Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

Etichetă

prostie

Boring

Dacă încerci să schimbi un om e ca şi cum ai face alchimie. Dacă oamenii se schimbă atunci o fac de unii singuri dar dacă nu se schimbă rămân la fel. De aia există oameni plictisiori ca tine şi oameni interesanţi. Că veni vorba. Eram în bus şi mă întreabă un fost coleg ce mai fac şi îl întreb de ce ar trebui să îi spun lui şi mi-a răspuns cu „pentru că ai o viaţă interesantă, tu mereu faci ceva”. La faza asta m-a făcut să gândesc puţin mai mult şi să ii răspund evaziv cu „eih..nu aş zice”. Dar în mintea mea i-am spus „idiotule, normal că am o viaţă interesantă. cel puţin mai interesantă decât a ta care nu ştii decât să simplifici viaţa atât de mult încât devine o silabă, un episod din Rebelde, o dudă”.

Într-o seară ieşisem în oraş şi aşa cum fac eu de obicei am dat naştere unei discuţii cu un x care în 15 minute a reuşit să mă enerveze. La 23 de ani ni se adresa tuturor cu „copii” şi aproape că avea erecţie când menţiona întâmplări sau concepte strâns legate de persoana sa. Ce mi-a plăcut a fost faptul că răcnea de nu mai putea că el e narcisist. Îi explic că…”măi băiete, nu merge aşa…narcisismul nu e ceea ce faci tu aici. tu nu ai atitudinea aia de ce-frumos-sunt ci ai atitudinea de sunt-atât-de-important-şi-atât-de-măreţ-şi-nu-îmi-pasă-de-voi-atâta-timp-cât-EU-exist-şi-am dreptate. no…acuma iartă-mi îndrăzneala da’ asta e un fel de egocentrism…” şi m-am oprit pentru că aş fi continuat cu „amestecat cu prostie”. El  ţinea la ideea lui cu dinţii, se comporta de parcă stătea cu curul pe DEX şi avea după el un fel de bestfriendforever sau ceva că la fiecare frază de 3 enunţuri omul îl striga pe ala ca să îi ceară confirmarea. Ca şi cum eu ardeam de nevoia unei confirmări sau ca si cum argumentele lui deveneau mai solide dacă ăla confirma spusele ăstuia de vreme ce el nu zicea niciodată ceva concret ci pur şi simplu poveşti despre unde a fost el, ce a făcut el, cum i s-a părut lui, fapte pe care oricum eu nu le puteam proba. El spunea că lucrează în informatică şi că nu a avut succes nu din cauză că fuma nasoale, bea şi uita să doarmă sau să ajungă pe acasă. Spunea că nu a avut succes din cauză că englezii sunt foarte reci când vine vorba de români. Facultatea o făcuse în România şi a fost cea mai mare deziluzie a lui pentru că nu era aşa cum se aştepta el să fie. De parcă informatica nu e la fel sau nu se face la fel peste tot sau…cine ştie ce gândea el. Vorbeam două minute, totul părea ok apoi se făcea linişte şi spunea „dă-mi voie să te contrazic”. Singura problemă e că omul era plictisitor – tare. De aia nu e bine să fii politicos – merita să mă ridic şi să îi spun că nu e decât un ţăran care nu a primit destulă apreciere când era mic şi apoi să plec şi să-l las să-mi plătească nota.

Altă dată s-a întâmplat să asist la creiere prăjite, la minţi în cur ş.a. La un moment dat geniilor nu le e suficientă doar hrana spirituală aşa că mă duc sa imi aduc ceva de mâncare.

Anunțuri

Păduchele şcolar – new version

Am spus mai demult că nu cunosc ura şi este adevărat, dar aici nu este vorba despre ură sau antipatie – e vorba despre milă. Există un personaj care, sub forma tragică a expresiei, reuşeşte să modifice spre „groaznic” curba vieţii mie şi multor altor persoane cu care interacţionează, fie chiar şi asimptotic. Nu vreau să îl fac celebru, aşa că pentru binele meu şi al celor menţionaţi mai sus, voi folosi un pseudonim sugestiv: C.

