Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

Etichetă

început

De final

Ultima zi de vara din anul asta incepe neasteptat de…prost – daca vreti o fraza subiectiva. Inca din primele minute universul a avut grija ca eu sa tarai o patura prin toata casa si sa dorm pe canapea, ca un sot pedepsit. La ora 5 eram cu ochii fixati pe tavan, fara ochelari, analizandu-mi insomnia.

Mă enervează faptul că sunt exilată aici, aflându-mă in imposibilitatea de a naşte un plan de evadare; găsesc Prozac in desenul zilnic şi iesirea de la crepuscul cand mă furisez printre guri bârfitoare spre un loc unde imi permit câte un brainstorming cu prietenii din copilărie. Imi revin frustrări din clasa divergenţelor de opinie cu colegii de domiciliu şi a „de ce?” căci am ajuns la concluzia că unul din noi are cel puţin o problemă.

Uneori stau şi mă gândesc mai mult decat de obicei la unii copii care au starea dupa care toti tânjim in tacere – lipsiţi de griji, puţin spre deloc bombardaţi de violenţă şi pornografie, suficient de mult detaşaţi de lumea noastră cat să poată fi adoptaţi de o lume creată de ei inşişi. Nu e minunat să ai parte de linişte interioară doar pentru că nu cunosti opusul ei? Recent am invăţat că dacă ceva nu poate fi schimbat ar trebui macar descris sa fie.

Incepe numărătoarea inversă, urmează un inceput de nebunie cu tot ceea ce include ultimul an de liceu. Aud aceeaşi intrebare la 5 din 10 persoane şi toţi spun „dai bacul anul asta” sau „ai grijă, e foarte greu la facultatea aia”. In vara asta mi-am mai demonstrat o dată că nu ar trebui să avem incredere decât in propria noastră persoană, nu merităm să avem încredere în persoane odioase&co.  – chiar dacă ştim cu toţii cât de frumoase ar fi relaţiile acelea utopice bazate pe un pachet de virtuţi şi legi morale.

Blogul asta ar putea fi un gen de guestbook în care aş putea să imi scriu impresiile referitoare la vara ce in cateva ore se termina – aşa, calendaristic – dar cum aceasta din urmă a fost mai saracă decât altele, prefer să nu.

Anunțuri

Două puncte bară

De regulă nu îmi plac sfârşiturile. Dacă e ceva ce îmi place mai puţin atunci acestea sunt începuturile. S-a terminat. Gata. Zero vacanţă, finish, mort, terminat, nimic, sfârşit, pa. A fost o vacanţă plină – se putea şi mai bine dar nu comentez. Ce e amuzant abia acum începe: se dă drumu’ la boboci. Multe, multe uniforme, râsuri, flori, directoare, profesoare cu fuste, profesori, foşti elevi ai liceului,pupăceală, linguşeală, mult, mult, nu, nu vreau.

O strategie bună ar fi să mă duc beată, la 10 dimineaţa, la pupat, la îmbrăţişat. Oricum, la cât de dezbinată e clasa mea nu o să observe nimeni că am la bord ceva bere.  Băi dar nu îmi plac începuturile absolut deloc, la nimic, niciodată, nici măcar un pic, deloc, nema, nada, rien etc. N-am ce face, o să mă duc, o să sufăr, o să mă pup cu toţi. Săptămâna asta nu mai scriu. Aştept să îmi iau laptop. Numărăm ceva boboci?

September, 2nd

Ieri, calendaristic a fost prima zi de toamnă. Damn, yes! A fost exact cum trebuia să fie: mohorâtă, umedă, grade aproape de zero, soare mascat de nori gri-şoarece, vânt la sol agitând ochiuri de apă, câini îndoiţi de frig, bătrâni cu haine roase-n coate de al doilea război mondial, adulţi fumând la balcoane, copii alergând cu mingea în mână. Frumos, frumos…

Nu vreau să calculez dar cam peste două săptămâni o să înceapă chinul trezirii la 6:30am. O să salut oraşul încă de dimineaţă şi o să împrăştii aroma cafelei matinale în toată scara blocului, o să păşesc printre blocuri încercând să nu trezesc patrupedele, o să mă doară fruntea de la multe ore de matematică şi o să vreau pauză la sfârşit de răsărit.

Abia aştept să-mi bucur ochii cu marea galbenă coborâtă din înălţimea teilor în roua firului de iarbă. Abia aştept să mă prindă noaptea pe o cladire părăsită, în bătaia vântului, în sunet de căşti, în prezenţă vicioasă, aşteptând ceva linişte asurzitoare bruiată de castane ce cad la răstimpuri pe acoperişuri. Dimineaţa patiserii o să umple gogoşi cu gem şi voi trece pe lângă ele pentru că nu îmi place dulceaţa de căpşuni; şi o să plouă, o să îmi intoarcă umbrela pe dos iar în penumbră vărtejuri de frunze măcinate îşi vor spune cuvântul.

