Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

Etichetă

Rai

Scurta trecere prin Rai a lui IPond partea II

PARTEA I

…American Heaven!!

– (Zâmbind) Nu aş fi crezut niciodată că amerincanii ar putea să îşi creeze propriul lor Rai atât de…(avec un air pensif) atât de…al lor!

Are o tentativă de a se apropia de cei de acolo, dar ezită.

– Nu, nu…mai bine nu. Ei deja sunt in format n+1, nu am ce căuta acolo…

Şi se îndepărtează,observând cum porţiunea aceea de Rai era destul de cuprinzătoare întrucât Robert Pattinson şi K. Stewart turnau la nesfârşit scene din Twilight, Keanu Reeves lua pilula albastră şi nu intra în Matrix, oamenii din ghetouri nu mai sufereau de foame şi se mutau din rulote în locuri mai bune şi…  şi păşeşte agale, surâzând din când in când în amintirea momentului precedent când a descoperit Raiul American.

– Ce ţi-e şi cu locul ăsta…

– Huh! (Trăgând aer in piept din cauza şocului suportat) Alţi oameni!

Activându-şi ochii de acvilă a putut recunoaşte cu uşurinţă siluete umane indicând ambele sexe cunoscute şi vârste diferite mişcând fie energic şi ludic, fie domol, leneş, ca şi cum orice mişcare ar fi fost un efort supraomenesc – chiar şi în Rai. Se putea observa cu uşurinţă un cort cu un foc in apropiere unde fierbea un ceaun; la câţiva metri distanţă o Dacie parcată la marginea unei paduri emiţând unde sonore ce imitau muzica,  un grup de femei spărgeau seminţe stând pe o pătură în timp ce nişte bărbaţi pregăteau un grătar pentru mici – unul mai gras doar privea, scărpinându-şi spinarea de scoarţa unui copac lângă doua baxuri de bere. În alt decor Oana Pellea se regăsea cu Amza – aşa îi spunea ea chiar şi în Rai, pentru că susţinea că îi este prieten, nu tată; Florin Piersic desfăcea bagaje – tocmai ajunsese şi el în Rai şi împărţea batiste pentru transpiraţie cu Cotabiţă. Caragiale citea gazeta în Capşa, în aşteptarea lui Eminescu ce se întorcea de la Veronica Micle. Era o agitaţie de nedescris. Era partea românească a Raiului.

– (extaziată)E partea românească a Raiului! Nu se poate! (Privind atent) Jesus! Se pare că Băsescu este iubit de oameni iar Dan Diaconescu încă supravieţuieşte cu OTV-ul…

– (aruncând o privire spre o cladire pe care bătea un veşnic apus) Mdah…şi Mădălina Manole…(şoc suprem) Mădălina Manole (?!?!?!) Împreună cu…


Va urma…

Anunțuri

Scurta trecere prin Rai a lui IPond partea I

Ora 3:33:00, 16 decembrie 2999 – IPond moare după o viaţă inuman de lungă. Bineînţeles că nu moare de bătrâneţe ci de supradoză de gândire. Cum potenţialul intelectual al lui IPond era absolut inimaginabil, păsăretul – partea populaţiei care suferea de sindromul „creier de găină”- şi oamenii au fost absolut distruşi, refuzând faptul că IPond ar fi putut vreodată să îşi suprasolicite sistemul. Pe 16 decembrie era ziua ei, împlinea 1006 ani. Era în floarea vârstei, în plină formă atât fizic cât şi psihic. Studiase tot ce s-a putut studia, îşi făcuse tatuajele dorite, piercing-urile dorite, era cel mai cunoscut om din lume; primise premii an de an – obişnuia să refuze Nobel-urile şi Oscar-urile din altruism şi bunăvoinţă faţă de cei mai mici . Da, murise şi moartea ei stârnise depresie pe întreaga planetă deja suprapopulată. Absolut orice fiinţă, în tristeţea ei, era curioasă în legătură cu moartea lui IPond, fiecare fiind intrigat de rezultatul autopsiei: „supradoză de gândire”.

Marile puteri ale lumii împreună cu savanţii au fabricat un munte de 8850m, mai mare decât Everestul, în vârful căruia IPond a fost fixată într-un bloc de gheaţă transparentă în formă de chitară. Adoratorii urcau muntele pe serpentinele pregătite, în noapte, cu lumânări roşii în mână.

Şi cu toate astea IPond a plecat fără nici cea mai mică urmă de păsare ori regret. A murit şi geniul ei a ajuns în Rai. Era îmbracată cu un tricou negru pe care scria „Eu” şi era încălţată cu iepuraşi roşii.

– Ciudat… (Uşor ameţită însă interesată de situaţie) … nu mă aşteptam la asta…

– Conform cultelor generale tunelurile se termină cu o luminiţă dar acesta s-a terminat cu o poartă…

– (Zâmbitoare) Oricum…locul ăsta e drăguţ…

– După convingerile personale şi luând in considerare accepţiile universal valabile referitoare la semne ce conturează şi definesc spaţial şi spiritual un loc… cred că am ajuns in Rai.

– (păşind) Huh…Măcar au alee pavată.

(Continuă să meargă contemplând)

– Mdah… S-au dus toate din câte aveam eu pe pământ…

– (Strigă) IPond!

– (Mai puternic, uşor răguşit)  IPooooond!

– (Disperat, chiar) IiiiiiiPoooonddd!!

– Da, ecoul. (Tristă). S-a dus şi el…

– (Oftând) Ehh…măcar este iarbă.

(Se apleacă şi rupe un smoc de iarbă, o apropie de nas spre a o mirosi)

– Ahh..asta da revigorare!  Iarbă adevărată nu gazon contrafăcut!

(Începe să păşească zglobiu, ţopăit, vesel)

– La, la, la! La, la-lal-la, la, la, lal-la-lal-la!

– (Se opreşte) Hei, hei! Dar ce-mi văd ochii? Oameni!

(Fiind la distanţă destul de mare încearcă să se apropie de ei părăsind aleea, alegând o traiectorie perpendiculară pe direcţia arbitrar aleasă a fi a aşezării în spaţiu a semenilor ei)

– (Alergând cu paşi mari) Ce iarbă! Mă întreb cine o polenizează…dar cine o tunde? cine o udă?!

(Se vedeau nişte oameni foarte diferiţi. IPond se opreşte după o stâncă şi reflectează cu un ton jos)

– Eu, Raiul este locul unde lucrurile, evenimentele, fenomenele şi oamenii iau forma lor fericită. Mi-e greu să concep că jucătorii aceia de baseball nu se ceartă, totuşi.

– (Ca trezită din somn, brusc) Ia stai puţin! Baseball? Dar dacă mă uit mai atent (îşi ingustează privirea şi duce degetele în dreptul bărbiei pentru un maximum de acuitate vizuală)…văd nişte negri graşi mâncând fast-food şi… (absolut şocată) Obama?!?!?!?! Abraham Lincoln, George Bush, Justin Bieber (?!), Marilyn Monroe?!?!

(Privind stupefiată în continuare vede căutători de aur cu tricouri cu textul „Californian Gold Fever”, Scooby Doo, James Cameron încercând să repare Titanicul, şcoala de hip-hopperi distruşi a lui Missy Elliot şi o infinitate de oameni, obiecte şi activităţi ce nu aveau decât un singur lucru în comun: originea)

– (Ţipând) Evrika! Ăsta e …


Va urma…


Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