Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

Etichetă

rahat cu ochi

Papagal fiind bloguri spamam…

Chestia asta mi-a făcut ziua. De când mă ştiu există o încurajare idioată: „Eşti unic” – da, normal, ca toţi ceilalţi. Deci oamenii care au impresia că nu există tipare şi fiecare e special şi diferit faţă de ceilalţi, au un singur lucru asociat cu „unic”: neuron. Problema este că  acest gen de exprimare se foloseşte în situaţii speciale. Astfel băgăm mâna în sacul cu tipologii şi o scoatem pe cea numită: blogger-şi’atât.

E omul  acela născut la 7 luni, demineralizat, inferior din punct de vedere fizic şi intelectual. El a fost mereu stricat de educaţia mamei sufocante. Ieşea în faţa blocului să se joace cu ceilalţi copii, se împiedica, se lovea, ieşea două seri afară şi a treia răcea, nu avea nicio abilitate, mingea ricoşa din el ca din colţul mesei, nu putea dansa, se ruşina, vorbea prea încet şi de-a lungul timpului din inert din punct de vedere social a devenit invizibil. A descoperit internetul şi de atunci nu i-a mai păsat că el nu exista pentru cei din real life, era fericit că a găsit grupuri în care să se integreze, grupuri de alea de unici extraordinari în comunităţile virtuale dar albi brânză, graşi, nesplălaţi şi acneici în viaţa reală. Vorbea numai în limbaj Lineage şi Travian, făcea glume proaste şi se credea troll pe forumuri ş.a.m.d. La şcoală stătea non-stop pe net pentru că avea telefon de unic şi acasă dădea refresh din 3 în 3 secunde să vadă câţi alţi unici au împărtăşit ideile lui originale şi unice. Niciodată nu reuşea să fie băgat în seamă de cei mari, să fie apreciat, iubit, celebru, controversat, era mereu cel mult sub medie. Astfel el nu ştia să facă altceva, milita pentru recunoaşterea bloggingului ca meserie ca să poată rânji dinţii lui galbeni atunci când era întrebat ce lucrează. E cantitate neglijabilă raportat la orice sistem din viaţa noastră de oameni normali cu activitate socială. De aceea e doar blogger, un blogger-şi’atât.

Dacă traficul  se măsoară în unici/zi în textul din imagine mă întreb cum arată cel care spamează în halul asta pe bloguri…

Păduchele şcolar – new version

Am spus mai demult că nu cunosc ura şi este adevărat, dar aici nu este vorba despre ură sau antipatie – e vorba despre milă. Există un personaj care, sub forma tragică a expresiei, reuşeşte să modifice spre „groaznic” curba vieţii mie şi multor altor persoane cu care interacţionează, fie chiar şi asimptotic. Nu vreau să îl fac celebru, aşa că pentru binele meu şi al celor menţionaţi mai sus, voi folosi un pseudonim sugestiv: C.

Dacă într-un vechi articol l-am numit Păduche Şcolar, tind să cred că el a ieşit nu recent de sub umbra normelor de încadrare în rasa umană. Mi-e milă când îl văd mai ieftin decât o pereche de testicule de raton călcat de tir.

Amice, dacă vrei să redevii om încearcă să îţi aminteşti de unde ai plecat, adică vremurile acelea când un leu era mult şi strângeai din buci la gândul că o vină cineva să te lase fără curent pentru că nu aveai bani să plăteşti factura, când plecai de acasă sub pretexul că te plictiseai şi te plimbai prin vecini fără să le spui că faci de 48h pauză de la mâncare. Când vezi că toată lumea râde când apari tu, nu te gândi că te plac din cauza stilului tău ci încearcă să auzi tona de glume care se fac pe seama ta. Nu te mai întreba de ce ai fost dat afară de la petreceri şi întruniri de nenumărate ori; întreabă-te de ce persoanele care vin la tine acasă trec pragul uşii doar când ai bani, mâncare şi băutură – adică rar.

Băiete, tu numeşti pe oricine „prieten” dar ştii ce esti tu pentru cei pe care îi însoţeşti (?) – un papagal mergător cu râs de idiot, care poate răspunde la întrebări simple şi a cărui companie e gratis. Tu o să rămâi un virgin pe viaţă pentru că în afară de aroganţa şi prostia pe care le-ai primit, mama ta a uitat să îţi transmită abc-ul legat de comportamentul cu o fată. Tu te vezi direct în pat cu două dar, vorba lui Burcea, ca să faci sex în 3 trebuie să treci de faza „sex în 1”. Şi ştii ce? Cu corpul tău de somalez alb şi gesturile de cocălar palmat nu poţi face nimic.

Băi cap de ţelină, îmi pare rău pentru toţi cei care te-au ajutat vreodată. Săracii…ei nu ştiau că tu nu eşti decât un oportunist care ar face multiple felaţii ca să devină preferatul şansei şi să câştige cât mai mult de la cât mai mulţi ca apoi să se întoarcă cu c…rul la ei. Tu cu glumele tale ce se repetă  obsesiv câte un semetru întreg. Mucegaiule, nimeni nu merită să îţi vadă faţa tâmp-prietenoasă şi să îţi audă vocea mizerabilă la telefon când ceri bani cu împrumut ca în scurt timp să moară auzind aroganţele tale de flămând.

