În liceul meu dimineaţa doar clasele de a XI-a experimentează relaţiile cu publicul; 4 elevi sunt de servici zilnic, la intrările principale, cancelarie şi etajul 2. La intrarea elevilor nu trebuie decât să îngheţi, să mănânci şi să strigi în gura mare toată ziua ” Închide bă în ~!@#$ uşa!!!!! În ~!@#$ mă-tii!! Idiotul ~!@#$ mele!! Dă-te-n căcat!!”. La etajul I îngheţi şi faci cu mana la profesori sau te întorci cu spatele dacă nu îţi place faţa lor, râzi ca idiotul când se strică automatul de cafea şi îşi pierd virginii banii în el, înghiţi în sec când te alintă câte un prof cu „ţuca” sau Vlăduţ, Georgicuţ, Alexuţ etc. În fine, trecem peste etajul II unde e plictiseală cubică şi ajungem la intrarea profesorilor unde e paranormal tot ce se întâmplă. Băi deci acolo e cald, curat şi luminos dar de ce nu vrea nimeni să fie de servici acolo?!!!

Ai 13000 de camere pe tine şi biroul directorului la doi paşi, se plimbă toţi profesorii pe ruta hol-scări şi te simţi ca recepţionerul restaurantului de pe Titanic – deschizi uşa şi zâmbeşti (da, zâmbetul e cuprins în regulament). Astăzi, luni fiind, am ocupat eu postul de „fata de la ghişeu” şi mi s-a părut sublim. S-au schimbat de trei ori profesorii de servici şi nu au făcut nimic în afara faptului că m-au părăsit şi s-au cărat în cancelarie – e mai chilleanu acolo. În fiecare schimb, atât în pauze cât şi în ore, au intrat şi au ieşit mulţi oameni – fiecare diferit şi idiot în felul lui. Eşti la intrarea principală, le ceri „identity card” şi începi să râzi în tine de numele lor stupide (Teleoacă, Bărbieru, Miclăuş !!!!) apoi îi ghidezi pe drumuri ascunse şi întrerupi somnul secretarelor sau al directorului cu anunţuri şi apeluri. Băi da’ fascinanţi oamenii…ce să zic.

Ideea e că vreau să trec peste părţile mic-enervante ca să ajung la monstrul cu coadă şi canini din adamantium, administratora. Vă daţi seama? Nu manager, administrator, gestionar etc., nu, code name ADMINISTRATORA. E moartea in persoană, jur. Se plimbă cu o vestă din care curge vatilina pe coridoarele alea albastre şi trânteşte uşile de parcă e colegiul ei. Acest diavol tazmanian bicentenar nu e niciodată calm sau rezervat. Mereu are ceva de spus iar când e nervoasă emite ultrasunete şi răcneşte din sacii ei pulmonari tripli chestii gen „De ce nu stai pe scaun?”. Cum adică de ce? Da’ e o regulă să stau pe scaun? „De ce ai sunat la :49? Mai era un minut de curs!!” – ‘ai lasă…un minut zici? Băăăi deci femeia asta e atât de urâtă şi se foieşte de parcă ar fi importantă – toată lumea ştie că ea nu face nimic în afară de ţinutul unor chei în buzunar. Ooo tu, rezultat al încrucişării vrăjitoarelor ţigănci cu reptile milenare, hibrid purtător de vestă demodată, dop cu saboţi de cauciuc, mâncătoare de ceapă şi urlătoare la pereţi, ai noroc că nu se compromite nimeni să îşi ia blestem pe viaţă cu preţul unui act de periclitare a eternităţii tale – fie el şi o piedică pe stradă sau o flegmă în cap.

Da, ea e cetăţean numai pentru că a ţipat la naştere că nu vrea să se treacă la rubrica „Specie” o cratimă ce ar fi echivalentul „unknown”. Dar mai există de data asta oameni enervanţi. Nu există bloc fără un bărbat cu bormaşină. Cine le dă drept de vot, cine îi lasă în libertate?!?!?! Dar câte găuri poţi da într-o zi? Şi nici măcar nu au un program ca să ştii când să pleci de acasă sau o perioadă scurtă de dat găuri – nu, numai dimineaţa şi seara câte două săptămâni pe lună, 12 luni pe an. Mă întreb dacă le fac de plăcere pentru că altfel nu îmi explic cine din blocul meu are expoziţie de pictură acasă de are nevoie de găuri cât pentru toate tablourile din Luvru.

În orice bloc există un sforăitor – nu în apartamentul tău ci mereu deasupra sau dedesubt – şi îl urăşti!! Am înţeles că şi pe mine mă urăsc pentru rock la miezul nopţii sau Mircea Badea la tv la 7 dimineaţa dar măcar e ceva mai educativ decât…sforăit ([!”#¤¤). Şi ştiţi ce e mai rău? Nu există o ţeavă în care să bat ca să îl fac să se oprească.

Vecina bârfitoare e absolut indispensabilă unui bloc, iar dacă nu există trebuie angajată una de la scara alăturată. Ea e cea care ştie tot ce se întâmplă în scară şi pe la uşi şi bate mereu apropouri cu „eee? o ţigărică? o cafeluţă?”, „e văru’ tău, ă?”, „tare mai citiţi dumneavoastră ziarul…vedeţi că fata de la pagina 5 e blondă astăzi” ş.a.

P.S. Am scăpat de colindători.