Dacă într-un vechi articol l-am numit Păduche Şcolar, tind să cred că el a ieşit nu recent de sub umbra normelor de încadrare în rasa umană. Mi-e milă când îl văd mai ieftin decât o pereche de testicule de raton călcat de tir.

Amice, dacă vrei să redevii om încearcă să îţi aminteşti de unde ai plecat, adică vremurile acelea când un leu era mult şi strângeai din buci la gândul că o vină cineva să te lase fără curent pentru că nu aveai bani să plăteşti factura, când plecai de acasă sub pretexul că te plictiseai şi te plimbai prin vecini fără să le spui că faci de 48h pauză de la mâncare. Când vezi că toată lumea râde când apari tu, nu te gândi că te plac din cauza stilului tău ci încearcă să auzi tona de glume care se fac pe seama ta. Nu te mai întreba de ce ai fost dat afară de la petreceri şi întruniri de nenumărate ori; întreabă-te de ce persoanele care vin la tine acasă trec pragul uşii doar când ai bani, mâncare şi băutură – adică rar.

Băiete, tu numeşti pe oricine „prieten” dar ştii ce esti tu pentru cei pe care îi însoţeşti (?) – un papagal mergător cu râs de idiot, care poate răspunde la întrebări simple şi a cărui companie e gratis. Tu o să rămâi un virgin pe viaţă pentru că în afară de aroganţa şi prostia pe care le-ai primit, mama ta a uitat să îţi transmită abc-ul legat de comportamentul cu o fată. Tu te vezi direct în pat cu două dar, vorba lui Burcea, ca să faci sex în 3 trebuie să treci de faza „sex în 1”. Şi ştii ce? Cu corpul tău de somalez alb şi gesturile de cocălar palmat nu poţi face nimic.

Băi cap de ţelină, îmi pare rău pentru toţi cei care te-au ajutat vreodată. Săracii…ei nu ştiau că tu nu eşti decât un oportunist care ar face multiple felaţii ca să devină preferatul şansei şi să câştige cât mai mult de la cât mai mulţi ca apoi să se întoarcă cu c…rul la ei. Tu cu glumele tale ce se repetă  obsesiv câte un semetru întreg. Mucegaiule, nimeni nu merită să îţi vadă faţa tâmp-prietenoasă şi să îţi audă vocea mizerabilă la telefon când ceri bani cu împrumut ca în scurt timp să moară auzind aroganţele tale de flămând.

Ratatule, tu ştii de ce scriu asta în loc să îmi scriu pensee-urile mele emoţionante de toamnă?  Pentru că toamna vine mai devreme când apari tu – moare totul, pentru că bate vântul imediat ce apari de repede ce dispare lumea, pentru că după ce ţi-am înghiţit atâtea grosolănii am ajuns la momentul în care nu mai pot. Da, aş scrie aici o veşnicie despre cât de degradant e să coexistăm pentru că există material, întâmplări şi martori ce pot susţine la orice oră că esti prostul proştilor. Deci tu îţi dai seama în ce hal eşti dacă ai ajuns să cheltui banii munciţi de părinţii tăi  pe o petrecere cu băieţii ca după aceea să lipseşti de la şcoală şi să mănânci piele de încălţăminte?  Mă excit la gândul că te-aş vedea intr-o zi tăvălindu-te în chinuri drept payback pentru toată viaţa ta de parazit undercover.

Leşinatule, eşti singurul care a reuşit să mănânce căcat fără să moară şi mă macină cumplit acest lucru. Cred că o să inventez o teoremă uşor de demonstrat oricând:

Fie n≥2 un număr natural de persoane de orice vârstă, rasă, sex, religie, culoare etc. şi   C =1. În orice punct de pe această planetă, cele n persoane fiind grupate sub orice formă geometrică într-un perimetru ce îl conţine şi pe C, vor face probabilitatea ca C  să fie ţinta tuturor glumelor, să atingă cota de 100% iar în concluzie C să fie un rahat cu ochi.