Ratatule, tu ştii de ce scriu asta în loc să îmi scriu pensee-urile mele emoţionante de toamnă?  Pentru că toamna vine mai devreme când apari tu – moare totul, pentru că bate vântul imediat ce apari de repede ce dispare lumea, pentru că după ce ţi-am înghiţit atâtea grosolănii am ajuns la momentul în care nu mai pot. Da, aş scrie aici o veşnicie despre cât de degradant e să coexistăm pentru că există material, întâmplări şi martori ce pot susţine la orice oră că esti prostul proştilor. Deci tu îţi dai seama în ce hal eşti dacă ai ajuns să cheltui banii munciţi de părinţii tăi  pe o petrecere cu băieţii ca după aceea să lipseşti de la şcoală şi să mănânci piele de încălţăminte?  Mă excit la gândul că te-aş vedea intr-o zi tăvălindu-te în chinuri drept payback pentru toată viaţa ta de parazit undercover.

Leşinatule, eşti singurul care a reuşit să mănânce căcat fără să moară şi mă macină cumplit acest lucru. Cred că o să inventez o teoremă uşor de demonstrat oricând:

Fie n≥2 un număr natural de persoane de orice vârstă, rasă, sex, religie, culoare etc. şi   C =1. În orice punct de pe această planetă, cele n persoane fiind grupate sub orice formă geometrică într-un perimetru ce îl conţine şi pe C, vor face probabilitatea ca C  să fie ţinta tuturor glumelor, să atingă cota de 100% iar în concluzie C să fie un rahat cu ochi.

La început de săptămână

În liceul meu dimineaţa doar clasele de a XI-a experimentează relaţiile cu publicul; 4 elevi sunt de servici zilnic, la intrările principale, cancelarie şi etajul 2. La intrarea elevilor nu trebuie decât să îngheţi, să mănânci şi să strigi în gura mare toată ziua ” Închide bă în ~!@#$ uşa!!!!! În ~!@#$ mă-tii!! Idiotul ~!@#$ mele!! Dă-te-n căcat!!”. La etajul I îngheţi şi faci cu mana la profesori sau te întorci cu spatele dacă nu îţi place faţa lor, râzi ca idiotul când se strică automatul de cafea şi îşi pierd virginii banii în el, înghiţi în sec când te alintă câte un prof cu „ţuca” sau Vlăduţ, Georgicuţ, Alexuţ etc. În fine, trecem peste etajul II unde e plictiseală cubică şi ajungem la intrarea profesorilor unde e paranormal tot ce se întâmplă. Băi deci acolo e cald, curat şi luminos dar de ce nu vrea nimeni să fie de servici acolo?!!!

Ai 13000 de camere pe tine şi biroul directorului la doi paşi, se plimbă toţi profesorii pe ruta hol-scări şi te simţi ca recepţionerul restaurantului de pe Titanic – deschizi uşa şi zâmbeşti (da, zâmbetul e cuprins în regulament). Astăzi, luni fiind, am ocupat eu postul de „fata de la ghişeu” şi mi s-a părut sublim. S-au schimbat de trei ori profesorii de servici şi nu au făcut nimic în afara faptului că m-au părăsit şi s-au cărat în cancelarie – e mai chilleanu acolo. În fiecare schimb, atât în pauze cât şi în ore, au intrat şi au ieşit mulţi oameni – fiecare diferit şi idiot în felul lui. Eşti la intrarea principală, le ceri „identity card” şi începi să râzi în tine de numele lor stupide (Teleoacă, Bărbieru, Miclăuş !!!!) apoi îi ghidezi pe drumuri ascunse şi întrerupi somnul secretarelor sau al directorului cu anunţuri şi apeluri. Băi da’ fascinanţi oamenii…ce să zic.

Ideea e că vreau să trec peste părţile mic-enervante ca să ajung la monstrul cu coadă şi canini din adamantium, administratora. Vă daţi seama? Nu manager, administrator, gestionar etc., nu, code name ADMINISTRATORA. E moartea in persoană, jur. Se plimbă cu o vestă din care curge vatilina pe coridoarele alea albastre şi trânteşte uşile de parcă e colegiul ei. Acest diavol tazmanian bicentenar nu e niciodată calm sau rezervat. Mereu are ceva de spus iar când e nervoasă emite ultrasunete şi răcneşte din sacii ei pulmonari tripli chestii gen „De ce nu stai pe scaun?”. Cum adică de ce? Da’ e o regulă să stau pe scaun? „De ce ai sunat la :49? Mai era un minut de curs!!” – ‘ai lasă…un minut zici? Băăăi deci femeia asta e atât de urâtă şi se foieşte de parcă ar fi importantă – toată lumea ştie că ea nu face nimic în afară de ţinutul unor chei în buzunar. Ooo tu, rezultat al încrucişării vrăjitoarelor ţigănci cu reptile milenare, hibrid purtător de vestă demodată, dop cu saboţi de cauciuc, mâncătoare de ceapă şi urlătoare la pereţi, ai noroc că nu se compromite nimeni să îşi ia blestem pe viaţă cu preţul unui act de periclitare a eternităţii tale – fie el şi o piedică pe stradă sau o flegmă în cap.

