Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

Etichetă

scrisoare

Recomandata nr. 349875875piSQRT2 – pentru Jesus

Oh Jesus unde eşti ca să vezi ce fac ăştia de ziua ta? An de an îşi dau toţi ochii peste cap şi încep să le curgă bale ca la rabie ca să mai cânte un colind. Toţi născătorii de muzică proastă se strâng în consiliul nesfânt al colindătorilor ordinari şi mai scot câte un CD cu muzică proastă. Aceleaşi colinde româneşti şi aceleaşi cântece de Crăciun în engleză sunt compilate în albume odioase iar apoi împrăştiate la comanda bestiei cu pleată rară, Hruşcă. Dar cine sunt aceşti oameni care cumpără CD-uri cu colinde? De fapt, cine sunt aceşti oameni care ascultă măcar muzica aceasta proastă şi se uită la videoclipuri cu fete la patinoar cântând Jingle Bells sau mai ştiu eu ce alte fenomene oripilante.

M-am săturat de clişeul cu Vis de iarnă cântat de Andra, marea divă care îi toarnă un copil lui Măruţă. Mi-a reproşat cineva că sunt insensibilă pentru că nu îmi vine să plâng atunci când ascult melodia aia. Zău aşa, eu nu plâng pe manele uitându-mă la Andra cum poartă o pisică polară pe cap.

O să apară Trăistariu cu vocea lui de Maria Lătăreţu, la fel de fake&gay cum ne-a obişnuit încă din epoca Valahia; şi Talisman care toarnă un videoclip la mânăstire, ca săracii…

Dar peste toate va cădea triumfător cel care este junior din naştere şi va rămâne aşa in vecie. Cel care nu poate muri pentru că nu a fost niciodată viu, cel care face bani râzând de Emilia Popescu: Ştefan Bănică Jr. Acest Elvis Presley de România care nu are somn un an întreg, care poartă capse pe fermoarul pantalonilor în mişcările sale ce trasează sinusoide din bazin şi îşi foloseşte talentul exact cum nu trebuie. Superlove? Concert de Crăciun? Rock’n’roll Band?

Vezi, Jesus, ce fac ei de ziua ta?

 

Amice,

şi-a murit Mădălina Manole. Se repetă situaţia „Laura Stoica” sau „MJ”. Asta strică tot. Îmi plăcea Mădălina Manole şi nu înţeleg de ce există peste tot un deştept care îşi expune părerea de specialist în…nimeni-nu-ştie-ce, o sensibilă care rememorează întâmplări de acum 20 de ani de parcă ar fi fost ieri dar o face cu atâta patos şi implicare sufletească încât parcă speră că va reveni la viaţă. Oriunde se află criminalistul de servici, prietena cea mai bună apărută din senin, laitmotivele „familia îndurerată”, „fanii îi aduc un ultim omagiu” şi în cazul acesta „fata cu părul de foc” sau „fata dragă”. Mi-e milă de copilul ăla pe care l-a lăsat singur. Brusc, sec. Imaginează-ţi cum ar fi să crească şi să îşi vadă mama pe youtube.com cântând…

A..referitor la tehnologie. Zilele astea nu prea m-am apropiat de PC, dar primul lucru pe care l-am făcut când m-am întors la el primul lucru pe care l-am făcut a fost sa verific mail-ul. Facebook, Facebook, Tagged, „implanturi”, Facebook, „Scapă de vergeturi cu laser la Clinica X” , Facebook, Tagged şiiii… Zelist.ro

Îmi zic „Pe ăsta nu îl şterg…”. Îl deschid şi citesc rapid despre un nou site, QuickMall . Intru acolo şi am fost mai mult decât foarte plăcut surprinsă să văd un site bine pus la punct, un magazin online cu ultimele apariţii în materie de Apple, aparate de fotografiat, console ş.a.  Băi şi-mi plăcea… Aspectul este impecabil, titlul e potrivit, motto-ul pe măsură: QuicMall – It’s for all.

