Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

Etichetă

conflict

Boring

Dacă încerci să schimbi un om e ca şi cum ai face alchimie. Dacă oamenii se schimbă atunci o fac de unii singuri dar dacă nu se schimbă rămân la fel. De aia există oameni plictisiori ca tine şi oameni interesanţi. Că veni vorba. Eram în bus şi mă întreabă un fost coleg ce mai fac şi îl întreb de ce ar trebui să îi spun lui şi mi-a răspuns cu „pentru că ai o viaţă interesantă, tu mereu faci ceva”. La faza asta m-a făcut să gândesc puţin mai mult şi să ii răspund evaziv cu „eih..nu aş zice”. Dar în mintea mea i-am spus „idiotule, normal că am o viaţă interesantă. cel puţin mai interesantă decât a ta care nu ştii decât să simplifici viaţa atât de mult încât devine o silabă, un episod din Rebelde, o dudă”.

Într-o seară ieşisem în oraş şi aşa cum fac eu de obicei am dat naştere unei discuţii cu un x care în 15 minute a reuşit să mă enerveze. La 23 de ani ni se adresa tuturor cu „copii” şi aproape că avea erecţie când menţiona întâmplări sau concepte strâns legate de persoana sa. Ce mi-a plăcut a fost faptul că răcnea de nu mai putea că el e narcisist. Îi explic că…”măi băiete, nu merge aşa…narcisismul nu e ceea ce faci tu aici. tu nu ai atitudinea aia de ce-frumos-sunt ci ai atitudinea de sunt-atât-de-important-şi-atât-de-măreţ-şi-nu-îmi-pasă-de-voi-atâta-timp-cât-EU-exist-şi-am dreptate. no…acuma iartă-mi îndrăzneala da’ asta e un fel de egocentrism…” şi m-am oprit pentru că aş fi continuat cu „amestecat cu prostie”. El  ţinea la ideea lui cu dinţii, se comporta de parcă stătea cu curul pe DEX şi avea după el un fel de bestfriendforever sau ceva că la fiecare frază de 3 enunţuri omul îl striga pe ala ca să îi ceară confirmarea. Ca şi cum eu ardeam de nevoia unei confirmări sau ca si cum argumentele lui deveneau mai solide dacă ăla confirma spusele ăstuia de vreme ce el nu zicea niciodată ceva concret ci pur şi simplu poveşti despre unde a fost el, ce a făcut el, cum i s-a părut lui, fapte pe care oricum eu nu le puteam proba. El spunea că lucrează în informatică şi că nu a avut succes nu din cauză că fuma nasoale, bea şi uita să doarmă sau să ajungă pe acasă. Spunea că nu a avut succes din cauză că englezii sunt foarte reci când vine vorba de români. Facultatea o făcuse în România şi a fost cea mai mare deziluzie a lui pentru că nu era aşa cum se aştepta el să fie. De parcă informatica nu e la fel sau nu se face la fel peste tot sau…cine ştie ce gândea el. Vorbeam două minute, totul părea ok apoi se făcea linişte şi spunea „dă-mi voie să te contrazic”. Singura problemă e că omul era plictisitor – tare. De aia nu e bine să fii politicos – merita să mă ridic şi să îi spun că nu e decât un ţăran care nu a primit destulă apreciere când era mic şi apoi să plec şi să-l las să-mi plătească nota.

Altă dată s-a întâmplat să asist la creiere prăjite, la minţi în cur ş.a. La un moment dat geniilor nu le e suficientă doar hrana spirituală aşa că mă duc sa imi aduc ceva de mâncare.

Păduchele şcolar – new version

Am spus mai demult că nu cunosc ura şi este adevărat, dar aici nu este vorba despre ură sau antipatie – e vorba despre milă. Există un personaj care, sub forma tragică a expresiei, reuşeşte să modifice spre „groaznic” curba vieţii mie şi multor altor persoane cu care interacţionează, fie chiar şi asimptotic. Nu vreau să îl fac celebru, aşa că pentru binele meu şi al celor menţionaţi mai sus, voi folosi un pseudonim sugestiv: C.

