu nu am avut niciodată pretenţia la o negociere cu profesorul asupra materiei pentru o teză sau lucrare de control, cum nici nu am comentat dacă un profesor decide să dăm lucrare în ziua cu teza – nu de alta, dar o fac alţii şi pentru mine…

Dar trecând peste tot căcatul ăsta mărul acesta perfect roşu de cantitate suficientă a zaharurilor cu şcoala mi-am dat seama că anul şcolar ce aproape a trecut a fost un an ratat, în care m-am plafonat şi nu am învăţat nimic nou. În afară de câteva persoane care mi s-au întâmplat totul a fost aiurea, nesatisfăcător, insipid. Mi s-au futut distrus o grămadă de vise şi dorinţe; e ca atunci când nu îţi mai poţi pune dorinţe pentru că stocul de stele căzătoare a fost epuizat. Am momente în care starea mea psihică lasă de dorit şi stiţi, mă deranjează ipocrizia şi infatuarea unora de mor.