Lumea va fi un loc mai bun

Eu nu ştiu ce e cu Radio ZU sau ce se întâmplă acolo dar într-unul din momentele în care mă străbateau ceva panseuri mi-a atins seria aia de scăriţă-ciocănel-şurubelniţă-patent-menghină-nicovală o informaţie conform căreia cei de la radio ăla au făcut sau fac un protest antidrog pentru că după o scurtă perioadă de timp în care SpiceShop-urile şi toate magazinele de vise au fost închise ca fiind ilegale, acum intră iar în legalitate. De parcă dacă au fost sau sunt ilegale comerţul cu spice-uri se incheie şi lumea va crede că a fost doar un trip nasol şi se vor duce toţi la culcare. Da, se vor duce la culcare când îşi vor fi dat seama că spice-urile erau inutile şi că de fapt şi de drept există tone de alte droguri accesibile, periculoase şi cauzatoare de halucinaţii şi senzaţii pe care nu le trăieşti când, să spunem, mănânci sarmale, spre exemplu. Au ajuns să interzică achiziţionarea de Algocalmin fără reţetă de parcă cineva vreodată s-a gândit să cumpere un quintal de folii de aşa ceva şi să le vâre pe cale orală cu multă apă dorind halucinaţii şi desprinderi de corp – asta când există multe alte produse pe care le-au descoperit cei cu mult timp liber şi care îşi fac treaba preţ de cel puţin 24h.

Dar pe mine mă gâdilă intelectual chestia asta cu spernaţa lor că se va termina smecheria cu drogurile şi că tinerii noştri nu vor mai ajunge în spitale din cauza acestor substanţe atât de nocive care le fură tinereţea. Vai dar vibrez la aceste cuvinte sensibile. Drogurile există dinainte să se fabrice chibriturile sau să îşi dea omenirea seama că tomatele sunt comestibile; dinainte ca porumbul să ajungă în Europa şi în meniurile post tracodacice să apară sintagma „brânză cu mămăligă”.

Te uiţi la Blow, Requiem for a dream şi Trainspotting şi vezi tone de cocaină, heroină. Lista din Fear and loathing in Las Vegas e serioasă: două pungi de iarbă, 75 pastile de mesaclină, 5 foiţe îmbibate cu LSD, o solniţă pe jumătate plină cu cocaină şi o întreagă galaxie de chestii care enumerate par a descrie ceva spiceshop products; deasemenea tequilla, rom, o navetă de bere, o sticluţă cu eter nediluat şi două duzine de amyl, fie el ce o fi. Asta ca să nu mai vorbim despre iarbă care încă puţin şi ajunge şi în grădiniţe. Şi cei de la ZU împreună cu mulţi alţi virgini sau persoane vag publice şi cu zero influenţă încearcă să lupte cu această lume plină de prafuri şi râsuri. În timp ce unii îşi extind conştiinţa ei ignoră adevăratele probleme ale pseudosocietăţii noastre.

Şi în mintea voastră acum rulează o listă întreagă cu expresii care tind a defini probleme ale fiecărei comunităţi. Unii se isterizează susţinând apăsat că drogurile sunt reala problemă care dacă ar fi rezolvată nici nu ar mai exista alta. Nu vreau să deviez dar sunteţi proşti grav dacă gândiţi aşa şi nici măcar nu încerc să iau apărarea drogurilor pentru că într-adevăr, sunt cel puţin găuri de bani. De fapt nu încerc nimic, vreau doar să scriu şi să citesc şi să îmi dau dreptate în legătură cu ideea că analfabetismul şi lipsa cruntă de cultură sunt probleme fundamentale. Rasimul a existat şi va exista până când oamenii vor avea o umbră de cultură. Cultura nu se face pe trotuar şi nici în birturi jegoase. Se lucrează cu cărţi, hârtii, creion şi da, trebuie să ştii să citeşti. Sugerez rezolvarea analfabetismului, deocamdată.