Dacă într-un vechi articol l-am numit Păduche Şcolar, tind să cred că el a ieşit nu recent de sub umbra normelor de încadrare în rasa umană. Mi-e milă când îl văd mai ieftin decât o pereche de testicule de raton călcat de tir.

Amice, dacă vrei să redevii om încearcă să îţi aminteşti de unde ai plecat, adică vremurile acelea când un leu era mult şi strângeai din buci la gândul că o vină cineva să te lase fără curent pentru că nu aveai bani să plăteşti factura, când plecai de acasă sub pretexul că te plictiseai şi te plimbai prin vecini fără să le spui că faci de 48h pauză de la mâncare. Când vezi că toată lumea râde când apari tu, nu te gândi că te plac din cauza stilului tău ci încearcă să auzi tona de glume care se fac pe seama ta. Nu te mai întreba de ce ai fost dat afară de la petreceri şi întruniri de nenumărate ori; întreabă-te de ce persoanele care vin la tine acasă trec pragul uşii doar când ai bani, mâncare şi băutură – adică rar.

Băiete, tu numeşti pe oricine „prieten” dar ştii ce esti tu pentru cei pe care îi însoţeşti (?) – un papagal mergător cu râs de idiot, care poate răspunde la întrebări simple şi a cărui companie e gratis. Tu o să rămâi un virgin pe viaţă pentru că în afară de aroganţa şi prostia pe care le-ai primit, mama ta a uitat să îţi transmită abc-ul legat de comportamentul cu o fată. Tu te vezi direct în pat cu două dar, vorba lui Burcea, ca să faci sex în 3 trebuie să treci de faza „sex în 1”. Şi ştii ce? Cu corpul tău de somalez alb şi gesturile de cocălar palmat nu poţi face nimic.

Băi cap de ţelină, îmi pare rău pentru toţi cei care te-au ajutat vreodată. Săracii…ei nu ştiau că tu nu eşti decât un oportunist care ar face multiple felaţii ca să devină preferatul şansei şi să câştige cât mai mult de la cât mai mulţi ca apoi să se întoarcă cu c…rul la ei. Tu cu glumele tale ce se repetă  obsesiv câte un semetru întreg. Mucegaiule, nimeni nu merită să îţi vadă faţa tâmp-prietenoasă şi să îţi audă vocea mizerabilă la telefon când ceri bani cu împrumut ca în scurt timp să moară auzind aroganţele tale de flămând.

Ratatule, tu ştii de ce scriu asta în loc să îmi scriu pensee-urile mele emoţionante de toamnă?  Pentru că toamna vine mai devreme când apari tu – moare totul, pentru că bate vântul imediat ce apari de repede ce dispare lumea, pentru că după ce ţi-am înghiţit atâtea grosolănii am ajuns la momentul în care nu mai pot. Da, aş scrie aici o veşnicie despre cât de degradant e să coexistăm pentru că există material, întâmplări şi martori ce pot susţine la orice oră că esti prostul proştilor. Deci tu îţi dai seama în ce hal eşti dacă ai ajuns să cheltui banii munciţi de părinţii tăi  pe o petrecere cu băieţii ca după aceea să lipseşti de la şcoală şi să mănânci piele de încălţăminte?  Mă excit la gândul că te-aş vedea intr-o zi tăvălindu-te în chinuri drept payback pentru toată viaţa ta de parazit undercover.

Leşinatule, eşti singurul care a reuşit să mănânce căcat fără să moară şi mă macină cumplit acest lucru. Cred că o să inventez o teoremă uşor de demonstrat oricând:

Fie n≥2 un număr natural de persoane de orice vârstă, rasă, sex, religie, culoare etc. şi   C =1. În orice punct de pe această planetă, cele n persoane fiind grupate sub orice formă geometrică într-un perimetru ce îl conţine şi pe C, vor face probabilitatea ca C  să fie ţinta tuturor glumelor, să atingă cota de 100% iar în concluzie C să fie un rahat cu ochi.

La o cafea

Abia am ajuns acasă.

