E fascinant cum pisicile adoră mâncarea pentru pisici de vreme ce câinii o refuză pe cea destinată exclusiv lor.

A murit hamsterul familiei şi e motiv de profundă meditaţie asupra momentelor minunate pe care le-am petrecut împreună. A…dar stai, noi nu am petrecut momente memorabile împreună pentru că hamsterul nu are personalitate şi nu spune glume sau citate inteligente. În altă ordine de idei, de tristeţe mi-am înecat amarul în deliciozitatea unor frigărui hand&home-made, semnate IPond. Am plâns pe muzică de chitară şi pe bancuri bune. Atât am putut face. Oricum trebuia să moară, era bătrân.

Uneori stai şi te uiţi pe pereţi gândind că ai ajuns la o vârstă şi încerci să contabilizezi ce ai realizat până la momentul de faţă, sau ce nu ai realizat. Eu, personal, îmi dau seama că am ajuns la teribila vârstă de 16 ani – crucial de important moment. Nu ştiu cu ce aş putea compara situaţia asta în aşa fel încât să se înţeleagă perfect mesajul. E ca atunci când vrei să îl înveţi pe un stangaci să scrie cu mâna dreaptă; poate reuşeşti dar scrisul său va lăsa absolut întotdeauna de dorit. Aşa e la mine: toţi încearcă să dea sfaturi, oricine îşi exprimă opinia în legătură cu facultatea pe care ar trebui să o urmez, dintr-o parte aflu că îmi stă bine cu parul roşu, din altă parte aud contrariul, unii apreciază felul meu de a mă îmbrăca, alţii şi-ar da o mână ca să revin la „classic&office look„. Agitaţia asta îmi provoacă impresionante deranjamente emoţionale şi rare accese de furie manifestată prin decent libertinaj. În toată larma aceasta întreb sec „Voi ce vreţi de fapt?” şi pentru puţin timp toată lumea tace şi nici măcar nu pot zâmbi pentru a mă bucura de linişte căci ştiu că e doar liniştea dinaintea furtunei. Apoi încep iar, la fel de obsesiv, repetat, apăsător, sufocant, deranjant şi patetic.

Am 16 ani şi jumătate, chiar. La vârsta asta unii copii îşi iau viaţa în propriile mâini; la vârsta asta, într-un clan de ţigani, aş fi deja fată-bătrână. Dar mie încă mi se taie elanul prin simplul fapt că unele persoane au mai multă influenţă şi autoritate decât mine; de aceea nu reuşesc să mă duc în alt oraş la teatru, nu reuşesc să îmi văd prietenii, să vizitez locuri care au farmec doar acum.

Am 16 ani şi îmi doresc un laptop, o husă pentru chitară, o jachetă de piele, nişte cărţi, o ramă de ochelari, o trupă mai mare pentru „Twice a week Drama Club” şi multe altele.

Am 16 ani şi am vrut să fac multe până acum dar s-a considerat că şcoala e cel mai important lucru din viaţa unui om – când de fapt şcoala e doar baza, restul îl clădeşti tu muncind din greu, în special cu sine-ţi.

Am 16 ani şi sunt mai mult dezamăgită decât încântată, nu mă miră aproape nimic.

Am terminat I-VIII ca şef de promoţie, a IX-a şi a X-a le-am terminat cu 9.80+ şi am un teanc de diplome pentru orice şi nu mă ajută cu nimic.

Am 16 ani şi am un blog pe care uneori nici nu ştiu de ce scriu. E ca o eliberare la gândul că am 16 ani şi sunt prea mică pentru gândurile mele mari.