Mihaela Rădulescu şi mulţi alţii au purtat doar chiloţi roşii într-o campanie anti-fumat şi nu au avut rezultate. Mă îndoiesc de succesul celor de la ZU – fie ei atât de originali încât să poarte doar şosete cu floricele şi nimic mai mult.

 

La început de săptămână

În liceul meu dimineaţa doar clasele de a XI-a experimentează relaţiile cu publicul; 4 elevi sunt de servici zilnic, la intrările principale, cancelarie şi etajul 2. La intrarea elevilor nu trebuie decât să îngheţi, să mănânci şi să strigi în gura mare toată ziua ” Închide bă în ~!@#$ uşa!!!!! În ~!@#$ mă-tii!! Idiotul ~!@#$ mele!! Dă-te-n căcat!!”. La etajul I îngheţi şi faci cu mana la profesori sau te întorci cu spatele dacă nu îţi place faţa lor, râzi ca idiotul când se strică automatul de cafea şi îşi pierd virginii banii în el, înghiţi în sec când te alintă câte un prof cu „ţuca” sau Vlăduţ, Georgicuţ, Alexuţ etc. În fine, trecem peste etajul II unde e plictiseală cubică şi ajungem la intrarea profesorilor unde e paranormal tot ce se întâmplă. Băi deci acolo e cald, curat şi luminos dar de ce nu vrea nimeni să fie de servici acolo?!!!

Ai 13000 de camere pe tine şi biroul directorului la doi paşi, se plimbă toţi profesorii pe ruta hol-scări şi te simţi ca recepţionerul restaurantului de pe Titanic – deschizi uşa şi zâmbeşti (da, zâmbetul e cuprins în regulament). Astăzi, luni fiind, am ocupat eu postul de „fata de la ghişeu” şi mi s-a părut sublim. S-au schimbat de trei ori profesorii de servici şi nu au făcut nimic în afara faptului că m-au părăsit şi s-au cărat în cancelarie – e mai chilleanu acolo. În fiecare schimb, atât în pauze cât şi în ore, au intrat şi au ieşit mulţi oameni – fiecare diferit şi idiot în felul lui. Eşti la intrarea principală, le ceri „identity card” şi începi să râzi în tine de numele lor stupide (Teleoacă, Bărbieru, Miclăuş !!!!) apoi îi ghidezi pe drumuri ascunse şi întrerupi somnul secretarelor sau al directorului cu anunţuri şi apeluri. Băi da’ fascinanţi oamenii…ce să zic.

Ideea e că vreau să trec peste părţile mic-enervante ca să ajung la monstrul cu coadă şi canini din adamantium, administratora. Vă daţi seama? Nu manager, administrator, gestionar etc., nu, code name ADMINISTRATORA. E moartea in persoană, jur. Se plimbă cu o vestă din care curge vatilina pe coridoarele alea albastre şi trânteşte uşile de parcă e colegiul ei. Acest diavol tazmanian bicentenar nu e niciodată calm sau rezervat. Mereu are ceva de spus iar când e nervoasă emite ultrasunete şi răcneşte din sacii ei pulmonari tripli chestii gen „De ce nu stai pe scaun?”. Cum adică de ce? Da’ e o regulă să stau pe scaun? „De ce ai sunat la :49? Mai era un minut de curs!!” – ‘ai lasă…un minut zici? Băăăi deci femeia asta e atât de urâtă şi se foieşte de parcă ar fi importantă – toată lumea ştie că ea nu face nimic în afară de ţinutul unor chei în buzunar. Ooo tu, rezultat al încrucişării vrăjitoarelor ţigănci cu reptile milenare, hibrid purtător de vestă demodată, dop cu saboţi de cauciuc, mâncătoare de ceapă şi urlătoare la pereţi, ai noroc că nu se compromite nimeni să îşi ia blestem pe viaţă cu preţul unui act de periclitare a eternităţii tale – fie el şi o piedică pe stradă sau o flegmă în cap.

