Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

Etichetă

familie

Cu ce se mai ocupă IPond…

S-a întâmplat şi asta – şi nici măcar nu dormeam. Am ajuns acasă la bunică-mea şi m-a întrebat într-o cheie preocupată de ce am pantalonii uzi şi i-am spus toată povestea, apoi am sunat-o pe mama şi i-am spus şi ei, cu lux de amănunte. I-am spus-o atât de în detaliu încât s-a enervat şi m-a crezut vinovată de tot ce s-a întâmplat. Apoi m-a sunat tata pentru a se asigura, de acolo de la 300km depărtare, că sunt perfect întreagă.

A…da, am uitat esenţialul: am inundat frumoasa bucătărie americană. Nu, greşeală; nu eu, personal, ci situaţia a făcut ca eu să fiu pion principal, să…înot în laptele din nuca de cocos sau cum ar spune unii…să fiu în mijlocul a 100 de cămile proaste şi aşezate în cerc, se înţelege. Da, după un ritual de purificare a obiectelor de cult culinar, popular farfurii, am plecat din încăperea ciudat compartimentată. Când peste 3 minute m-am întors am început să râd de la şoc – din dulapul responsabil cu chiuveta se auzea răgetul furios al unui animal marin. Dar am deschis uşa şi mi-am dat seama că o ţeavă îşi slăbise legătura la un aparat de încălzit apa şi o dădea bine. A dat-o bine până când am oprit apa – adică peste 10 minute, poate chiar 12… Ideea e că nu exista robinet de inchis alimentarea cu apă a frumosului aparat care nu numai că se separase de ţeavă dar mai şi scăpa ceva sarcini electrice încât am închis şi toate sursele de electricitate din casă. Dar apa încă mai clipocea pe jumătatea cu gresie a living room-ului! Am acţionat ca un erou: am tăiat răul de la rădăcină, am pus ceară şi am tras, am stins toate lumânările dintr-o suflare; nu, de fapt am închis robinetul principal, cel care controlează volumul de apă ce intră în casă. Şi apoi am muncit preţ de 20 de minute. A trebuit să stau ca un culegător de orez, în picioarele goale şi cu pantalonii suflecaţi. Am adus un bilion de prosoape şi le-am împrăştiat pe podea ca într-un bordel cu mătase colorată pe podele şi opiu în pipe.

Acuma serios, chiar aveam nevoie de asa ceva. Viaţa mea era prea gri şi prea neatinsă de muze ale dezastrului. Nimic nu mai stârnea umor şi adrenalină.

Anunțuri

Chinuri intersemestriale

Vacanţele intersemestriale sunt mizerabile prin chiar denumirea lor. Sunt ca nişte suzete – amăgitoare, adică.

Cum iau naştere

In ultima saptamână te retragi in culmea gloriei, incă de miercuri, declarîndu-te suferind de blenoragie, spasmofilie, bronşită astmatiformă, chist pancreatic, ovar polichistic, molar cariat . Totul de imagine – nu te crede nimeni – dar vai, iti tremură miocardul de fericire că ai scapat de matinalul ala stupid. Sâmbăta te trezeşti mahmur şi constaţi tragedia. Eşti inchis intr-o casă, fără bani, ai pijamalele etern patetice pe tine şi cel mai rau e că ai o gramadă de idei dar au pus parinţii sechestru pe tine.

Efecte

Probabil seamănă cu sevrajul sau sindromul câine in lant/leu in cuşcă. Te simţi ca un ratat ştiind că există cel puţin o persoană care se distrează de ai spune că nu e adevarat de vreme ce tu stai in casă şi te uiţi la 10 filme pe zi, mănânci mult şi zaci in mizerie pentru că nu ai starea necesară pentru a face curat. De fapt nu ai nicio stare, nu se poate descrie aproape-coma in care iţi duci existenţa atât de vulnerabilă zilele acestea. Te trezeşti după 8 ore de somn şi eşti incă obosit şi până să ajungi in bucătărie te loveşti cu tot cu pijamalele tale patetice pe rând de pat, uşă, prag, perete, prag iar, uşă cel puţin. Ceea ce cândva nu avea durată acum iţi ia o veşnicie: alegerea ingredientelor pentru sandwich, modalitatea de a prepara cafea, tipul de cafea, muzica de dimineaţă, duş sau nu, ulei de corp sau nu… Şi iţi bagi piciorul in toate, nimic nu te ajută. Lasi cuţitul cu branză topită lipit de o felie de pâine şi stingi aragazul pe care era fixat ibricul pus de-o infuzie, puţi şi vrei sa faci duş dar ce e mintea când corpul refuză cu desăvârşire incă doi paşi (?).  Te mănâncă pielea şi pierzi noţiunea timpului.

