Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

Etichetă

magazin

News

Scriu din bârlogul meu de la ţară. Da, m-am mutat. Nu mai locuiesc în orăşelul cu nume descris de o anumită persoană ca fiind ciudat. I-am lăsat pe proprietari în contradicţia lor şi am ajuns pe meleaguri ancestrale – „contradicţie” pentru că ei nu ştiu ce vor şi nu îşi imaginează că dacă închiriezi un apartament îţi asumi şi riscul ca mobila ta să se deterioreze în timp pentru că HELLO cineva o foloseşte…

Există câteva avantaje ale traiului aici, restul de până la 1000 fiind dezavantaje, desigur. Mănânc sănătos, am hârtie Zewa la baie, e mai calmă zona, stau la parter şi nu trebuie să urc un etaj de fiecare dată când mă întorc acasă, are cine să îmi gătească şi să îmi facă o cafea, eventual să spele vasele ş.a. DAR mă trezesc în fiecare zi la 5:30am şi peste o oră sunt deja în bus stop gândindu-mă că urmează iar 50 de minute de plictiseală după care ajung la jumătatea primei ore de curs şi trebuie să mă umilesc scuzându-mă că am întârziat – mereu spun aceeaşi poveste. Ajung întotdeauna mult prea târziu acasă şi încă mai am probleme cu împărţitul camerei, băii, internetului. Cel mai apropiat magazin e la 5 minute de mers şi nu e non-stop, există tot felul de animale dubioase, uneori mult praf; există vrăbiuţe care nu te lasă să dormi, tone de câini gălăgioşi, ţărani de strigă pe stradă, babe cu raze x ce scanează fără pauză când treci pe stradă şi, mă rog, tot setul. Am mai scris despre viaţa la ţară…

Nu am permis de conducere şi nu mă pot duce când vrea miocardul meu unde vrea encefalul. E frumos.Vreau camera mea în care să fie toate lucrurile mele, să fie în culorile dorite de mine, decorată aşa cum vreau eu, să pot picta şi desena în muzica mea, să stau cu cine vreau eu.

Nu am mai scris pentru că aşa am înţeles eu lucrurile. Am dispărut din peisajul tuturor, nu numai din peisajul blogului. Dar acum am încă o revenire, se pare.

Nu voi cere poze cu ţâţe şi alte chestii odioase pentru a mă inspira şi a mă mobiliza în ale scrisului. Am să încerc să mă adun. Mai am de şters nişte praf pe aici.

Anunțuri

Lumea va fi un loc mai bun

Eu nu ştiu ce e cu Radio ZU sau ce se întâmplă acolo dar într-unul din momentele în care mă străbateau ceva panseuri mi-a atins seria aia de scăriţă-ciocănel-şurubelniţă-patent-menghină-nicovală o informaţie conform căreia cei de la radio ăla au făcut sau fac un protest antidrog pentru că după o scurtă perioadă de timp în care SpiceShop-urile şi toate magazinele de vise au fost închise ca fiind ilegale, acum intră iar în legalitate. De parcă dacă au fost sau sunt ilegale comerţul cu spice-uri se incheie şi lumea va crede că a fost doar un trip nasol şi se vor duce toţi la culcare. Da, se vor duce la culcare când îşi vor fi dat seama că spice-urile erau inutile şi că de fapt şi de drept există tone de alte droguri accesibile, periculoase şi cauzatoare de halucinaţii şi senzaţii pe care nu le trăieşti când, să spunem, mănânci sarmale, spre exemplu. Au ajuns să interzică achiziţionarea de Algocalmin fără reţetă de parcă cineva vreodată s-a gândit să cumpere un quintal de folii de aşa ceva şi să le vâre pe cale orală cu multă apă dorind halucinaţii şi desprinderi de corp – asta când există multe alte produse pe care le-au descoperit cei cu mult timp liber şi care îşi fac treaba preţ de cel puţin 24h.

