Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

Etichetă

BIRTHDAY

De ziua ta

Îmi vine să plâng. Stai, Mădă, nu mă mai pupa în ureche, cred că mi-a intrat ceva în ochi. Ai dreptate, plang. Nu, de data asta nu sunt depresivă ci doar mă simt copleşită. Mă simt ca femeia puternică din spatele unui bărbat de succes, ca un evanghelist care a fost martor la minunile lui Jesus şi apoi scrie, ca nişte ochelari care însoţesc purtătorul şi ştiu totul despre el, mă simt ca cea mai bună prietenă a ta. Te ştiu în toate momentele tale şi când ceilalţi îţi văd restul feţelor eu o văd pe cea reală. E frumos ce se întâmplă, Mădă. E frumos pentru că există un vagon de anonimi care şi-ar dori să trăiască ce trăim noi. Noi, luate la pachet de 2, niciodată gândite separat, mereu împreună. Tu pentru mine eşti jurnalul meu, un jurnal cu creier care află totul despre mine şi are reacţii. Am făcut chestii de negândit până acum, am trecut împreună de la agonie la extaz, de la alb şi negru la rogvaiv şi ştii de ce? Pentru că numai aşa putem fi împreună.

Îţi mulţumesc că eşti alături de mine chiar şi când nu am nevoie de tine. Mă bucur în fiecare zi că exişti iar astăzi ai mai crescut puţin, împlineşti 17 ani. Totul a început în clasa a 9-a, când am fost geloasă pe x că te-a numit prietena ei. Aşa că am renunţat la prietena mea, m-am certat cu alţii pentru tine, nu mi-am dormit nopţile şi nu mi-a păsat de altceva. Îţi mulţumesc că ai făcut la fel. Îmi doresc să trăim la fel până când o să mă aştepţi la aeroport spunându-le copiilor tăi că vine mătuşa Irina din Australia. O să îţi dau voie să mă porţi ca pe o cravată, aproape de inima ta. Eu îţi port faţa aceea care râde mereu pe partea interioară a ochelarilor mei, deci eu nu văd viaţa în roz, văd viaţa în Mădă iar asta strârneşte controverse enorme pentru că există n la puterea a 3-a  persoane care ne-ar ridica un altar doar din dorinţa de a trăi şi ei sentimentul acesta de mai mult decât apropiere sufletească cu cineva.

Nu ştiu tu dar mie îmi place aşa, cu tine. Îmi place că mergem la gară şi zacem uitate, că ne inchidem în casă şi mâncăm, că…x, y, z – ştim noi. Vezi? Asta e şi ideea! Eşti jurnalul meu plin de secrete, mi-am scris istoria vieţii în tine iar eu port o parte din portofoliul vieţii tale. Astăzi nu am inspiraţie, am scris exact ce am putut scrie. E ca un iceberg, am scris doar ce e deasupra apei – restul îl simt iar când ne vom atinge degetul, ca Dumnezeu şi Adam în Capela Sixtina, vei cunoaşte iar tot ce gândesc şi simt eu pentru tine.

Născută la începutul primăverii, tu eşti primăvara mea. Te iubesc.

P.S. Mai ştii când a fost scandalul cu vecinii şi au vrut să ne despartă? E ca şi cum ai aplauda cu o singură mână – ce proşti…

Anunțuri

Recomandata nr. 349875875piSQRT2 – pentru Jesus

Oh Jesus unde eşti ca să vezi ce fac ăştia de ziua ta? An de an îşi dau toţi ochii peste cap şi încep să le curgă bale ca la rabie ca să mai cânte un colind. Toţi născătorii de muzică proastă se strâng în consiliul nesfânt al colindătorilor ordinari şi mai scot câte un CD cu muzică proastă. Aceleaşi colinde româneşti şi aceleaşi cântece de Crăciun în engleză sunt compilate în albume odioase iar apoi împrăştiate la comanda bestiei cu pleată rară, Hruşcă. Dar cine sunt aceşti oameni care cumpără CD-uri cu colinde? De fapt, cine sunt aceşti oameni care ascultă măcar muzica aceasta proastă şi se uită la videoclipuri cu fete la patinoar cântând Jingle Bells sau mai ştiu eu ce alte fenomene oripilante.

M-am săturat de clişeul cu Vis de iarnă cântat de Andra, marea divă care îi toarnă un copil lui Măruţă. Mi-a reproşat cineva că sunt insensibilă pentru că nu îmi vine să plâng atunci când ascult melodia aia. Zău aşa, eu nu plâng pe manele uitându-mă la Andra cum poartă o pisică polară pe cap.

O să apară Trăistariu cu vocea lui de Maria Lătăreţu, la fel de fake&gay cum ne-a obişnuit încă din epoca Valahia; şi Talisman care toarnă un videoclip la mânăstire, ca săracii…

Dar peste toate va cădea triumfător cel care este junior din naştere şi va rămâne aşa in vecie. Cel care nu poate muri pentru că nu a fost niciodată viu, cel care face bani râzând de Emilia Popescu: Ştefan Bănică Jr. Acest Elvis Presley de România care nu are somn un an întreg, care poartă capse pe fermoarul pantalonilor în mişcările sale ce trasează sinusoide din bazin şi îşi foloseşte talentul exact cum nu trebuie. Superlove? Concert de Crăciun? Rock’n’roll Band?