Soluţii

Poţi fugi, mă rog, evada. Nu e neapărat simplu dar e eficient. O sa incepi să te gândeşti la consecinţe, la lacrimile mamei şi crucea de uimire a vecinilor dar ştii că numai gândul că poţi fugi de acasă pentru 24 de ore iţi dă fiori şi lacrimi de incântare. O sa iţi iei un rucsac plin cu un suc, un carnet de note şi un portofel cu bancnote nenumărate. Poţi alerga pe strazi necunoscute incă împreună cu cel mai bun prieten, vă urcaţi intr-un tren şi il mituiţi pe controlor să vă lase in pace până in următorul oraş. Hălăduiţi pe străzi bizare şi prostiţi două persoane să vă dea o bere şi bani de intoarcere.

Pleacă naibii de acasă şi urcă-te pe antena de la Romtelecom, spânzură-te pe tot felul de garduri şi simte funcţii exponenţiale de fericire. Strânge băieţii, luaţi-vă vodka şi ţigări şi daţi-vă cu sacul pe pârtie. Mergeţi acasă la un prieten şi mâncaţi mâncare făcută de bunica. Strânge grup şi faceţi clătite cu ciocolată. Există atâtea idei şi pot fi realizate cu o singură condiţie: spiritul de „Hai sa o facem!”

Al 17-lea

În asemenea zile îmi rezerv câteva momente pentru a medita. Îmi răsună în minte versuri precum „…have yourself a merry little Christmas…”, „I’m dreaming of a white Christmas” şi „from now on our troubles will be miles away…” şi îmi ordonez în memorie imagini cu fiecare Crăciun prin care am trecut până acum. E frumos să vezi oameni aglomerând străzile cu intenţiile lor de a nu lăsa această zi să treacă precum una obişnuita, să vezi cum majoritatea oamenilor din jurul tău se străduie să fie mai buni, să-i vezi abţinându-se de la comentarii şi cuvinte crocante.

Ne place tuturor Crăciunul pentru că este o iluzie. În câteva ore voi sărbători pentru a 17-a oară în viaţa mea şi încă nu mi-am pus o dorinţă.

Mi-aş dori să am un Crăciun aşa cum mi-l imaginez. Aş vrea să mă trezesc în vapori de aromatherapy cu scorţişoară şi să calc în nişte papuci curaţi, să mă plimb agale prin casă şi să am impresia că nu e nimeni prin preajmă dar ceva muzică clasică să cânte pe un laptop aruncat pe birou iar un ceai cu coji de portocale să mă aştepte pe masă. Să fie cald iar pe geam, prin mătase, să văd fulgi fără vânt. Iar apoi să apară pe rând mama, tata, sora mea – ne salutăm, ne pupăm simplu fără schimburi de replici pompoase, să facem glume ca în filmele americane şi apoi să dispar din peisaj desfăcând o clementină şi lâsându-i cojile pe calorifer. Şi aş vrea ca apoi să ma regăsesc la biserica ortodoxă dar încă de la începutul slujbei, să fiu eu cea mai tânără dintre bătrâni şi să ştiu exact pentru ce m-am dus acolo. Şi m-aş feri de ochii cunoscuţilor şi de buzele lor pline de urări false – aş sta în cel mai ascuns colţ iar Jesus m-ar înţelege. Şi nu ştiu ce aş vrea să fac după ce voi fi ieşit din biserică – probabil aş zâmbi tâmp şi m-ar durea în cot de şireturile niciodată legate ale bocancilor.Îmi doresc Crăciunul acela înainte de care am ţinut post cu adevărat pentru ca în ziua de final eu să mă pot bucura cu adevărat de mâncarea pregătită în ajun. Îmi doresc un Crăciun anunţat de colindători adevăraţi, cor pe două voci, artişti îmbrăcaţi în negru cu eşarfe roşii. Şi aş vrea să plec după masa în familie, să merg să mă întâlnesc cu cei mai dragi prieteni ai mei şi să râdem până la durere, să bem vin fiert şi să ne înecăm în fum, să încăpem mulţi într-o cameră mică, să ne împrăştiem pe canapea şi să fie mai mult decât o petrecere cu apă plată şi lămâie iar la final, cel mai nebun dintre noi să fie beat şi porno, să vină şi să mă ia de umeri şi să îmi şoptească „Christmas, my child, is love in action!”.