Da, ea e cetăţean numai pentru că a ţipat la naştere că nu vrea să se treacă la rubrica „Specie” o cratimă ce ar fi echivalentul „unknown”. Dar mai există de data asta oameni enervanţi. Nu există bloc fără un bărbat cu bormaşină. Cine le dă drept de vot, cine îi lasă în libertate?!?!?! Dar câte găuri poţi da într-o zi? Şi nici măcar nu au un program ca să ştii când să pleci de acasă sau o perioadă scurtă de dat găuri – nu, numai dimineaţa şi seara câte două săptămâni pe lună, 12 luni pe an. Mă întreb dacă le fac de plăcere pentru că altfel nu îmi explic cine din blocul meu are expoziţie de pictură acasă de are nevoie de găuri cât pentru toate tablourile din Luvru.

În orice bloc există un sforăitor – nu în apartamentul tău ci mereu deasupra sau dedesubt – şi îl urăşti!! Am înţeles că şi pe mine mă urăsc pentru rock la miezul nopţii sau Mircea Badea la tv la 7 dimineaţa dar măcar e ceva mai educativ decât…sforăit ([!”#¤¤). Şi ştiţi ce e mai rău? Nu există o ţeavă în care să bat ca să îl fac să se oprească.

Vecina bârfitoare e absolut indispensabilă unui bloc, iar dacă nu există trebuie angajată una de la scara alăturată. Ea e cea care ştie tot ce se întâmplă în scară şi pe la uşi şi bate mereu apropouri cu „eee? o ţigărică? o cafeluţă?”, „e văru’ tău, ă?”, „tare mai citiţi dumneavoastră ziarul…vedeţi că fata de la pagina 5 e blondă astăzi” ş.a.

P.S. Am scăpat de colindători.

Despre…

Eu niciodată nu scriu despre ceva concret –  acesta fiind motivul pentru care eu nu am ştiut ce să scriu după „despre”. De câţiva ani, adică de când am eu impresia că mi s-a activat mecanismul acela care nu îmi permite să fiu femeie când vine vorba de raţiune şi logică, oamenii sunt duşi cu pluta, duşi grav. Ei nici măcar nu ştiu ce e Crăciunul sau ce se sărbătoreşte pe 25, to be exact. Marea majoritate ar fi în stare să omoare pentru un fes de Moş Crăciun – ei nu sărbătoresc Naşterea lui Jesus ci Moş Crăciun, inţelegeţi? Ca să nu mai zic că totul începe de prin noiembrie – în curând septembrie. E aceeaşi agitaţie de om prost de „sărbători”: meniu, scrisoare către „moşul”, serbare la şcoală, cadouri, vâsc, Bănică Jr. , artificii, mesaje enervante, reclame multe, Santa Claus, curăţenie de Crăciun etc.

Când am coborât de pe scenă m-am dus lângă copii – eram îmbrăcată în costumul de Moş Crăciun (ca un mărţişor) şi toţi au început să se extazieze murmurând „Mooooşuuu’…! „. Atunci am avut o revelaţie – chestia asta e ca…sabia cu două tăişuri, felia unsă pe ambele feţe, ţigara fără filtru, şoseaua cu două benzi, androginul din mit, nu ştiu cum să mă exprim; pe de o parte e bine că se încearcă educarea copiilor în scopul dezvoltării imaginaţiei lor inoculându-le ideea existenţei unor personaje precum Zâna Măseluţă, Moş C. şi N., Iepuraşul etc., dar pe de altă parte e grav. E bătaie de joc pe faţă. E râs crâncen, minciună totală. E calomnie să îi minţi aşa pe copii ca mai apoi să sufere o tragedie când află că de fapt cei amintiţi mai sus nu numai că nu există dar în plus, ei sunt înclocuiţi de mincinoşii ăia de părinţi. Şi e un cerc vicios care nu se termină niciodată. Cum să afli că Moş Crăciun nu există abia la 20 de ani? (!?!?! )