Da, ea e cetăţean numai pentru că a ţipat la naştere că nu vrea să se treacă la rubrica „Specie” o cratimă ce ar fi echivalentul „unknown”. Dar mai există de data asta oameni enervanţi. Nu există bloc fără un bărbat cu bormaşină. Cine le dă drept de vot, cine îi lasă în libertate?!?!?! Dar câte găuri poţi da într-o zi? Şi nici măcar nu au un program ca să ştii când să pleci de acasă sau o perioadă scurtă de dat găuri – nu, numai dimineaţa şi seara câte două săptămâni pe lună, 12 luni pe an. Mă întreb dacă le fac de plăcere pentru că altfel nu îmi explic cine din blocul meu are expoziţie de pictură acasă de are nevoie de găuri cât pentru toate tablourile din Luvru.

În orice bloc există un sforăitor – nu în apartamentul tău ci mereu deasupra sau dedesubt – şi îl urăşti!! Am înţeles că şi pe mine mă urăsc pentru rock la miezul nopţii sau Mircea Badea la tv la 7 dimineaţa dar măcar e ceva mai educativ decât…sforăit ([!”#¤¤). Şi ştiţi ce e mai rău? Nu există o ţeavă în care să bat ca să îl fac să se oprească.

Vecina bârfitoare e absolut indispensabilă unui bloc, iar dacă nu există trebuie angajată una de la scara alăturată. Ea e cea care ştie tot ce se întâmplă în scară şi pe la uşi şi bate mereu apropouri cu „eee? o ţigărică? o cafeluţă?”, „e văru’ tău, ă?”, „tare mai citiţi dumneavoastră ziarul…vedeţi că fata de la pagina 5 e blondă astăzi” ş.a.

P.S. Am scăpat de colindători.

Mai prost ca niciodată

Dacă e să ai un moment de căcat programat pentru o zi nu spune nimeni că e stabilit ca acesta să nu se extindă pe durata a 24 de ore şi să îţi facă ziua un calvar. De aia e viaţa frumoasă! Există tot atâtea tipologii umane câţi câini vagabonzi există în parcările dintre blocuri în oraşe. Cei mai frecvenţi sunt proştii – ei sunt, totodată şi cei de care nu poţi scăpa decât după moartea lor. Da, ca să scapi de un prost trebuie să îl exorcizezi, să îi tai capul, să arzi corpul şi să sfinţeşti locul executării cu şapte preoţi  apoi porţi amuletă protectoare şi desenezi o pentagramă pentru protecţie – niciodată nu se ştie!

O persoană ca asta îţi strică ziua oricum, dar cel mai grav e când vă certaţi. Nu, nici măcar Doru Octavian Dumitru nu poate simula o asemenea ceartă. E pe de o parte  stupidă, pentru că analfabetul niciodată nu vorbeşte sau tastează corect, ca să nu mai spun că are nişte clişee de-ţi schimbă compoziţia chimică a limfei; fiecare spune ceva, de regulă ce e în interesul lui, dar desigur, ideile nu au legătură între ele şi se creează efectul de vorbire în club când unul întreabă cât e ceasul şi celălalt răspunde că mama lui a rupt două cozi de mătură până a găsit-o pe cea  ideală. Pe de altă parte o asemenea ceartă te umple de poftă de viaţă. Să recunoaştem, telenovelele aplicate transformă viaţa în surse inepuizabile de umor. Un om care se repetă la nesfârşit şi îşi blochează propoziţiile pe aceeaşi placă proastă- care chiar şi simple fiind, sunt agramate – nu poate decât să te pună în cur de râs. Să-l vezi cum se bâlbâie până avortează trei litere ca mai apoi să se contrazică singur prin alt grup de cuvinte eşuat de-a binelea…ah, nici eu nu credeam că se poate până de curând.

( Obs. Nici nu se pune problema unui război psihologic cu un asemenea specimen, psihicul fiind specific oamenilor, de regulă.)