Nu mă interesează câte persoane vor citi asta dar sincer scriu, vă doresc să reuşiţi ce vă propuneţi, să obţineţi ce vă doriţi pentru că atunci sunt oamenii fericiţi, când au ce şi-au dorit – şi nu doar de Crăciun ci pe viaţă.

Rânduri laice

Joi a fost ziua mea şi s-a întâmplat exact aşa cum trebuia. Fără fast, fără mulţi falşi care să se bage în seamă. Am primit urări destule şi eram în dubii la un moment dat dacă e din cauza FaceBook-ului sau pur şi simplu sunt eu mai specială şi şi-au amintit de mine.

A fost o zi în care am trecut de la agonie la extaz, ziua în care părinţii mi-au declarat dragostea lor dar m-au ameninţat cu expatriere şi dezmoştenire dacă vreodată se întâmplă să fumez, să beau sau să fac vreo chestie greşită atâta timp cât sunt întreţinută de ei. Sunt sigură că acest comportament nu va înceta nici măcar atunci când voi locui în Australia şi voi veni de două ori pe an acasă cu avionul la HighClass şi îmi voi permite vacanţe în… Caraibe. E doar o chestie prin care ei încearcă să amâne pe cât de mult posibil momentul terifiant în care eu voi lua contact cu universul drogurilor legale.

De ziua mea am împlinit 17 ani şi nu am simţit nimic. Mi-am rezervat doar câteva minute de linişte, ca în fiecare an, de altfel, când am meditat şi mi-am vorbit prieteneşte, mi-am povestit tot ce am făcut până acum şi mi-am demonstrat faptul că atâta timp cât am avut 16 ani a fost de-a dreptul extraordinar. Nu vreau să detaliez dar acum zâmbesc – adânc.

Şi de atunci, de joi adică, s-au întâmplat…chestii. Am fost pe la şcoală apoi am avut un weekend pitoresc acasă iar astăzi, luni, 20 decembrie încă 2010, am avut rolul vieţii mele. Irepetabil, inegalabil în ale penibilului, ireproşabil în ale prostiei: Moş Crăciun. Trecând peste partea asta jenantă, vreau să spun că eu chiar mă bucur că am făcut asta. Fac voluntariat de câţiva ani şi nu am câştigat niciodată nimic, pentru că de aia sunt voluntar; nu am câştigat niciodată nimic în afară de satisfacţie personală că am făcut pe cineva fericit. Astăzi am jucat pentru copiii de la o grădiniţă care atunci când l-au văzut pe Moşul apărând din spatele cortinei şi întrebând ce se întâmplă cu reflectoarele au sărit din scaune de emoţie, iar când m-am dus lângă ei, după piesă, nu îşi mai încăpeau în piele de bucurie că Moşul stă lângă ei. Merită să îi faci fericiţi chiar dacă peste câţiva ani o să afle că Moş Crăciun nu există ci a fost inventat de Coca Cola.

Compunere

Iată compunerea unui copil de 9 ani despre reproducere.Am primit-o de la un prieten drag mie şi considerând că este inedită am decis să o public.

Pentru că se tot intamplă ca oamenii pur şi simplu să moară, trebuie să apară alţii. Asta este copulaţia.
Insă oamenii nu dorm ci lucrează cu inima, penisul şi vaginul din greu. Eu i-am  văzut pe parinţii mei in camera de zi când copulau. Tata icnea îngrozitor şi  mama a urlat, insă deocamdată nici unul dintre noi n-a murit. Insă poate că doar  au exersat fiindcă bunica e deja destul de batrană. Am observat că ei exersează  cam de trei ori pe saptamană, cred că bunica va muri curând.

In noptiera mamei  am găsit niste pastile. Tata o tot intreabă dacă şi-a luat deja pilula. Precis e  şi ea bolnavă, insă nu merge la doctor. Insă dacă ei continuă să exerseze aşa de  mult, sigur va apărea o nouă fiinţa pe lume. Eu mi-aş dori un iepuraş.
Reproducerea la oameni se intamplă  prin seminte. Florile şi tufişurile şi pomii trebuie udaţi des şi mama face duş  in fiecare zi. Poate atunci creşte totul mai repede.
Noua  fiinţă creşte in burtă, insă fiindcă mami e bolnavă, o face de data asta poate
tati. I-a crescut deja burta insă nu ne-a spus incă nimic.
Când noua  fiinţă apare pe lume, trebuie sa iasă mai intai prin vagin şi e foarte mica si
albă. Negrii ies cu siguranţă prin fund.