Spre exemplu intri pe pagina de Home şi alegi din coloana de categorii din dreapta pe cea unde scrie ” Notebook / iPad” iar apoi urmează o aventură printre imagini, denumiri, preţuri, coşuri de cumpărături.Amice, e distractiv! Ca să nu zic că pe prima pagină au ultimele noutăţi, chestii în plină desfăşurare, vânzări – şi e proaspăt. Odată cu lansarea site-ului QuickMall, m-am înscris în competiţia pentru un iPad. Dă și tu sfoară-n țară!

P.S. Amice, şi când te gândeşti că nu trebuie decât să dai un click…


Direct din iad

Atât

De la autor


Iubiţi sau nu cititori,


Ştiu că mâine, 16 decembrie, împlinesc 16 ani şi chiar dacă nu vreau să plutesc prea mult în apele acestui subiect mă văd nevoită s-o fac.  Sunt la capitolul Concluzii, impresii şi sugestii când va trebui să scriu despre ce am trăit în ultimii 15 ani şi 364 plus/minus câteva zile.

Recunosc, n-am fost chiar copilul reuşit al familiei dar nici preşedintele Asociaţiei Mondiale a Anarhiştilor. Am oscilat între învăţat şi dezvoltat cultul propriei personalităţi. Am cunoscut oameni – niciodată nu e suficient pentru mine, ce-i drept – şi am realizat că există şi oameni ce fermentează (îi dă de gol mirosul), oameni proşti din multe puncte de vedere, virgini şi virgine – in special psihic, semi-oameni, ne-oameni, ultra-oameni.

Primatele urât mirositoare sunt binecunoscute încă din adânci tinereţi. Proştii se pot prezenta lejer „colegi de bancă ai dinozaurilor”.

Virginii şi virginele mi-au fost specimene pur familiare mult timp la modul că ele existau încă de la grădiniţă, lucru perfect firesc în asemenea circumstanţe, ca de altfel şi în şcoala primară. Gimnaziul şi liceul mi-au cam depăşit aşteptările întrucât m-am lovit de un bloc de virgini şi când spun asta nu mă refer la cei ce n-au explorat trupuri de sex opus ci la acei paraziţi cu minţi încuiate şi idei inoculate de autori de cărţi de colorat. Îmi plac lătrăii şi linguşitorii aşa cum îi place unei lipitori o ţigară înfiptă-n spate; virginii sunt comuni şi mediocri, m-am lovit şi o să mă lovesc de ei aşa cum te loveşti de animale la ZOO.

Semi-oameni…poate unii profesori sau nu ştiu, persoane cu care am avut de-a face. Viermi sau monumente ale inculturii şi ţărănismului gros. Ne-oamenii m-au şocat şi scârbit urât, exagerat de mult. Ei nu sunt oamenii fiindcă nu au raţiune, ceea ce ar trebui să fie elementul ce ne diferenţiază pe noi, oamenii, de …primate.

Da. am ajuns la ULTRA-OAMENI. Profesorii pe care pot să îi număr pe degetele de la o mână- cu condiţia să evit degetul pe care port inelul, domni şi doamne întâlniţi aiurea, prieteni rari şi scumpi mie.

Momentan aş putea afirma că am ceva prieteni, şi i-am ales conform criteriilor mele. Astfel împreună suntem brigada de ultra-umor şi semi-debilism impus, suntem cei ce nu au bani de pizza dar se mulţumesc cu o cafea de la automat, suntem cei ce nu dau doi lei pe lachei şi pe cei ce blamează rock-ul. Ne declarăm miserupişti cu absenţe în catalog la activ.

Jur că am avut conflicte, jur că am avut plăceri, tristeţi şi nebunii. De obicei mai mult plâng decât râd, dar nu-mi joc trăirile – cu toate că îmi plac actoria şi regia.

După aproape 16 ani am rămas cu dragoste de carte. Îmi plac oamenii şi…sugestii nu am.

Sper că am fost la obiect dar ambiguă în acelaşi timp.

Vă salut din microuniversul meu guvernat de o demi-anarhie şi tone de nebunie.




Cu respect pentru unii şi greaţă pentru alţii,

IPond

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