Vezi, Jesus, ce fac ei de ziua ta?

 

Despre lene

Despre lene am mai discutat aşa că rămâne doar titlul.

M-am scremut un minut lung şi mi-am dat seama că sufăr. În decembrie 2008 eram în clasa a IX-a şi mi-am cumpărat un fes. Da, un fes maro, tricotat, lălâu, atârnător (începuse moda prin Occident). Oricine mă vedea cu el pe cap se uita ca la o ciudată cum nu s-a mai întâlnit; majoritatea „personajelor” spuneau „doamne, eu nu aş putea purta aşa ceva”. Au trecut 2008, a venit 2009 iar eu am rămas cu acelaşi fes. De data aceasta lumea nu m-a mai privit strâmb ci chiar eram întrebată foarte des despre locul de unde mi-am cumpărat minunăţia (semn că ajunsese moda şi în România). A trecut 2009, a venit 2010 şi am constatat cu stupoare că jumătate din liceu avea fes identic cu al meu.

Oare nu puteam fi pedepsită altfel? Numai plagiatul era valabil?

Dar să tolerăm aceasta şi să îi urăm „La mulţi ani!” lui Vlad care astăzi împlineşte vârsta echivalentă numărului prim şi impar 17!! Să ai o viaţă pe gustul tău, Vlad (Sper să ai gusturi bune).



De la autor


Iubiţi sau nu cititori,


Ştiu că mâine, 16 decembrie, împlinesc 16 ani şi chiar dacă nu vreau să plutesc prea mult în apele acestui subiect mă văd nevoită s-o fac.  Sunt la capitolul Concluzii, impresii şi sugestii când va trebui să scriu despre ce am trăit în ultimii 15 ani şi 364 plus/minus câteva zile.

Recunosc, n-am fost chiar copilul reuşit al familiei dar nici preşedintele Asociaţiei Mondiale a Anarhiştilor. Am oscilat între învăţat şi dezvoltat cultul propriei personalităţi. Am cunoscut oameni – niciodată nu e suficient pentru mine, ce-i drept – şi am realizat că există şi oameni ce fermentează (îi dă de gol mirosul), oameni proşti din multe puncte de vedere, virgini şi virgine – in special psihic, semi-oameni, ne-oameni, ultra-oameni.

Primatele urât mirositoare sunt binecunoscute încă din adânci tinereţi. Proştii se pot prezenta lejer „colegi de bancă ai dinozaurilor”.

Virginii şi virginele mi-au fost specimene pur familiare mult timp la modul că ele existau încă de la grădiniţă, lucru perfect firesc în asemenea circumstanţe, ca de altfel şi în şcoala primară. Gimnaziul şi liceul mi-au cam depăşit aşteptările întrucât m-am lovit de un bloc de virgini şi când spun asta nu mă refer la cei ce n-au explorat trupuri de sex opus ci la acei paraziţi cu minţi încuiate şi idei inoculate de autori de cărţi de colorat. Îmi plac lătrăii şi linguşitorii aşa cum îi place unei lipitori o ţigară înfiptă-n spate; virginii sunt comuni şi mediocri, m-am lovit şi o să mă lovesc de ei aşa cum te loveşti de animale la ZOO.

Semi-oameni…poate unii profesori sau nu ştiu, persoane cu care am avut de-a face. Viermi sau monumente ale inculturii şi ţărănismului gros. Ne-oamenii m-au şocat şi scârbit urât, exagerat de mult. Ei nu sunt oamenii fiindcă nu au raţiune, ceea ce ar trebui să fie elementul ce ne diferenţiază pe noi, oamenii, de …primate.

Da. am ajuns la ULTRA-OAMENI. Profesorii pe care pot să îi număr pe degetele de la o mână- cu condiţia să evit degetul pe care port inelul, domni şi doamne întâlniţi aiurea, prieteni rari şi scumpi mie.

Momentan aş putea afirma că am ceva prieteni, şi i-am ales conform criteriilor mele. Astfel împreună suntem brigada de ultra-umor şi semi-debilism impus, suntem cei ce nu au bani de pizza dar se mulţumesc cu o cafea de la automat, suntem cei ce nu dau doi lei pe lachei şi pe cei ce blamează rock-ul. Ne declarăm miserupişti cu absenţe în catalog la activ.

Jur că am avut conflicte, jur că am avut plăceri, tristeţi şi nebunii. De obicei mai mult plâng decât râd, dar nu-mi joc trăirile – cu toate că îmi plac actoria şi regia.

După aproape 16 ani am rămas cu dragoste de carte. Îmi plac oamenii şi…sugestii nu am.

Sper că am fost la obiect dar ambiguă în acelaşi timp.

Vă salut din microuniversul meu guvernat de o demi-anarhie şi tone de nebunie.




Cu respect pentru unii şi greaţă pentru alţii,

IPond

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