Dar pe mine mă gâdilă intelectual chestia asta cu spernaţa lor că se va termina smecheria cu drogurile şi că tinerii noştri nu vor mai ajunge în spitale din cauza acestor substanţe atât de nocive care le fură tinereţea. Vai dar vibrez la aceste cuvinte sensibile. Drogurile există dinainte să se fabrice chibriturile sau să îşi dea omenirea seama că tomatele sunt comestibile; dinainte ca porumbul să ajungă în Europa şi în meniurile post tracodacice să apară sintagma „brânză cu mămăligă”.

Te uiţi la Blow, Requiem for a dream şi Trainspotting şi vezi tone de cocaină, heroină. Lista din Fear and loathing in Las Vegas e serioasă: două pungi de iarbă, 75 pastile de mesaclină, 5 foiţe îmbibate cu LSD, o solniţă pe jumătate plină cu cocaină şi o întreagă galaxie de chestii care enumerate par a descrie ceva spiceshop products; deasemenea tequilla, rom, o navetă de bere, o sticluţă cu eter nediluat şi două duzine de amyl, fie el ce o fi. Asta ca să nu mai vorbim despre iarbă care încă puţin şi ajunge şi în grădiniţe. Şi cei de la ZU împreună cu mulţi alţi virgini sau persoane vag publice şi cu zero influenţă încearcă să lupte cu această lume plină de prafuri şi râsuri. În timp ce unii îşi extind conştiinţa ei ignoră adevăratele probleme ale pseudosocietăţii noastre.

Şi în mintea voastră acum rulează o listă întreagă cu expresii care tind a defini probleme ale fiecărei comunităţi. Unii se isterizează susţinând apăsat că drogurile sunt reala problemă care dacă ar fi rezolvată nici nu ar mai exista alta. Nu vreau să deviez dar sunteţi proşti grav dacă gândiţi aşa şi nici măcar nu încerc să iau apărarea drogurilor pentru că într-adevăr, sunt cel puţin găuri de bani. De fapt nu încerc nimic, vreau doar să scriu şi să citesc şi să îmi dau dreptate în legătură cu ideea că analfabetismul şi lipsa cruntă de cultură sunt probleme fundamentale. Rasimul a existat şi va exista până când oamenii vor avea o umbră de cultură. Cultura nu se face pe trotuar şi nici în birturi jegoase. Se lucrează cu cărţi, hârtii, creion şi da, trebuie să ştii să citeşti. Sugerez rezolvarea analfabetismului, deocamdată.

Mihaela Rădulescu şi mulţi alţii au purtat doar chiloţi roşii într-o campanie anti-fumat şi nu au avut rezultate. Mă îndoiesc de succesul celor de la ZU – fie ei atât de originali încât să poarte doar şosete cu floricele şi nimic mai mult.

 

Memento

Pe vremea când un pachet de şerveţele umede costa 2 lei într-o farmacie de ţară şi asta era mult în comparaţie cu preţul de  30 de bani al unei pâini,  când la 5pm trebuia să fiu în casă şi nu aveam voie să aduc prieteni la mine când erau părinţii la servici; când arealul activităţilor mele se întindea pe o rază de 100m de la poarta curţii… viaţa era mai frumoasă.