An de an toţi scriu CD-uri cu colinde şi cântece extra-ultra-super-mega-tera-arhi-cunoscute şi plictisitoare pe care încearcă să le vândă – nu e obligatoriu să reuşească. În posturile trecute am râs de Hruşcă dar ştiţi ce? Trebuie să apreciez corectitudinea acelei creaturi centenare – el măcar ştie ce se întâmplă de Crăciun, ştie că Jesus se naşte iar ca să moară pentru a infinita oară în Vinerea Mare şi că nu e sărbătoarea grasului în costum de mărţişor!!

A da…şi mă enervează de mor întrebările cu cefacidesărbătoriceîţiaducemoşul şi eternele urări lamulţiani şi sărbătorifericite.

P.S. Cât căcat pot mânca unii oameni?

Nu stiu!

Recomandata nr. 349875875piSQRT2 – pentru Jesus

Oh Jesus unde eşti ca să vezi ce fac ăştia de ziua ta? An de an îşi dau toţi ochii peste cap şi încep să le curgă bale ca la rabie ca să mai cânte un colind. Toţi născătorii de muzică proastă se strâng în consiliul nesfânt al colindătorilor ordinari şi mai scot câte un CD cu muzică proastă. Aceleaşi colinde româneşti şi aceleaşi cântece de Crăciun în engleză sunt compilate în albume odioase iar apoi împrăştiate la comanda bestiei cu pleată rară, Hruşcă. Dar cine sunt aceşti oameni care cumpără CD-uri cu colinde? De fapt, cine sunt aceşti oameni care ascultă măcar muzica aceasta proastă şi se uită la videoclipuri cu fete la patinoar cântând Jingle Bells sau mai ştiu eu ce alte fenomene oripilante.

M-am săturat de clişeul cu Vis de iarnă cântat de Andra, marea divă care îi toarnă un copil lui Măruţă. Mi-a reproşat cineva că sunt insensibilă pentru că nu îmi vine să plâng atunci când ascult melodia aia. Zău aşa, eu nu plâng pe manele uitându-mă la Andra cum poartă o pisică polară pe cap.

O să apară Trăistariu cu vocea lui de Maria Lătăreţu, la fel de fake&gay cum ne-a obişnuit încă din epoca Valahia; şi Talisman care toarnă un videoclip la mânăstire, ca săracii…

Dar peste toate va cădea triumfător cel care este junior din naştere şi va rămâne aşa in vecie. Cel care nu poate muri pentru că nu a fost niciodată viu, cel care face bani râzând de Emilia Popescu: Ştefan Bănică Jr. Acest Elvis Presley de România care nu are somn un an întreg, care poartă capse pe fermoarul pantalonilor în mişcările sale ce trasează sinusoide din bazin şi îşi foloseşte talentul exact cum nu trebuie. Superlove? Concert de Crăciun? Rock’n’roll Band?

Vezi, Jesus, ce fac ei de ziua ta?

 

Verba volant…

Băi zilele mizerabile nu pot avea loc dacă faci planuri în sensul ăsta. Nu, zilele de căcat se întâmplă exact când îţi faci planuri pentru o zi întreagă, idei constructive; vrei să faci ceva important şi se nasc nişte pachete de faze nasoale de îţi strică tot. De aia e bine să nu faci niciodată planuri pe mai mult de două ore – şi chiar şi aici e un risc.