Pentru mine locul ăsta este Hometree-ul din Avatar – aici vin goală şi mă încarc, vin murdară şi mă curăţ, vin B&W şi mă colorez. Cred că vara asta nu a trecut inutil pentru că simt că am construit ceva în mine şi de data asta nu e un castel din nisip. Am călătorit cu trenul mai mult decât mi-aş fi imaginat, am cunoscut oameni noi şi locuri noi. Am fost la Summerwell şi m-am simţit bine între hipsteri. După fiecare călătorie m-am întors acasă, mi-am refăcut bagajul şi am zburat.  Recent au aflat părinţii mei că fumez – nu ştiu ce să fac în privinţa asta.

Deja vreau să plec iar…

Optimism

Nu te naşti cu optimismul în sânge, îl naşti tu în schimb. Am reflectat asupra acestui aspect şi am întors problema ca pe un cub – şase feţe. Mi-am inventat antidotul pentru pesimism; chiar atunci când simt toată instabilitatea din lume pulsându-mi în încheieturi ceva mă determină să trag aer în piept şi să merg mai departe zâmbind. S-ar numi autosugestie, poate. M-am întrebat care este motivul pentru care eu, o depresivă, aş alege să consider orice eşec încă o experienţă absolut încântătoare şi să vreau să merg mai departe. Am găsit un cuvânt şi deocamdată mă mulţumesc: curiozitate. Te doare şi vrei să afli cum se vindecă –  aşa funcţionează.

De-o viaţă sunt condiţionată de persoane şi împrejurări, de prea multe ori a trebuit să port hainele pe care nu le-am dorit şi să mă comport pe lângă mine – şi am făcut-o fără să încrunt sprâncene pentru că presimţeam soarele de după furtună.

Acum scriu din mâhnire şi se pare că are efecte revoltător de interesante asupra inspiraţiei mele căci după mult timp, scriu cu plăcere. Tzutzule, îţi dai seama câte mi s-au întâmplat şi cât sunt de sensibilă dar puternică îndeajuns pentru a fi optimistă? Am primit mai mult insultări decât complimente, am primit reproşuri şi mi-au fost violate intimitatea şi libertatea; am pierdut persoane dragi şi am pierdut în faţa altora  – nu m-am răzbunat. E cauză – efect, se rezolvă de la sine.

Am impresia că atunci când nu îmi pasă e de fapt altă formă de optimism. L-am construit cu măiestrie…

Mature people

E greu cu maturizarea. În câţiva ani trebuie să depăşeşti perioada în care te întreţin părinţii şi să începi să te gândeşti la cum să ajungi să nu te mai întreţină ei. Nu îţi trebuie viziune în timp şi spaţiu, îţi trebuie doar cap pe umeri – dar ce te faci când mintea ta pluteşte? A te maturiza înseamnă să mori mai repede decât e cazul, e o serie de compromisuri, apoi o grămadă de adulţi care te absorb şi îţi inoculează prejudecăţile lor stupide.

Uiţi de talente, uiţi cum e să pierzi nopţi şi zile, să te plimbi prin ploaie, să lipseşti de la ore pentru încă 50 de minute de ispite laice ce se perindă în jurul tău. Ajungi să crezi că timpul e pierdut şi preferi să te uiţi la TV decât să citeşti o carte, adopţi aceleaşi clişee ca ceilalţi adulţi, uiţi de trecutul tău şi te enervează politicienii.

E important să poţi gândi dar nu e esenţial să fii încuiat. Totul devine complicat când trebuie să faci trecerea. Au toţi pretenţii de la tine şi ţi se pune în braţe un teanc de responsabilităţi, trebuie să alegi facultatea pe care vreo să o urmezi şi să îţi argumentezi alegerea, trebuie să fii atent la relaţiile interpersonale.

Dacă eşti considerat pre-adult e o ruşine să cânţi la chitară, să ai piercing, să vrei să te duci la actorie, să te culci seara târziu şi să pierzi dimineţile ascultând muzică, să râzi de oameni pe stradă – chiar dacă eşti un competent.

Să ne lase…”Când te maturizezi să mă anunţi şi pe mine.” – Da, sigur. O să mori aşteptând.