Am avut o perioadă în care l-am negat pe Dumnezeu şi mi-am negat copilăria. Aveam impresia că nu am avut copilărie, că totul a fost o pokemoneală ieftină, că trăiesc degeaba pentru că nu am avut căsuţă în copac, că nu am fugit de acasă şi nu i-am tras chiloţii peste cap retardului cartierului.  După ce am însumat atâtea momente de respiro, intervale de timp în care am calculat probabilităţi ale evenimentelor cotidiene, am numărat oi, gândaci şi voci din stradă, am tremurat în frig şi absenţă, am visat cu ochii deschişi şi am plâns cu ochii închişi, mi-am dat seama că de fapt copilăria mea a fost extraordinară.  În perioada aia toate se desfăşurau altfel decât acum. Aveam energie, oră de somn, oră de intrat în casă, chef de creat, păpuşi. Desenam non-stop şi citeam aceeaşi enciclopedie la infinit – nu mi se părea anormal şi devenea tot mai captivantă. Mergeam cu colindul şi câştigam atât cât să ne luăm o ciocolată. Nu aveam atâtea nevoi ca acum – nu ne permiteam aroganţe vestimentare şi nu ne tăiam unii cu alţii în cuvinte crocante – purtam ce aveam şi ne bucuram sincer când ne cumpărau părinţii Kinder Surprise sau râme de jeleu.  Oamenii nu mureau din accidente stupide cu şoferi drogaţi, din certuri şi bătăi în licee, handbaliştii nu mureau fără vină iar profesoarele nu făceau greva foamei timp de 40+ zile – sau cel puţin eu nu aflam. Credeam în Moş Crăciun şi ne era ruşine să ne uităm la cupluri ce se sărutau. Criticam fumătorii şi nici nu ştiam ce gust are berea.

Acum mergem la şcoală pentru a ne întâlni sau doar pentru a pleca de acasă. Mă amuz cum cuvintele „scârbăvnicie” şi „halucinogen” pot exista în aceeaşi frază. Zilnic găsesc n+1 surse de inspiraţie dar rezumate ele devin incultură, sex, ipocrizie, vicii, laşitate, curve, ţărani, depresie, chin, dependenţă etc. Trăim zile în care cuvântul „sexy” este adverb de mod. Învăţ la un liceu de prestigiu, cu diplomă de excelenţă din partea ministerului, dar jumătate din colegii mei de clasă n-au văzut în viaţa lor o piesă de teatru, un concurs şcolar şi nici nu au trecut de nivelul de clasa a 6a pe plan al culturii generale. Mi-e foarte uşor să seduc vânzătoare de magazin şi mă plictisesc când beau suc de fructe.

Altădată jucam şotron şi săream coarda obsesiv de mult, acum ne disperăm pe dubstep şi d’n’b. Nu ne-au mai rămas decât desenele animate de atunci dar şi astea se duc…

Cei mai buni prieteni sunt cei din copilărie, cele mai proaspete amintiri sunt cele din copilărie, coşmarurile provin de acolo iar prezentul ăsta prost o strică de tot dar nu există decât acum şi s-a şi dus…

 

Ghid util: Mersul la magazin la ţară

Ştiu că majoritatea cititorilor mei au peste 12 ani şi în asemenea condiţii tind să cred că au adunat destulă experienţă ca să îşi dea seama că în viaţa noastră cele mai multe dintre alegerile noastre sunt total neinspirate. Nu vreau să par membru al comitetului de relaţii cu publicul dar, recunosc, există soluţii pentru aproape toate situaţiile. Că sunt situaţii tip catastrofă…ştim deja că nu au rezolvare, de aceea nu le luăm în discuţie.

O situaţie ce merită un ghid este aceea când eşti la ţară, la bunici,  şi trebuie să mergi la magazin.

1. Înainte să ieşi din casă fii sigur că ai tot echipamentul la tine: pantaloni de trening, tricou, papuci de plastic, fes cu Tweety sau Pokemon, sacoşă de plastic de la supermarket adusă de rudele de la Bucureşti bunicilor tocmai pentru a merge la magazin cu ea. Să nu cumva să te gândeşti să te aranjezi când mergi la magazin – asta în cazul în care nu vrei să te cerţi cu bunica toată viaţa ei (zic „viaţa ei” fiindca te cerţi cu ea până face…atac de cord, de exemplu).Poţi chiar să nu te speli pe dinţi, la ţară doar duminica se scoate Cristal (face dinţii ca de…actriţă care joacă în reclama de la Colgate) din dulăpiorul cu perdeluţă etc.