La mine e simplu. Seara adorm cum apuc, când reuşesc, fără să mă gândesc la ce e pentru a doua zi. Singura chestie precisă e ora la care mă trezesc: 5:30am, indiferent de ora la care m-am culcat. Eu încep orele la 7:00 şi fac 15 minute până la liceu deci aş avea timp să ajung la şcoală chiar şi dacă mă trezesc la 6:30. Dar nu, prefer să frec menta o oră şi 5 minute făcându-mi cafea, mâncând în timp ce stau turceşte in mijlocul patului, ascultând muzică pe laptop, gândindu-mă la cum să mă îmbrac, gândindu-mă la orice, imaginându-mi tâmpenii etc. Abia în ultimele 15 minute reuşesc să mă spăl, să mă îmbrac, să îmi schimb faţa de noapte cu cea de zi. Niciodată nu plec la aceeaşi oră de acasă, uit chestii, iau prea multe chestii cu mine, nu-mi iau umbrelă pentru că nu sunt neapărat prudentă. De aia e bine să nu îţi faci planuri – alea sunt o sursă de stres, un motiv pentru care nu te poţi gândi la altceva. Ar spune unii că „…dom’le, se poate să faci planuri pentru fiecare oră din zi, să le respecţi şi să apuci să te gandeşti şi la alte lucruri.” A, da? Cum? „…de la 5:00 la 5:03 am timp să îmi imaginez vacanţa mea planificată încă de acum 2 ani dar în care o să ne ducem abia peste 2 luni când reuşim să strângem exact suma propusă”. Lasă-ne!

Zi de zi dau peste fenomene încărcate de-o …energie inexplicabilă. Clasa mea e o sursă inepuizabilă de aşa ceva. Am colege care se piaptănă zilnic şi nu îşi imaginează viaţa fără acest gest de sublimă pace – eu le-am zis că nu e nevoie şi au existat persoane care m-au susţinut. Adică…de ce pantalonii de pe sârma din faţa scării blocului de la marginea cartierului să pierzi minute preţioase făcând nimic? Am colege care ţin post pentru că aşa a zis proful de religie, nu pentru că ele se simt pătrunse de evlavie. Am colege care încep cu melodrame şi lamentaţii la intervale de perioadă 2kpi, legate de faptul că ele nu au ce căuta la matematică-informatică, ele sunt nişte suflete neînţelese dar vicisitudinile vieţii le-au împins spre gestul disperat de a alege un asemenea profil la liceu pentru că ele consideră că aşa ar avea mai multe opţiuni la facultate – fiind încă indecise, desigur. Mă duc la magazine şi găsesc afişe cu cele mai analfabete mesaje scrise de papagali cu 8 clase făcute cu omu’ de servici. Mă disperă cimpanzeii ăia care rămân fixaţi pe acelaşi refren legat de cât de naşpa e România. Ok, ai tot dreptul să îţi exprimi opinia după ce ai văzut jumătate din Europa, după ce ţi-au ieşit tonele de studii pe nas şi ai încercat să faci ceva pentru a schimba lumea. Dar esti un hemoroid idiot dacă ai impresia că Romania e o ţară de căcat în timp ce tu dormi 12 ore pe zi, mănânci şi spargi bani, te duci la şcoală doar ca să nu primească ai tăi amendă acasă şi în principiu eşti un oligofren cu tupeu. Mă disperă reclamele proaste…Adria şi aia cu „Tu cât timp petreci zilnic la toaleta?”.

Astăzi am plecat mai devreme de la şcoală, mi se făcuse rău şi era atmosferă plină de umor prost şi parfumuri ieftine – sau picioare.

Nu aveam asta în plan.