EDUARD

Anunţ

Azi i-am spart buza soră-mii. Mi-e rău de la atâta râs.

LMA

Nu sunt aici ca să amuz – momentan. Mi-am depăşit celebra lene doar ca să scriu despre cum m-a cuprins Spiritul Crăciunului până în măduva oaselor, până nu am mai putut, până mi-a ieşit pe nas, până mi-am făcut provizii pe caţiva ani. Am simţit că a fost Crăciun fiindcă:

  • nu am ţinut nici măcar o zi post – ba chiar am păcătuit lejer;
  • nu am primit nici măcar un cadou din ce îmi doream eu – de fapt nu am primit nimic;
  • nu am avut nicio masă de Crăciun în familie ;
  • în prima zi nici măcar nu am fost la Biserică şi ai mei genitori oricum au uitat că voiam să merg şi eu cu ei spre a onora o anumită invitaţie – au plecat fără mine;
  • a doua zi s-a ~!@#$ din cauza unor certuri;
  • a treia zi nici măcar nu a existat – a fost perfect normală;
  • am reuşit să am o conversaţie chinuitoare cu V. ;

Da, recunosc, mai vreau câteva zile de Crăciun. A…La mulţi ani! – că tot fu cu sărbătorile astea…

Ghid util: Mersul la magazin la ţară

Ştiu că majoritatea cititorilor mei au peste 12 ani şi în asemenea condiţii tind să cred că au adunat destulă experienţă ca să îşi dea seama că în viaţa noastră cele mai multe dintre alegerile noastre sunt total neinspirate. Nu vreau să par membru al comitetului de relaţii cu publicul dar, recunosc, există soluţii pentru aproape toate situaţiile. Că sunt situaţii tip catastrofă…ştim deja că nu au rezolvare, de aceea nu le luăm în discuţie.

O situaţie ce merită un ghid este aceea când eşti la ţară, la bunici,  şi trebuie să mergi la magazin.

1. Înainte să ieşi din casă fii sigur că ai tot echipamentul la tine: pantaloni de trening, tricou, papuci de plastic, fes cu Tweety sau Pokemon, sacoşă de plastic de la supermarket adusă de rudele de la Bucureşti bunicilor tocmai pentru a merge la magazin cu ea. Să nu cumva să te gândeşti să te aranjezi când mergi la magazin – asta în cazul în care nu vrei să te cerţi cu bunica toată viaţa ei (zic „viaţa ei” fiindca te cerţi cu ea până face…atac de cord, de exemplu).Poţi chiar să nu te speli pe dinţi, la ţară doar duminica se scoate Cristal (face dinţii ca de…actriţă care joacă în reclama de la Colgate) din dulăpiorul cu perdeluţă etc.

2. Ieşi pe poartă şi ai grijă să nu fii urmărit de câinii bunicii sau de copiii vecinilor.

3. Când eşti pe stradă mergi cât mai hotărât ca şi cum tu ai o destinaţie foarte sigură şi tu te-ai născut pentru a merge la magazin. Nu uita, însă, să ţii spatele drept, demn, să saluţi toţi copii, babele, moşii, curvele, nebuna satului, ciobanii beţivi, frizeriţa, vecinele care bârfesc, ţaţa de 100 de ani, preotul satului, dascălul satului, învăţătorul şi directorul de la şcoală, educatoarea de la grădiniţă şi, nu în ultimul rând, primarul. De fapt, tu trebuie să saluţi tot satul ca şi cum îi cunoşti. Iată câteva conversaţii care te pot împiedica să ajungi cât mai rapid la magazin:

-Sar′na!

-Sî trăieşti, mamî…Auzi, ia stăi oleacî.

-?

-Dar a cui ieşti tu?

-Sunt nepotul familiei x.

-Aaaaa…ieşti nepoţâca lu’ Lenuţa! Aleeei…(şi te măsoară din cap până în picioare, te pişcă de obraji) da’ mari te-ai mai făcut, puişor!