Eu sunt fascinată de felul în care asemenea cutie de conserve se pregăteşte de ceartă. Adică mersul – Texas, Vestul sălbatic, Justice League, X-Men, eroi etc. ; respiraţia – e grea, îl doare, schimbă microclimatul cu asemenea respiraţie, plămânii au 6000 de rotaţii pe minut, totul e la capacitate maximă,;gesturile – e încordat şi îşi aşează mereu boaşele în pantalonii scurţi care se numesc boxeri. Începe cu un gest de toată jena, de obicei. Te bate pe umăr sau te întreabă cum de ai tupeu să faci x lucru. Tu, evident ai tendinţa de a te uita în spate şi apoi să întrebi „Cu mine vorbeai?”. Maaaamă şi începe. În timp ce tu poţi juca golf cu planetele, bea un ayran cot la cot cu Anca Ţurcaşiu, cânta la 6 instrumente în timp ce alergi in jurul Ecuatorului, el face nimic. Adică, nimic ce te-ar putea interesa, o plajă largă de clişee bolnave care nu transmit nimic.

La fel de fascinată sunt de imposibilitatea de a scăpa de un căcat cu ochi. Nu se poate înţelege ce vrea de la viaţa ta. Rămâi în beznă totală când ai impresia că i-ai închis gura, el ia o pauză şi apoi începe iar cu lătratul. Dumnezeule! Poţi să treci prin toate religiile lumii, nici Jesus, nici Buddha, Allah sau Iehova, nici Lilith, Krishna, Odin sau Thor nu te pot ajuta din prima. Până nu fac sinod ecumenic pentru luarea de decizii nu reuşeşti să scapi de prost.

Poate vă întrebaţi de ce am scris atâta. Vă şi răspund: pentru că nu mai pot. M-am certat până acum cu multe categorii de proşti încât mi-a ajuns. Gata!

P.S. Până la urmă s-au strâns vreo 70j de mii de voluntari pentru „Let’s do it, Romania!”. Şi echipa mea a făcut treabă bună dar despre asta mai discutăm…

Înnebunesc

Înnebunesc. Ştiam eu că aşa se va întâmpla şi cu Facebook-ul. Nu numai că absolut oricine are FB, dar site-ul ăsta de socializare a devenit noul Hi5.  Adaugi în lista ta un vechi prieten şi peste trei minute FB-ul te anunţă că o altă cunoştinţă de-a ta care nu are nicio legătură cu prietenul tău a „devenit prieten” cu el. O cunoştinţă de-a ta adaugă pe cineva în lista de prieteni, tu nu faci la fel pentru că nu o cunoşti pe acea persoană dar o virgină din lista ta de „prieteni” o adaugă! ŞOC TOTAL! CE?! FB-ul nu e ca un blog pe care îl citeşti şi apoi laşi comentarii. Pentru ce ~!@#$ lui Mihai Eminescu te bagi în seamă cu persoane perfect străine ţie? Nu le cunoşti, nu ai nicio legătură, nu te cunosc – mori de curiozitate?

De obicei mă enervez greu dar acum simt că e cazul să iau măsuri şi nu neapărat din cauza ipocriziei pe faţă a multora ci pentru că s-au adunat multe. Pentru că in aparenţă toţi sunt morali, educaţi şi stilaţi, cu pretenţii, principii şi cultură; în esenţă sunt fie parveniţi, fie teribilişti ce se lasă purtaţi de curentul actual fără a face ceea ce simt cu adevărat. Priveşti la ei şi-s numai aere, dar dacă ai putea privi în capul lor e la fel…aer. CAV! Se aude ecoul tâmpeniilor spuse, banilor aruncaţi aiurea, râsetelor la adresa celor necăjiţi. CAV! Zero cărţi citite, zero filme înţelese aşa cum trebuie, zero muzică bună ascultată vreodată. ZERO!

De aia înnebunim. Se mai întreabă lumea de ce e anarhie, de ce plecăm de nebuni de munte şi fugim de societate, de ce nu ne îmbrăcăm ca ceilalţi, de ce x, de ce y. Păi de ce ~!@#$ mea nu? O să fac o organizaţie. Veniţi la mine să ne punem bocanci şi să ne luăm macete. Mergem să schimbăm lumea.

Ghid util: Iarna

Iarna şi-a făcut intrarea asemenea unui gimnast ce face stând pe cap din forţă. A îngheţat orice pahar de unică folosinţă din şanţuri, orice chiştoc de ţigară sau gumă de mestecat de pe marginea coşurilor de gunoi. A îngheţat până şi circulaţia pentru o vreme. Şi a nins. A nins mult, nesimţit de mult, dureros de mult şi rece.

Nu am înţeles niciodată, ce-i drept, cine a inventat zona temperată şi cele 4 anotimpuri ale ei. Da, e pasionant să trăieşti într-un loc unde când se decide să fie iarnă durează 4 luni. Îmi tremură epifizele oaselor lungi de fericire când văd că ninge. Îmi vine să ies la balcon, să iau un mop plin de sos de roşii în mână şi să-l flutur în semn de război urlând din toţi rinichii „Ningi mă! Ningi!”.

Uneori mi-e milă de voi când văd cum sunteţi manipulaţi an de an pe băncile şcolii. Voi care credeaţi că verbul „a ninge” e impersonal…mare ţeapă v-aţi mai luat…

1. Toată lumea ştie că iarna e inutilă într-un mediu citadin: blochează circulaţia, omoară babe, umflă facturi la gaze etc. Dar cum nu există posibilitatea de a ne certa cu persoana dubioasă care ninge încontinuu, cred că e cazul să discutăm despre vestimentaţie.