Mai prost ca niciodată

Dacă e să ai un moment de căcat programat pentru o zi nu spune nimeni că e stabilit ca acesta să nu se extindă pe durata a 24 de ore şi să îţi facă ziua un calvar. De aia e viaţa frumoasă! Există tot atâtea tipologii umane câţi câini vagabonzi există în parcările dintre blocuri în oraşe. Cei mai frecvenţi sunt proştii – ei sunt, totodată şi cei de care nu poţi scăpa decât după moartea lor. Da, ca să scapi de un prost trebuie să îl exorcizezi, să îi tai capul, să arzi corpul şi să sfinţeşti locul executării cu şapte preoţi  apoi porţi amuletă protectoare şi desenezi o pentagramă pentru protecţie – niciodată nu se ştie!

O persoană ca asta îţi strică ziua oricum, dar cel mai grav e când vă certaţi. Nu, nici măcar Doru Octavian Dumitru nu poate simula o asemenea ceartă. E pe de o parte  stupidă, pentru că analfabetul niciodată nu vorbeşte sau tastează corect, ca să nu mai spun că are nişte clişee de-ţi schimbă compoziţia chimică a limfei; fiecare spune ceva, de regulă ce e în interesul lui, dar desigur, ideile nu au legătură între ele şi se creează efectul de vorbire în club când unul întreabă cât e ceasul şi celălalt răspunde că mama lui a rupt două cozi de mătură până a găsit-o pe cea  ideală. Pe de altă parte o asemenea ceartă te umple de poftă de viaţă. Să recunoaştem, telenovelele aplicate transformă viaţa în surse inepuizabile de umor. Un om care se repetă la nesfârşit şi îşi blochează propoziţiile pe aceeaşi placă proastă- care chiar şi simple fiind, sunt agramate – nu poate decât să te pună în cur de râs. Să-l vezi cum se bâlbâie până avortează trei litere ca mai apoi să se contrazică singur prin alt grup de cuvinte eşuat de-a binelea…ah, nici eu nu credeam că se poate până de curând.

( Obs. Nici nu se pune problema unui război psihologic cu un asemenea specimen, psihicul fiind specific oamenilor, de regulă.)

Eu sunt fascinată de felul în care asemenea cutie de conserve se pregăteşte de ceartă. Adică mersul – Texas, Vestul sălbatic, Justice League, X-Men, eroi etc. ; respiraţia – e grea, îl doare, schimbă microclimatul cu asemenea respiraţie, plămânii au 6000 de rotaţii pe minut, totul e la capacitate maximă,;gesturile – e încordat şi îşi aşează mereu boaşele în pantalonii scurţi care se numesc boxeri. Începe cu un gest de toată jena, de obicei. Te bate pe umăr sau te întreabă cum de ai tupeu să faci x lucru. Tu, evident ai tendinţa de a te uita în spate şi apoi să întrebi „Cu mine vorbeai?”. Maaaamă şi începe. În timp ce tu poţi juca golf cu planetele, bea un ayran cot la cot cu Anca Ţurcaşiu, cânta la 6 instrumente în timp ce alergi in jurul Ecuatorului, el face nimic. Adică, nimic ce te-ar putea interesa, o plajă largă de clişee bolnave care nu transmit nimic.

La fel de fascinată sunt de imposibilitatea de a scăpa de un căcat cu ochi. Nu se poate înţelege ce vrea de la viaţa ta. Rămâi în beznă totală când ai impresia că i-ai închis gura, el ia o pauză şi apoi începe iar cu lătratul. Dumnezeule! Poţi să treci prin toate religiile lumii, nici Jesus, nici Buddha, Allah sau Iehova, nici Lilith, Krishna, Odin sau Thor nu te pot ajuta din prima. Până nu fac sinod ecumenic pentru luarea de decizii nu reuşeşti să scapi de prost.

Poate vă întrebaţi de ce am scris atâta. Vă şi răspund: pentru că nu mai pot. M-am certat până acum cu multe categorii de proşti încât mi-a ajuns. Gata!

P.S. Până la urmă s-au strâns vreo 70j de mii de voluntari pentru „Let’s do it, Romania!”. Şi echipa mea a făcut treabă bună dar despre asta mai discutăm…

Degradare

E interesant cum reuşesc deseori să dezamăgesc tot ce e în jurul meu. E ceva cu totul şi cu totul special faptul că din impresia de obicei bună pe care şi-o fac mulţi despre mine, eu reuşesc să fac una cât de poate de proastă.