– (Deja ţi-e scârbă de mustaţa ei, de aluniţa cu păr şi de mirosul de ceapă mucegăită) Daaa…aşa e…

– 🙂

Mnah…Saru’mâna!

SAU

– Saru’mana!

-Sî trăieşti! Auzi, fac şî ieu o întrebari…

– ?!

– Cât îi ceasu’?

(Poţi să îi spui oricât fiindcă oricum peste două minute uită definitiv)

4. Adevărul e că magazinul la care mergi tu e un supermarket comprimat sau aşa ceva… E o brutărie unde găseşti pâine, legume (adica varză şi cartofi căci altceva nu poţi găsi), haine (geci cu puf la glugă, blugi cu Hannah Montana, cizme cu Hannah Montana, chiloţi cu Hannah Montana, HANNAH MONTANAAA!!!), rechizite (pixuri şi cretă că de altceva „nu iesti bani!”) şi nu în ultimul rând alte alimente. Acolo majoritatea alimentelor sunt expirate sau aproape de termenul expirării. Nu te aştepta la iaurturi fiindcă la ţară toată lumea are vacă, deci nu au nevoie de lapte. Chips-uri, snakcs-uri, Snickers, Lion, Bounty, Heidi, Pepsi, Coca Cola – nicio şansă.

Dar chiar nu trebuie să îţi faci griji. Bunica te va trimite întotdeauna să cumperi „pâne”, zahăr, drojdie, „şpaghete”, „macaroane”, pufuleţi, suc Adria Lemon.

Când eşti în magazinul ăla chiar trebuie să vorbeşti româneşte. Desigur, păstrează un oarecare accent local, ca să te înţelegi cu vânzătoarea dar spune ce vrei tare şi răspicat, nu în cuvinte alambicate şi nu explica de ce vrei asta.

O vânzătoare de la ţară nu va pricepe niciodată diferenţa între lămâile de coajă şi lămâile de zeamă dar va fi mereu la curent cu ultimele bârfe din sat. Păzeşte-te!

5. Pe drumul înapoi spre casă se respectă regulile de la punctul 3.

6. Ajuns acasă eu zic să te grăbeşti şi să îi dai sacoşa bunicii după care te faci nevăzut, eventual te culci. Ea va începe să strige că hârtia igienică e prea fină, că zahărul a costat prea mult, că drojdia e veche, că…orice. Las-o acolo, fugi! Păzeşte-te!

În încheiere nu trebuie să conchideţi că trebuie să salutaţi toată lumea când mergeţi la ţară, că trebuie să luaţi hârtie igienică aspră sau pufuleţi fără surprize. Ideea principală care ar trebui să fie biblia voastră este: Nu mergeţi vreodată la ţară! Am făcut-o eu ca voi să nu fiţi nevoiţi să o faceţi!

Ghid util: Musafir la rude

Cum unii spun că e de dorit să fii musafir mai des, pe motiv că eşti bine tratat şi mai rar refuzat, am scremut o idee referitoare la acestea. Cu alte cuvinte prezenta scriere e un ghid al musafirului, ghid menit să ajute în toate cazurile unde este nevoie de o intervenţie.

E firesc să fii musafir de cel puţin câteva ori în viaţă, nu e însă la fel de firesc să îţi şi placă. E normal să vrei să fii musafirul lui Bill Gates pe propria-i insulă, sau măcar musafirul unor prieteni buni. Nu e, însă, la fel de normal să vrei să fii musafirul rudelor tale de la ţară pe care nici măcar nu le cunoşti, al bunicilor ce locuiesc în sate de negăsit pe hartă; în principiu înţeleg (sau înţelegem) că nu e neapărat normal să fii musafir la rude.

Când  ai vârsta mea, gen 15-16 ani, există riscul de a nu putea alege în viaţă şi să fii obligat să îţi urmezi părinţii ca un câine ce încă n-a învăţat să ridice piciorul la copac. În cazul acesta ştii că de obicei se merge la rude. Ei sunt baza. Nu îi cunoşti sau îi vezi prea rar dar ei sunt baza. După un drum către capătul lumii ajungi undeva la o cvasi-fermă.Astfel sugerez următoarele:

1. Nu îţi lua cele mai bune încălţări ale tale [ E de dorit, chiar, să le porţi pe cele mai proaste( Oricum vecinilor cărora le curg balele după maşina voastră le vor curge şi după tenişii tăi răpciugoşi şi cu şireturi diferite.).], acolo e noroi mai rău ca într-o plantaţie de orez.