Orice ai fi tu, fată/ băiat/ mutant/ dinozaur trebuie să ştii că oricât de iarnă ar fi nu e cazul să porţi o tonă de haine imposibil de scos la nevoie. E suficient un tricou pe lângă nişte jeans. Ce e important se află la exterior. Ia-ţi cea mai de ski geacă a ta, cele mai de Cerc Polar mănuşi, cel mai penta-stratificat fular şi cel mai călduros fes/călduroasă căciulă care să nu semene cu cea a onorabilului Axinte. Dacă porţi aşa ceva cât se poate de corect nu va fi necesar să ai două maiouri băgate în chiloţi, tricou cu mânecă scurtă, tricou cu mânecă lungă, maletă, pulover pe gât, pulover cu nasturi, boandă.Nu te gândi să porţi izmene decât dacă stai în aer liber şi plin viscol mai mult de 2 ore.

2. Mersul la şcoală e grav. Imediat ce ai intrat în perimetrul curţii liceului îţi doreşti să nu te fi născut niciodată. După fiecare colţ, sub fiecare piatră, în fiecare rahat de câine există un dobitoc ce nu-şi merită viaţa agitând un bulgăre de zapadă în mâna lui schiloadă. Te va vâna, te va ataca şi doborî, va zbiera ca un şacal bolnav şi va fi fericit doar după ce te va fi umplut cu zăpadă ingheţată şi deloc fină.

Singura modalitate de a scăpa e să mergi cu un prieten mai mare decât tine. Pulifricii care aşteaptă victime se tem de cei mai mari decât ei. De fapt, ei nu au destul sânge în genunchi ca să atace altceva decât fete şi copii.

3. În pauze e posibil să nu fii protejată de garda de corp mai sus amintită. Vei constata cu stupoare că cei din grupul atacator s-au înmulţit ca muştele pe fecale ciupercile după ploaie/ ca pensionarii la bilete pentru băi. Nu poţi scăpa fără măcar o ploaie de gheaţă măruntă în ochelari – asta e drama.

4. O idee briliantă de a te distra şi de a switch-ui rolurile de atacator şi victimă este să îţi chemi un grup de prieteni, să vă înarmaţi cu fulare pentru a nu vi se descoperi identitatea, mănuşi serioase, haine impermeabile ca mai apoi să căsăpiţi tot ce prindeţi în tabăra adversă. Când zic căsăpit mă refer la bătaie cu zăpadă la modul barbar, răzbunător, sinonim cu călcatul pe cap. Suferinţa ta va fi dată uitării când vei răcni malefico-bucuros după ce vei vedea gaşca de lachei tăvălindu-se în chinuri.

5. In timpul iernii evită statul gură cască pe drumuri, hăhăiala din scara blocului. Nu zic să nu mai freci menta ci să nu mai freci menta în scara blocului. Treburile astea se fac acasă la cineva, cu pop-corn şi băutură – să fim serioşi. Nu se stă pe drumuri atâta timp cât există un tovarăş cu casă caldă şi frigider plin.



Despre lene

Despre lene am mai discutat aşa că rămâne doar titlul.

M-am scremut un minut lung şi mi-am dat seama că sufăr. În decembrie 2008 eram în clasa a IX-a şi mi-am cumpărat un fes. Da, un fes maro, tricotat, lălâu, atârnător (începuse moda prin Occident). Oricine mă vedea cu el pe cap se uita ca la o ciudată cum nu s-a mai întâlnit; majoritatea „personajelor” spuneau „doamne, eu nu aş putea purta aşa ceva”. Au trecut 2008, a venit 2009 iar eu am rămas cu acelaşi fes. De data aceasta lumea nu m-a mai privit strâmb ci chiar eram întrebată foarte des despre locul de unde mi-am cumpărat minunăţia (semn că ajunsese moda şi în România). A trecut 2009, a venit 2010 şi am constatat cu stupoare că jumătate din liceu avea fes identic cu al meu.

Oare nu puteam fi pedepsită altfel? Numai plagiatul era valabil?

Dar să tolerăm aceasta şi să îi urăm „La mulţi ani!” lui Vlad care astăzi împlineşte vârsta echivalentă numărului prim şi impar 17!! Să ai o viaţă pe gustul tău, Vlad (Sper să ai gusturi bune).



Portret: Mimoza anonimă

Ciudat e faptul că am ales un asemenea personaj – s-ar spune. Nu, nu e şi rata prezenţei mimozei este invers proporţională cu existenţa unui radical de ordinul I în matematică. Dar să nu deviem de la subiect şi să trecem la treabă.

Mimoza este mimoză fiindcă la prima vedere pare fragilă, sinceră, delicată, micuţă şi parfumată dar surpriză! este anonimă iar eu pot argumenta asta în cele ce urmează.