2. Ieşi pe poartă şi ai grijă să nu fii urmărit de câinii bunicii sau de copiii vecinilor.

3. Când eşti pe stradă mergi cât mai hotărât ca şi cum tu ai o destinaţie foarte sigură şi tu te-ai născut pentru a merge la magazin. Nu uita, însă, să ţii spatele drept, demn, să saluţi toţi copii, babele, moşii, curvele, nebuna satului, ciobanii beţivi, frizeriţa, vecinele care bârfesc, ţaţa de 100 de ani, preotul satului, dascălul satului, învăţătorul şi directorul de la şcoală, educatoarea de la grădiniţă şi, nu în ultimul rând, primarul. De fapt, tu trebuie să saluţi tot satul ca şi cum îi cunoşti. Iată câteva conversaţii care te pot împiedica să ajungi cât mai rapid la magazin:

-Sar′na!

-Sî trăieşti, mamî…Auzi, ia stăi oleacî.

-?

-Dar a cui ieşti tu?

-Sunt nepotul familiei x.

-Aaaaa…ieşti nepoţâca lu’ Lenuţa! Aleeei…(şi te măsoară din cap până în picioare, te pişcă de obraji) da’ mari te-ai mai făcut, puişor!

– (Deja ţi-e scârbă de mustaţa ei, de aluniţa cu păr şi de mirosul de ceapă mucegăită) Daaa…aşa e…

– 🙂

Mnah…Saru’mâna!

SAU

– Saru’mana!

-Sî trăieşti! Auzi, fac şî ieu o întrebari…

– ?!

– Cât îi ceasu’?

(Poţi să îi spui oricât fiindcă oricum peste două minute uită definitiv)

4. Adevărul e că magazinul la care mergi tu e un supermarket comprimat sau aşa ceva… E o brutărie unde găseşti pâine, legume (adica varză şi cartofi căci altceva nu poţi găsi), haine (geci cu puf la glugă, blugi cu Hannah Montana, cizme cu Hannah Montana, chiloţi cu Hannah Montana, HANNAH MONTANAAA!!!), rechizite (pixuri şi cretă că de altceva „nu iesti bani!”) şi nu în ultimul rând alte alimente. Acolo majoritatea alimentelor sunt expirate sau aproape de termenul expirării. Nu te aştepta la iaurturi fiindcă la ţară toată lumea are vacă, deci nu au nevoie de lapte. Chips-uri, snakcs-uri, Snickers, Lion, Bounty, Heidi, Pepsi, Coca Cola – nicio şansă.

Dar chiar nu trebuie să îţi faci griji. Bunica te va trimite întotdeauna să cumperi „pâne”, zahăr, drojdie, „şpaghete”, „macaroane”, pufuleţi, suc Adria Lemon.

Când eşti în magazinul ăla chiar trebuie să vorbeşti româneşte. Desigur, păstrează un oarecare accent local, ca să te înţelegi cu vânzătoarea dar spune ce vrei tare şi răspicat, nu în cuvinte alambicate şi nu explica de ce vrei asta.

O vânzătoare de la ţară nu va pricepe niciodată diferenţa între lămâile de coajă şi lămâile de zeamă dar va fi mereu la curent cu ultimele bârfe din sat. Păzeşte-te!

5. Pe drumul înapoi spre casă se respectă regulile de la punctul 3.

6. Ajuns acasă eu zic să te grăbeşti şi să îi dai sacoşa bunicii după care te faci nevăzut, eventual te culci. Ea va începe să strige că hârtia igienică e prea fină, că zahărul a costat prea mult, că drojdia e veche, că…orice. Las-o acolo, fugi! Păzeşte-te!

În încheiere nu trebuie să conchideţi că trebuie să salutaţi toată lumea când mergeţi la ţară, că trebuie să luaţi hârtie igienică aspră sau pufuleţi fără surprize. Ideea principală care ar trebui să fie biblia voastră este: Nu mergeţi vreodată la ţară! Am făcut-o eu ca voi să nu fiţi nevoiţi să o faceţi!

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