Dar vor fi şi seri umplute cu solitudine zâmbitoare când privind la o lună amară voi uita degetele pe cana înfierbântată de ceai şi voi ţipa în mine de durere, apoi îmi va trece şi voi chema chitara la mine, voi trezi un vecin, doi şi voi râde că ei nu mă pot opri căci interfonul nu are taste şi voi adormi cu o carte pe piept.

Vor fi zile pierdute prin gară, privind la un ceas stat, trasând linie după linie pe hârtie în căutarea unor forme, încercând să dau viaţă unui tren pe hârtie de xerox. Vor fi zile pierdute într-un parc pustiu cu o sticlă de apă plată şi plasturi pe degetele mâinii stângi.

Şi nu, nu sunt melancolică. Vara ce a trecut a fost mai plină decât precedenta iar dacă mă gândesc la toamnă pot spune că sunt fericită.

Ghid util: Socializare&co.

Subiectul socializării este pe toate drumurile. E în cărţi, în mâncare, în eticheta de la sutien and so on…Prietenii noştri de la Beatles ar spune că „socialization is in the air”…Iar eu nu aş veni cu banners şi pancarte ca să îi susţin însă aş scrie un ghid despre cum e cazul să socializezi într-un cerc de amici mai mult sau mai puţin proaspeţi, copii cu vârste de la 5 la 100 de ani.

1. În principiu lumea apreciază hainele. E bine de ştiut şi expresiile „Dragoste la prima vedere” sau „Prima impresie contează enorm” în condiţiile în care tu, „socializator” de profesie ai cumva o rătăcire, un dezechilibru emoţional de proporţii catastrofal de …neaşteptate.

Revenind. Ţinuta şi aspectul sunt vitale pentru a supravieţui în jungla urbană. Pe asemenea plaiuri mioritico-asfaltate e nevoie de mai mult decât de două frunze, trei. Frunzele de astăzi poartă nume de haine şi de obicei au titluri impozante gen „scheitări de la naic”, „ginşi de la armani”, „fustă de la motivi”, „hanorac puma”, „adidaşi adidas” ş.a.m.d. Nu mă declar o veterană în domeniu dar recunosc, până nu am avut „ti şărt de la espirt” am fost plină de complexe legate de eficacitatea metodelor mele de socializare.

Cu alte cuvinte, pentru a bucura ochii companiei e de preferat să porţi haine scumpe, de firmă şi nu neapărat cu bun-gust.

2. Gesturile contează, deasemenea, enorm. Adolescenţii nu agreează formele de proastă motricitate sau mai bine zis, nu sta scândură când eşti în preajma lor. Cu cât pari mai debil, mai destrăbălat, drogat şi disperat de parcă de-abia ţi s-a dat jos cămaşa de forţă e mai bine.

3. Fumatul se înscrie în „Top 3 reguli de aur of the socialization”.Nu e sănătos, laşi fum de spirjini bicicleta în el, miroşi de parcă locuieşti în scrumieră, medicii îţi toacă nervii cu „tutunul dăunează grav sănătăţii” şi „tu ştii că faci cancer?” iar preoţii sunt convinşi că e păcat împotriva lui Dumnezeu. Daccord! Dar e bun la socializat. Fetele de la colţ, de la centrală, din baie sau din scara blocului te vor băga în seamă. Imaginează-ţi cât de important trebuie să fii ca să vină fata cu poşetă gen sacoşă de la Billa să îţi ceară o brichetă. Eu una aş purta scutec în asemenea momente, mai ales că sunt sensibilă…

4. Regula patru e despre calităţi fizice. Dacă nu ai sâni roagă-te să ai fund sau picioare. Dacă nu ai muşchi roagă-te să ai o faţă frumoasă. Aici nu se discută despre trăsături deosebite, individualitate şi originalitate, gusturi diferite, „fiecare e frumos în felul lui”. Studiile au demonstrat că balanţa apetitului sexual înclină spre partea blondelor. Bărbaţii, ştiu ori nu ştiu, exact acolo se duc. Aşadar, e posibil ca fiind blondă şi mai dezbrăcată să reuşeşti în industria socialising-ului.

5. Abilităţi fizice. E frecvent. Uneori se trezeşte cîte un individ ce vorbeşte ca să nu adoarmă să întrebe „Voi puteţi să vă daţi cu călcâiul în gură?” sau „Voi puteţi să vă scobiţi în nas cu degetele de la picioare?”. Pun pariu că niciunul dintre noi nu e pregătit pentru aşa ceva. De aceea vin cu cea mai tare soluţie de la Adam încoace: „mă ţin blugii”. E ieftin, e plauzibil şi uşor de dovedit.

6. Familia. E probabil primul cuvânt ce trebuia inventat imediat după „foc”. Familia nu e făcută decât pentru a-ţi fi sursă de bani şi pentru a te lăuda cu ea. Proştii se dau în vânt după verişori cu motor, mame care i-au pensat sprâncenele Angelinei Jolie sau taţi ce au făcut înconjurul lumii pe trotinetă. Poţi să inventezi oricând, orice despre oricine. Nu uita să foloseşti mereu numele unor rude pentru amici de departe, pentru tine inexistente.