COPILĂRIA:

Copilăria ei a existat şi a persistat, ea fiind încă un copil. Fiind unică la părinţi, mama ei era o prezenţă ubicuă urmărind-o în fiecare loc – poate chiar şi în cel în care până şi împăratul merge pe jos – şi îndrumând-o pe cărarea ce i-ar fi putut aduce cultură, bogăţie spirituală şi personalitate. La şcoală mama  se arăta imediat ce unicornul/buburuza/dovlecelul/sufleţelul/îngeraşul/bucuria ei dădea semne de întârziere chiar şi cu binefăcătorul motiv al unor ore în plus de matematică. Astfel lua un loc într-o bancă, asistând totodată la ora învăţătoarei care rugase elevii să rămână după program.

Ştiu, aveţi un şoc la modul că „vai nouă dar peste program se stă doar cu elevii slabi”. Ha-ha! Foarte amuzant şi real dacă ne-am fi aflat în Occident dar iată că la şcoala unde mimoza mergea în copilărie doar elevii buni/foarte buni/interesaţi/pasionaţi/dornici de cunoaştere rămâneau o oră în plus (Presupun că şi mama mimozei rămânea doar din dorinţa de a-şi umple lacunele uriaşe).

Probabil aţi sesizat ce mamă nesuferită are mimoza. Evident, fiecare femeie are o sămânţă de „de nesuferit” în ea; problema este că MIMOZA ESTE COPACUL.

Arogantă, fandosită, plină de sine – dar rezervată totodată- vorbea puţin iar când încerca să facă o glumă 50% scotea ceva onomatopee şi alte interjecţii. Evident, râdeai doar din politeţe. Este de menţionat şi faptul că absolut orice cuvânt din vocabularul ei ce conţinea 200 de cuvinte (în cazuri fericite) devenea diminutiv imediat ce mimoza îl rostea. Exemple? Compoţel, broscuţă, păsărică, fetiţă, băieţel, codiţe, căţel, pisicuţă ş.a.m.d.

Dar iată, aceeaşi mamă a mimozei întotdeauna a avut mari planuri  pentru mult prea iubita/adorata/îngrijita sa fiică. Voia să înveţe matematică, limbă română, geografie şi istorie (doar astea se predau în I-IV) dar a omis un singur şi al naibii de important lucru: IQ-ul mimozei. Un IQ atât de mic încât ţi-e ruşine să-l calculezi.

ADOLESCENŢA:

Ca orice copil mimoza a crescut pe lângă bloc/ mai mult în bloc, pe lângă maică-sa/ mai mult după gura maică-sii. A lovit-o norocul într-un hal în care nu vă puteţi imagina; a lovit-o ca un tort cu frişcă în plină figură, un glonţ în plină inimă, un căcat în plină toaletă. Acest noroc constă în bani. Părinţii ei înculţi au început să câştige bani în prostie şi asta a fost cireaşa de pe tort, bomboana de pe colivă, musca de pe căcat etc.

Fizic, ea şi-a păstrat trăsăturile din copilărie: ochi mari şi căprui – gen viţică, sprâncene stufoase, păr maroniu şi moale, pistrui, strungăreaţă, mâini şi picioare lungi, corp subţirel pentru care teoria cu limbajul trupului nu e valabilă ş.cl.

La acestea s-au mai adăugat centimetri în înălţime, centimetri în păr, numere la pantof, sâni, fund, talie, mimoza căpătând un aspect uman – cât de cât. Dar cum era şi un murphism care spunea că media inteligenţei pe Glob e constantă dar că populaţia e în continuă creştere, am putea spune că începuse să fie o gâscă lungă şi proastă.

Părea blândă, afectuoasă, zâmbitoare, naturală, drăgălaşă dar pe cât de iubită de toţi era tot pe atât de căscată, aeriană, lipsită de orice talent, seacă, ciudat de comună, lipsită de limbaj şi patetică.

Când hormonii alergau prin corpul ei ca un InterCity ar fi putut avea un prieten şi bineînţeles că şi-a adunat gaşca de fete pentru a dezbate subiectul pretendenţilor de parcă nu ea s-ar fi cuplat/combinat/babardit cu băiatul ci toate deodată. Ea nu a vorbit niciodată vulgar, motiv pentru care se ruşina dacă auzea cuvinte precum căcat, p*lă, p*zdă, c*i, jeg etc.

Repet : nimic din copilărie nu a suferit impresionante îmbunătăţiri în comportamentul ei. Cert e că visul maică-sii de a  face matematică, limbă română, de a avea cultură generală şi personalitate s-a evaporat (fără şanse de eventuală lichefiere). În schimb mimoza a învăţat că e bine să te uiţi la Rebelde, să asculţi muzica voma de la TV, că şi manelele au savoarea lor, că o carte se deschide doar când vrei să ascunzi bani în ea, că dacă eşti sclifosită, prostănacă, sensibilă, plângi rapid şi vorbeşti puţin te vei învălui într-o aură de mister dens – foarte pe gustul bărbaţilor pe gustul ei.

pe gustul bărbaţilor pe gustul ei”…frumoasă şi reală sintagmă. Nu vă gândiţi că ea poate plăcea un băiat cult, deştept, interesant, agasant de adorabil şi specialo-mortalo-deosebit (aşa cum nici un astfel de băiat nu ar putea s-o placă pe ea). De altfel ea nu a ştiut ce e cu atracţia şi modalităţi de a cuceri, în capul ei a fost mereu o ceaţă de sprijini bicicleta în ea.