Când am vrut să fac ce-mi place a trebuit să lipsesc de la şcoală şi am fost egoistă, m-am gândit doar la mine fără să îmi amintesc de profesorii care nu mai au cu cine vorbi daca eu plec din clasă. Am vrut să mă simt bine, am riscat, am sacrificat multe, am făcut ce mi-a plăcut şi cu toate astea încă nu e bine…

Am în cap numai vicii şi sufăr o dulce degradare. Profesoara de română e perfect supărată pe mine; cea de engleză s-a prezentat la şedinţa cu părinţii unde a avut grijă să emită o exclamaţie cuprinzând numele meu, un oftat adânc şi aprecierea „…copil excepţional dar care se pierde…”. Eu, care nu am mai plâns de 2 luni – şi atunci a fost la un film, am reuşit să plâng cât să se vadă chiar şi a doua zi din cauza savuroaselor certuri cu părinţii.

De parcă profesorii, părinţii sau colegii nu m-au dezamăgit niciodată…

Devin din ce în ce mai nesimţită, un american ce consumă intens. Ceva frumos…

WTF?!

M-am plictisit. Nu sunt un om rău, sau un om prost ori urât. Uneori am o părere prea bună despre mine şi partea interesantă e că e contagioasă. Sunt genul de colegă de clasă pe care orice mamă o vrea ca prietenă pentru fiica ei. Mi s-a mai spus că inspir încredere, că sunt calmă, că o să fiu o nevastă bună; bine, voi fi chiar şi o mamă bună. Voi fi şi un anarhist bun, un drac reuşit.

Am o tonă de planuri pline de umor personal. E greu să-mi pricepi umorul uneori când eu râd la bancuri cu „how many dunno what does it take to change a light bulb?” sau bancuri cu somalezi. Şi cu toate astea eu încă sunt nemulţumită. Am o stare permanentă de vină, deşi ar trebui să mi se rupă de orice. Dar nu, eu mă fac vinovată pentru orice se întâmplă în familia mea, în viaţa mea, în viaţa altora şi pentru ce nu se întâmplă în jurul meu sau în jurul altora.

Cu ruşinea mă întâlnesc rar – joc prea bine ca să îmi fie ruşine. M-am plictisit să mă intereseze care sunt efectele post-Avatar sau cele ale plantelor etnobotanice. Nu mă interesează fotbalul şi nici până acum nu am înţeles ce e cu flacăra violet. Nu îmi plac sictirul permanent, sila şi greaţa, faţa tipică unora când le spui de România, expresiile fumate, disperarea unora.

La un moment dat aveam impresia că eu nu pot să duc o viaţă boemă decât în visele mele pentru că întotdeauna e cineva care te va bârfi dacă faci ceva, cineva ce are aşteptări de la tine – cineva bun de dezamăgit, cineva nemulţumit, cineva care are prea mult timp liber ş.a.m.d. , şi aveam dreptate.

Ce boem este să fac ce spun părinţii, să beau cola şi să tastez toată ziua, să mai şi fac teme, să mai fiu şi drăguţă, să mai fiu şi tolerantă.

Vreau să îmi fac parul roşu, să fac un film, să îmi fac un tatuaj, să scriu o carte, să fac alt film, să fac altceva decât căcat. De obicei există două tipuri de oameni: cei ce mă cred matură( ?!) şi cei ce mă cred imatură. Dacă am simţul responsabilităţii şi o predispoziţie pentru autoînvinuire nu înseamnă că sunt matură dar ştiţi …eu sunt becul din

Q: How many Psychiatrists does it take to change a light bulb?

A: Only one, but the bulb has got to really WANT to change.


Zac în păcat ce arde mocnit. Deja mă aşteaptă în iad fraierii ăia…


Ghid util: Iarna

Iarna şi-a făcut intrarea asemenea unui gimnast ce face stând pe cap din forţă. A îngheţat orice pahar de unică folosinţă din şanţuri, orice chiştoc de ţigară sau gumă de mestecat de pe marginea coşurilor de gunoi. A îngheţat până şi circulaţia pentru o vreme. Şi a nins. A nins mult, nesimţit de mult, dureros de mult şi rece.