O problemă în cazul acesta ar fi când mai târziu , un prost îşi aminteşte de mătuşa Tamara, de exemplu, şi te întreabă de ea şi de ce averi ţi-a lăsat moştenire, de pildă. Soluţia urgentă e să te prefaci că nu ştii despre ce e vorba, proştii crezând pe cuvant ce zici. Iată un dialog util:

-Ce faci buei?

-Bine. tu?

-Păi mi-am amintit de mătuşa aia a ta care a câştigat campionatul de mestecat gumă (el nu ştie că tu ai citit „Charlie şi fabrica de ciocolată”)…ce mai face?

-Ce mătuşă mă?

-Eih ce mătuşă…Mătuşa aia, Venera…

-Doamne, numai prostii spui…nu am nici o mătuşă Venera care a câştigat campionatul de mestecat gumă. Venera e verişoara mea ce are 10 facultăţi, iar campionatul e câştigat de mătuşa Eugenia…probabil auziseşi tu aiurea…

-Da, cred că ai dreptate. Sigur am înţeles eu greşit…Oare cum am putut să gândesc aşa ceva?! (râzând tâmpit) Auzi la mine…mătuşa Venera…

7. Atragi oameni cel mai bine dacă eşti plimbat. E simplu să îi anunţi că ai fost în Europa doar menţionând că pantofii sunt din Franţa, geaca din Italia etc.  Nu contează dacă tricoul de firmă nu e cumpărat de tine ci de o mătusă care chiar există si care chiar culege căpşuni în Maroc. La fel nu contează cum tu ai văzut Suedia sau Belgia, important e că ai văzut-o, fie şi din dreapta şoferului de TIR care era tatăl tău.   Nu trebuie să fi văzut vreodată Spania sau Olanda ca să ştii ce e ăla paso-doble sau laleaua.  Nu-i greu să minţi că ai hrănit porumbeii în Roma sau că ai fost la concert X în NYC.

8. Deşi e printre cele mai importante chestii regret că am omis să menţionez limbajul. Da, asta face tot , in idee. E Dumnezeul socializărilor de la primii dinozauri până la a doua venire a lui Iisus pe pământ. Vei fi mereu apreciat şi iubit pentru caterinca pe care o faci. Trebuie să ai voce piţigăiată sau gen papagal.  Trebuie să ragi din toţi rinichii şi să îţi clămpăni toţi dinţii pentru a vorbi ca un descreierat fără precedent, un debil fabulos, un rahat născut prin cezariană.

9. Respectă cu sfinţenie regulile de mai sus!

10. Regula de platină: tupeu!!!

Începuturi

Mood: disapointed, spiritualy ruined, tired, sad, frightened

Playlist: Placebo – Sleeping with ghosts

Phrase: Ziua când cei trei 9 s-au întâlnit

Urăsc începuturile. Deseori le-am conceput drept oportunităţi pentru a schimba ceva. Da, credeam că începuturile îţi dau ocazia să surprinzi, să iei hotărâri noi, să profiţi de capacitatea minunată pe care o are omul, aceea de a deveni.

Dar mi-am dat seama că nu îmi plac începuturile. Deasemenea am realizat că am o tonă de idei minunate, perfecte pentru o reinventare dar că nu le voi putea aplica prea curând.

Începuturi sunt atunci când îţi revezi colegii după o vacanţă de trei luni. Trebuie să te pupi, să observi îmbunătăţirile aduse aspectului lor, să îi întrebi de vacanţă şi de cum şi-au petrecut-o. Sunt atunci când te întâlneşti cu un profesor drag ţie iar el se chinuie să îşi amintească numele tău.

La fel de bine se înscriu în această categorie şi acele momente în care te întâlneşti cu vechi cunoştinţe, rude de mult uitate. Practic sunt tot începuturi fiindcă trebuie să schimbaţi politeţuri, să reconstituiţi arborele genealogic şi să te plictisească cu poveşti de când te-au văzut ultima dată iar tu aveai doar trei ani.

Început e atunci când vrei să desenezi, să pictezi şi nu-ţi găseşti unghiul, îţi pierzi ideea. Ţi-ai dori să ai deja schiţa realizată iar tu doar să îi dai viaţă căci e mult mai simplu mijlocul decât începutul.

Un început e când ţi se schimbă ideile şi viziunea. E trist să ştii că ai ceva şi nu se potriveşte cu ceea ce se cere. E greu să ştii că există persoane pe care le vrei aproape şi ele nu îţi sunt, când în acelaşi timp există persoane ce ţi-ai dori să stea cumva mai departe dar pur şi simplu sunt aproape lipite de tine.

Nu vreau să pozez în victimă. Momentan sunt secată de alte idei, tot ce am sunt nişte gânduri greu de tradus şi cuvinte.

Mi-as dori să nu fiu atât de sensibilă dar parcă…nu ştiu…nu pot mai mult.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