Da, ca să nu o lungim prea mult vă amintesc că atunci când mimoza a ajuns la liceu a câştigat simpatia multora cu umorul ei la care râzi doar din politeţe, cu onomatopeele penibile, cu hainele ei de căcat scump – niciodată luate din oraş, cu telefonul ei cu touchscreen, cu felul în care ea „are suflet bun„, „conferă încredere„, „inspiră feminitate, rafinament şi eleganţă„, „are personalitate” şi alte bullshits de astea…

MATURITATE:

E greşit spus „maturitate” căci mimoza nu se maturizează niciodată. La 18 ani a primit cadou o petrecere de majorat şi o maşină pe care a umplut-o de stickers şi de chestii atârnătoare şi chiţăitoare. După ce a terminat liceul a căutat o facultate de umplutură – cu taxă, evident, ea are bani, îşi permite – şi a plecat într-un oraş mai mare. Bineînţeles că ea păstra legătura cu mama ei, nu a ştiut prea curând termeni legaţi de sex&co. (ejaculare, clitoris, libido, doghi staiăl, scrot ş.cl.). De fapt a aflat de aşa ceva doar datorită unei prietene care i-a zis verde în faţă că prostia ei nu are limite şi că atunci când prietenul ei o minte că se joacă de-a „Ascunde salamul” nu e decât un futai care se încheie sau nu cu un orgasm.

Şi-a păstrat pseudonimele schimbate ca pe şosete de-a lungul timpului, pseudonime precum Pufoasa, Creaţa, Drăguţa, Pisicuţa, Anahi, FallenAngel, Bebeluşa, Barbie, Tweety ş.a. A terminat facultatea şi nu şi-a găsit un loc de muncă până în clipa în care tatăl ei nu a pus câteva pile pentru ea. Locul de muncă i-a adus pupincurişti, admiratori, salariu dar nu şi inteligenţă.

Şi-a permis să facă aroganţe legate de mâncare, haine, vorbit tare sau încet, petreceri, prieteni, muzică, glume, orice şi la un moment dat s-a căsătorit cu un prost cel pe care l-a iubit şi care a iubit-o.

Nu vreau să îi subestimez dar încercaţi să vă imaginaţi o familie perfect normală, comună, fiind compusă din: Mimoză, soţul ei – un moflea, şi trei copii( Păduchele şcolar, Molia virgină şi limbricul infatuat). La bătrâneţe s-a putut observa cum prostia e ereditară căci copiii ei şi copiii copiilor ei îi semănau perfect. Frumos este că ea a ţinut cu orice preţ să le spună nepoţilor poveşti din tinereţe şi uneori se uita în tihnă la filme de epocă precum Twilight, Notebook, A walk to remember.

FINAL/CONCLUZII:

Mimoza a murit aşa cum s-a născut: anonimă. Chiar dacă în şcoală era simpatizată şi soţul ei a iubit-o  sau părinţii ei au avut bani, ea nu a reuşit să facă vreodată ceva maiestuos şi inegalabil, lumea nu a recunoscut-o niciodată după prenume. Dacă ar fi ajuns cântăreaţă nu ar fi fost genul cu care lumea să aibă CD acasă sau poster pe uşă. Dacă ar fi ajuns actriţă nimeni nu ar fi dat mai mult de 5lei pe un bilet la teatru. Dacă ar fi fost elevă/pitic/bunică porno ar fi fost găsită cel mult pe un calendar dintr-un service auto dintre blocuri sau într-o baie publică pe un poster pe care scrie un număr de telefon cu menţiunea „Sug p*la„.

Dar iată că nu a ajuns nimic măreţ sau plauzibil, drept pentru care mimoza anonimă a câştigat doar un post pe un blog prost.


Molia virgină

La şcoală se face o greşeală-gigant atunci când copiii sunt crescuţi cu sentimentul că sunt unici, diferiţi şi speciali. GREŞIT! M-aş duce la ei şi le-aş spune cât pot eu de literar că nu există decât caţiva mai deştepţi într-o clasă de proşti, că toţi sunt la fel din orice capăt ai începe numărătoarea. Le-aş explica faptul că e imposibil să te duci la o turmă de zebre identice şi să ranjeşti spunându-le „toate sunteţi albe cu dungi negre”, apoi să o iei pe una de mânecă şi să îi spui „tu eşti specială fiindcă eşti neagră cu dungi albe”. Le-aş arăta că dacă ştiu să deseneze un copac nu-s artistici ori dacă ştiu să citească două şaisprezecimi nu-s muzicieni.