Mai prost ca niciodată

Dacă e să ai un moment de căcat programat pentru o zi nu spune nimeni că e stabilit ca acesta să nu se extindă pe durata a 24 de ore şi să îţi facă ziua un calvar. De aia e viaţa frumoasă! Există tot atâtea tipologii umane câţi câini vagabonzi există în parcările dintre blocuri în oraşe. Cei mai frecvenţi sunt proştii – ei sunt, totodată şi cei de care nu poţi scăpa decât după moartea lor. Da, ca să scapi de un prost trebuie să îl exorcizezi, să îi tai capul, să arzi corpul şi să sfinţeşti locul executării cu şapte preoţi  apoi porţi amuletă protectoare şi desenezi o pentagramă pentru protecţie – niciodată nu se ştie!

O persoană ca asta îţi strică ziua oricum, dar cel mai grav e când vă certaţi. Nu, nici măcar Doru Octavian Dumitru nu poate simula o asemenea ceartă. E pe de o parte  stupidă, pentru că analfabetul niciodată nu vorbeşte sau tastează corect, ca să nu mai spun că are nişte clişee de-ţi schimbă compoziţia chimică a limfei; fiecare spune ceva, de regulă ce e în interesul lui, dar desigur, ideile nu au legătură între ele şi se creează efectul de vorbire în club când unul întreabă cât e ceasul şi celălalt răspunde că mama lui a rupt două cozi de mătură până a găsit-o pe cea  ideală. Pe de altă parte o asemenea ceartă te umple de poftă de viaţă. Să recunoaştem, telenovelele aplicate transformă viaţa în surse inepuizabile de umor. Un om care se repetă la nesfârşit şi îşi blochează propoziţiile pe aceeaşi placă proastă- care chiar şi simple fiind, sunt agramate – nu poate decât să te pună în cur de râs. Să-l vezi cum se bâlbâie până avortează trei litere ca mai apoi să se contrazică singur prin alt grup de cuvinte eşuat de-a binelea…ah, nici eu nu credeam că se poate până de curând.

( Obs. Nici nu se pune problema unui război psihologic cu un asemenea specimen, psihicul fiind specific oamenilor, de regulă.)

Eu sunt fascinată de felul în care asemenea cutie de conserve se pregăteşte de ceartă. Adică mersul – Texas, Vestul sălbatic, Justice League, X-Men, eroi etc. ; respiraţia – e grea, îl doare, schimbă microclimatul cu asemenea respiraţie, plămânii au 6000 de rotaţii pe minut, totul e la capacitate maximă,;gesturile – e încordat şi îşi aşează mereu boaşele în pantalonii scurţi care se numesc boxeri. Începe cu un gest de toată jena, de obicei. Te bate pe umăr sau te întreabă cum de ai tupeu să faci x lucru. Tu, evident ai tendinţa de a te uita în spate şi apoi să întrebi „Cu mine vorbeai?”. Maaaamă şi începe. În timp ce tu poţi juca golf cu planetele, bea un ayran cot la cot cu Anca Ţurcaşiu, cânta la 6 instrumente în timp ce alergi in jurul Ecuatorului, el face nimic. Adică, nimic ce te-ar putea interesa, o plajă largă de clişee bolnave care nu transmit nimic.

La fel de fascinată sunt de imposibilitatea de a scăpa de un căcat cu ochi. Nu se poate înţelege ce vrea de la viaţa ta. Rămâi în beznă totală când ai impresia că i-ai închis gura, el ia o pauză şi apoi începe iar cu lătratul. Dumnezeule! Poţi să treci prin toate religiile lumii, nici Jesus, nici Buddha, Allah sau Iehova, nici Lilith, Krishna, Odin sau Thor nu te pot ajuta din prima. Până nu fac sinod ecumenic pentru luarea de decizii nu reuşeşti să scapi de prost.

Poate vă întrebaţi de ce am scris atâta. Vă şi răspund: pentru că nu mai pot. M-am certat până acum cu multe categorii de proşti încât mi-a ajuns. Gata!

P.S. Până la urmă s-au strâns vreo 70j de mii de voluntari pentru „Let’s do it, Romania!”. Şi echipa mea a făcut treabă bună dar despre asta mai discutăm…

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