Nu am înţeles niciodată, ce-i drept, cine a inventat zona temperată şi cele 4 anotimpuri ale ei. Da, e pasionant să trăieşti într-un loc unde când se decide să fie iarnă durează 4 luni. Îmi tremură epifizele oaselor lungi de fericire când văd că ninge. Îmi vine să ies la balcon, să iau un mop plin de sos de roşii în mână şi să-l flutur în semn de război urlând din toţi rinichii „Ningi mă! Ningi!”.

Uneori mi-e milă de voi când văd cum sunteţi manipulaţi an de an pe băncile şcolii. Voi care credeaţi că verbul „a ninge” e impersonal…mare ţeapă v-aţi mai luat…

1. Toată lumea ştie că iarna e inutilă într-un mediu citadin: blochează circulaţia, omoară babe, umflă facturi la gaze etc. Dar cum nu există posibilitatea de a ne certa cu persoana dubioasă care ninge încontinuu, cred că e cazul să discutăm despre vestimentaţie.

Orice ai fi tu, fată/ băiat/ mutant/ dinozaur trebuie să ştii că oricât de iarnă ar fi nu e cazul să porţi o tonă de haine imposibil de scos la nevoie. E suficient un tricou pe lângă nişte jeans. Ce e important se află la exterior. Ia-ţi cea mai de ski geacă a ta, cele mai de Cerc Polar mănuşi, cel mai penta-stratificat fular şi cel mai călduros fes/călduroasă căciulă care să nu semene cu cea a onorabilului Axinte. Dacă porţi aşa ceva cât se poate de corect nu va fi necesar să ai două maiouri băgate în chiloţi, tricou cu mânecă scurtă, tricou cu mânecă lungă, maletă, pulover pe gât, pulover cu nasturi, boandă.Nu te gândi să porţi izmene decât dacă stai în aer liber şi plin viscol mai mult de 2 ore.

2. Mersul la şcoală e grav. Imediat ce ai intrat în perimetrul curţii liceului îţi doreşti să nu te fi născut niciodată. După fiecare colţ, sub fiecare piatră, în fiecare rahat de câine există un dobitoc ce nu-şi merită viaţa agitând un bulgăre de zapadă în mâna lui schiloadă. Te va vâna, te va ataca şi doborî, va zbiera ca un şacal bolnav şi va fi fericit doar după ce te va fi umplut cu zăpadă ingheţată şi deloc fină.

Singura modalitate de a scăpa e să mergi cu un prieten mai mare decât tine. Pulifricii care aşteaptă victime se tem de cei mai mari decât ei. De fapt, ei nu au destul sânge în genunchi ca să atace altceva decât fete şi copii.

3. În pauze e posibil să nu fii protejată de garda de corp mai sus amintită. Vei constata cu stupoare că cei din grupul atacator s-au înmulţit ca muştele pe fecale ciupercile după ploaie/ ca pensionarii la bilete pentru băi. Nu poţi scăpa fără măcar o ploaie de gheaţă măruntă în ochelari – asta e drama.

4. O idee briliantă de a te distra şi de a switch-ui rolurile de atacator şi victimă este să îţi chemi un grup de prieteni, să vă înarmaţi cu fulare pentru a nu vi se descoperi identitatea, mănuşi serioase, haine impermeabile ca mai apoi să căsăpiţi tot ce prindeţi în tabăra adversă. Când zic căsăpit mă refer la bătaie cu zăpadă la modul barbar, răzbunător, sinonim cu călcatul pe cap. Suferinţa ta va fi dată uitării când vei răcni malefico-bucuros după ce vei vedea gaşca de lachei tăvălindu-se în chinuri.

5. In timpul iernii evită statul gură cască pe drumuri, hăhăiala din scara blocului. Nu zic să nu mai freci menta ci să nu mai freci menta în scara blocului. Treburile astea se fac acasă la cineva, cu pop-corn şi băutură – să fim serioşi. Nu se stă pe drumuri atâta timp cât există un tovarăş cu casă caldă şi frigider plin.



Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