De aceea toţi sunt asemănători, identici, uneori pe grupe. Băgăm piciorul în sacul cu psihologie şi scoatem un personaj atât de pregnant în lumea acestor specimene de duzină: MOLIA VIRGINĂ.

Origini: Provine dintr-o familie cu doi părinţi şi câţiva copii. Ea e cea mai mică, „făcută la bătrâneţe” când toate surorile şi fraţii sunt plecaţi prin lume, ea rămânând singură la părinţi. I s-a inoculat ideea că e unică, specială, diferită, deosebită, talentată, superioară.

Purul adevăr: E doar o molie infatuată care se crede cu totul şi cu totul diferită chiar dacă are IQ-ul sub media pe judeţ. A trăit într-o casă pe-o uliţă dintr-un sat limitrof al unui oraş mic dar ea niciodată nu s-a prezentat ca fiind fraiera pe care o prosteau toţi când stăteau pe banca de la poarta casei ei. Întotdeauna s-a simţit specială, a simţit că toată atenţia i se cuvine şi că de fapt ea nu e o ţărancă proastă cu zero cultură.

About (Cum o recunoşti): E atât de comună încât orice nume precum Andreea, Elena, Geanina, Alina, Adelina, Marcela, Bianca, Safta, Nuţa, Ileana, Vasilica, Gherghina, Roza, Lămâiţa, Mioara, Georgiana i s-ar potrivi şosetă. Corpul ei în poziţie de dat raportul nu e enervant dacă n-ar avea cap. Are nişte picioare subţiri şi cu paranteze interioare, o talie normală, un fund normal, braţe şi sâni normali (a se citi „banal” în loc de „normal„).

Capul e problema la ea. Ştiu, e tragic. Păcat că nu s-a dat nicio lege privind sancţionarea celor ce atacă retina altora căci ea ar fi fost deja penalizată usturător. Faţa ei te frapează prin cât de comună poate fi, nu ai văzut chip mai comun şi mai monoton decât al ei. Are ochii rotunzi şi sprancene nepensate, are buzele ciudate (ţuguiate şi schimonosite) şi zero expresivitate. Când o priveşti ai vrea să te duci să te uiţi la un stâlp în speranţa că ar creşte rata comunicării. Părul ei nu stă niciodată bine. De fapt cuvintele „frumos” şi „părul ei ” nu au ce căuta în aceeaşi propoziţie. Prezintă nişte nuanţe triste de…maro. E la fel de expresiv ca un raton putred pe axul central al unui tir din Elveţia. E buclat şi de multe ori gras, slinos.

Molia se îmbracă infantil, pueril, deplorabil. E în stare să vină la şcoală în trening roz cu Tweety şi să plângă pe motiv că nimeni nu o iubeşte. Cred că treningul o reprezintă. Poţi să începi o conversaţie cu fraza „Şi…câte perechi de trening ai în ladă? pardon, şifonier”.  Poartă jeans vechi şi se laudă că-s din Anglia, poartă bascheţi Adidas roz. Şi chiar când te obişnuieşti cu ea aşa, monotonă, neimportantă vine şi strică tot echilibrul cu nişte pantofi cu toc. Da, nişte pantofi făcuţi din plastic reciclat, mai uraţi ca pielea băncilor de autobuz. Vara transpiră la subtraţ de zici că îşi sparge baloane cu apă pe coaste.

Pe lângă aspectul fizic, pot spune că ea e la fel de jalnică şi pe alte planuri, ca cel social, de pildă. Vorbeşte numai în fraze fumate, combină neologisme cu arhaisme tragice sau regionalisme blegi. E virgină din toate punctele de vedere: atât fizic cât şi psihic. O , vai! Mai ales psihic. Se crede atât de superioară încât toată lumea a înţeles că trebuie lăsată să zacă în suc propriu, bine, prostia proprie. Nu vorbeşte „vulgar” ci foloseşte citate din cartea ei preferată „Alice în ţara minunilor”. Dacă se găseşte un tupeist să îi explice clar ce e cu virginitatea ei evidentă şi prostia-gigant se va panica, se va criza, va merge la psiholog, nu va mai inceta, va rămâne cu sechele.

De ce nu o vrei aproape: Nu e genul dorită. În excursii toată lumea îşi bate salamul de ea, la şcoală toţi mănâncă pe banii ei de proastă şi oricum, dacă îi arăţi că tu eşti tolerant cu blegii o să creadă că eşti prieten cu ea şi o să te urmeze inclusiv la baie. Nu o sa mai poţi vorbi la telefon fără ea în urechea ta, te va ţine de mână şi nu te va lăsa să stai cu prietenii tăi.

Cum scapi de ea: Rişti şi îi explici clar că nu e unică, specială sau talentată. Psihologul şcolii te va urî pe motiv că şi-a umplut agenda cu ea dar Codul Piraţilor spune că nu poţi fi învinuit pentru ceva ce e în folosul tău.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