OBS: Nu îţi lua nici cele mai bune haine. Jeanşii nespălaţi şi tricoul pătat vor fi de cincizeci de ori mai curate decât hainele oamenilor din Satul-care-nu-e-pe-hartă. Acolo e noroi şi în aer.

OBS 2: Dacă vrei să fii penibil şi bârfit mai bine decât Petre Roman poţi să îţi arăţi tatuajele, piercing-urile, latura ta rock, personalitatea ta artistică reflectată de aparatul de fotografiat de ultimă generaţie, talentul tău ascuns dezvăluit suav printr-o chitară clasică.

2. Nu e cazul să îţi faci familia de ruşine (chiar dacă ea te face pe tine) şi vei îndura şi ritualul pupăturilor de la întâlnire şi de la plecare. Buze ţuguiate strategic peste dinţi cariaţi plini de sedimente mămăligoase se vor îndrepta spre tine emanând arome pescăreşti ori miasme menite să-ţi amintească de interminabili bulbi de ceapă ori incomparabile role de brânză puturoasă. Stomacul, ficatul, întreaga ta fiinţă se va tăvăli în chinuri şi o stare de vomă te va încerca cumplit dar tu, icoana destoiniciei umane, vei învinge greaţa. Şi da, într-un final vei pupa pe fiecare. Te vei lăsa lăudat şi admirat cu privire la înălţime, roşu în obraji, strat adipos de pe burtică.

Aici nu există soluţie decât să fugi de colo-colo ca un bezmetic dar iar dai în penibil şi te vor bârfi toţi. O ameliorare a situaţiei ar fi să încerci să scapi repede pupându-i pe toţi fugitiv pe câte un obraz.

3. Grădina şi casa rudelor sunt un fel de cutia Pandorei.

Dacă e vară nu e şansă de a intra în casă. Nu ar fi problemă, aerul de la ţară pare curat şi sănătos. PARE!!! căci la unele colţuri cazi din picioare de mult ce curat e mirosul de vacă iar la altele capeţi deviaţie de sept nazal de bucuria întâlnirii unicului miros sănătos de porc. Viaţa la ţară e un vacarm cu toate găinile şi ouăle lor, câinii ce latră la alţi câini care latră la alţi câini ş.a.m.d. , oile ce fac sex fără perdea şi neprotejat etc.

Nu îţi lua o mască de gaze şi nici dopuri de urechi. Mergi undeva în fundul grădinii, acolo unde nu există nici veceu, nici porci, cîini, vaci , limbrici etc. şi arată-te boem ascultând muzica la maximum.

Dacă eşti născut ghinionist dar ai dubii în legătură cu asta vei fi convins că eşti într-adevăr odată cu vizita de iarnă.Vei fi învitat în casă. Soba cu plită, lemnele sfârâind sălbatic în vatră, cartofii copţi în cuptor şi încărcaţi cu unt ce se topeşte prelingându-se incet. Rustic şi sursă de deosebită plăcere. La care se adaugă şosetele pline de balegă de vacă uitate la piciorul patului, mirosul intens de babă etc.

În asemenea cazuri propun să stai în banca ta. Urcă-te în mijlocul patului –  ai grijă cum mergi căci de multe ori lipsesc arcuri sau salteaua are găuri, nu te băga în nicio conversaţie şi ai grijă să fii evitat. Nu atinge nimic din casă. Niciun pahar nu trebuie mişcat din locul lui căci nu se ştie ce proteză dentară a stat pe acolo. Nu deschide niciun sertar – casa lor e cutia Pandorei, remember? Nu mirosi florile artificiale fiindcă de obicei sunt date cu spray ce miroase mai rău ca cel de muşte şi au două degete de praf pe fiecare petală. Cu puţină matematică avem

2 degete praf per petală x 10 petale = o tonă de praf bun de-o alergie.

OBS: De asemenea şi mâncarea e de evitat. Ştii tu…nu mănânci piftie fiindcă îţi face rău, nu mănânci plăcintă fiindcă ai glicemia mare, vin nu bei fiindcă nu bei, carne nu mănânci fiindcă ţii post etc.

Cu siguranţă am omis ceva esenţial. Mi-e tipic. Nu promit să revin cu editări. Închei prin a îţi ura ţie, cititor trăitor boem şi chinuit, multă imaginaţie şi spontaneitate de a scăpa de corvoadele muncii de membru al familiei în cadrul vizitelor la rude.


Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