Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

Categorie

Româneşti

Lumea va fi un loc mai bun

Eu nu ştiu ce e cu Radio ZU sau ce se întâmplă acolo dar într-unul din momentele în care mă străbateau ceva panseuri mi-a atins seria aia de scăriţă-ciocănel-şurubelniţă-patent-menghină-nicovală o informaţie conform căreia cei de la radio ăla au făcut sau fac un protest antidrog pentru că după o scurtă perioadă de timp în care SpiceShop-urile şi toate magazinele de vise au fost închise ca fiind ilegale, acum intră iar în legalitate. De parcă dacă au fost sau sunt ilegale comerţul cu spice-uri se incheie şi lumea va crede că a fost doar un trip nasol şi se vor duce toţi la culcare. Da, se vor duce la culcare când îşi vor fi dat seama că spice-urile erau inutile şi că de fapt şi de drept există tone de alte droguri accesibile, periculoase şi cauzatoare de halucinaţii şi senzaţii pe care nu le trăieşti când, să spunem, mănânci sarmale, spre exemplu. Au ajuns să interzică achiziţionarea de Algocalmin fără reţetă de parcă cineva vreodată s-a gândit să cumpere un quintal de folii de aşa ceva şi să le vâre pe cale orală cu multă apă dorind halucinaţii şi desprinderi de corp – asta când există multe alte produse pe care le-au descoperit cei cu mult timp liber şi care îşi fac treaba preţ de cel puţin 24h.

Dar pe mine mă gâdilă intelectual chestia asta cu spernaţa lor că se va termina smecheria cu drogurile şi că tinerii noştri nu vor mai ajunge în spitale din cauza acestor substanţe atât de nocive care le fură tinereţea. Vai dar vibrez la aceste cuvinte sensibile. Drogurile există dinainte să se fabrice chibriturile sau să îşi dea omenirea seama că tomatele sunt comestibile; dinainte ca porumbul să ajungă în Europa şi în meniurile post tracodacice să apară sintagma „brânză cu mămăligă”.

Te uiţi la Blow, Requiem for a dream şi Trainspotting şi vezi tone de cocaină, heroină. Lista din Fear and loathing in Las Vegas e serioasă: două pungi de iarbă, 75 pastile de mesaclină, 5 foiţe îmbibate cu LSD, o solniţă pe jumătate plină cu cocaină şi o întreagă galaxie de chestii care enumerate par a descrie ceva spiceshop products; deasemenea tequilla, rom, o navetă de bere, o sticluţă cu eter nediluat şi două duzine de amyl, fie el ce o fi. Asta ca să nu mai vorbim despre iarbă care încă puţin şi ajunge şi în grădiniţe. Şi cei de la ZU împreună cu mulţi alţi virgini sau persoane vag publice şi cu zero influenţă încearcă să lupte cu această lume plină de prafuri şi râsuri. În timp ce unii îşi extind conştiinţa ei ignoră adevăratele probleme ale pseudosocietăţii noastre.

Şi în mintea voastră acum rulează o listă întreagă cu expresii care tind a defini probleme ale fiecărei comunităţi. Unii se isterizează susţinând apăsat că drogurile sunt reala problemă care dacă ar fi rezolvată nici nu ar mai exista alta. Nu vreau să deviez dar sunteţi proşti grav dacă gândiţi aşa şi nici măcar nu încerc să iau apărarea drogurilor pentru că într-adevăr, sunt cel puţin găuri de bani. De fapt nu încerc nimic, vreau doar să scriu şi să citesc şi să îmi dau dreptate în legătură cu ideea că analfabetismul şi lipsa cruntă de cultură sunt probleme fundamentale. Rasimul a existat şi va exista până când oamenii vor avea o umbră de cultură. Cultura nu se face pe trotuar şi nici în birturi jegoase. Se lucrează cu cărţi, hârtii, creion şi da, trebuie să ştii să citeşti. Sugerez rezolvarea analfabetismului, deocamdată.

Mihaela Rădulescu şi mulţi alţii au purtat doar chiloţi roşii într-o campanie anti-fumat şi nu au avut rezultate. Mă îndoiesc de succesul celor de la ZU – fie ei atât de originali încât să poarte doar şosete cu floricele şi nimic mai mult.

 

La început de săptămână

În liceul meu dimineaţa doar clasele de a XI-a experimentează relaţiile cu publicul; 4 elevi sunt de servici zilnic, la intrările principale, cancelarie şi etajul 2. La intrarea elevilor nu trebuie decât să îngheţi, să mănânci şi să strigi în gura mare toată ziua ” Închide bă în ~!@#$ uşa!!!!! În ~!@#$ mă-tii!! Idiotul ~!@#$ mele!! Dă-te-n căcat!!”. La etajul I îngheţi şi faci cu mana la profesori sau te întorci cu spatele dacă nu îţi place faţa lor, râzi ca idiotul când se strică automatul de cafea şi îşi pierd virginii banii în el, înghiţi în sec când te alintă câte un prof cu „ţuca” sau Vlăduţ, Georgicuţ, Alexuţ etc. În fine, trecem peste etajul II unde e plictiseală cubică şi ajungem la intrarea profesorilor unde e paranormal tot ce se întâmplă. Băi deci acolo e cald, curat şi luminos dar de ce nu vrea nimeni să fie de servici acolo?!!!

Ai 13000 de camere pe tine şi biroul directorului la doi paşi, se plimbă toţi profesorii pe ruta hol-scări şi te simţi ca recepţionerul restaurantului de pe Titanic – deschizi uşa şi zâmbeşti (da, zâmbetul e cuprins în regulament). Astăzi, luni fiind, am ocupat eu postul de „fata de la ghişeu” şi mi s-a părut sublim. S-au schimbat de trei ori profesorii de servici şi nu au făcut nimic în afara faptului că m-au părăsit şi s-au cărat în cancelarie – e mai chilleanu acolo. În fiecare schimb, atât în pauze cât şi în ore, au intrat şi au ieşit mulţi oameni – fiecare diferit şi idiot în felul lui. Eşti la intrarea principală, le ceri „identity card” şi începi să râzi în tine de numele lor stupide (Teleoacă, Bărbieru, Miclăuş !!!!) apoi îi ghidezi pe drumuri ascunse şi întrerupi somnul secretarelor sau al directorului cu anunţuri şi apeluri. Băi da’ fascinanţi oamenii…ce să zic.

Ideea e că vreau să trec peste părţile mic-enervante ca să ajung la monstrul cu coadă şi canini din adamantium, administratora. Vă daţi seama? Nu manager, administrator, gestionar etc., nu, code name ADMINISTRATORA. E moartea in persoană, jur. Se plimbă cu o vestă din care curge vatilina pe coridoarele alea albastre şi trânteşte uşile de parcă e colegiul ei. Acest diavol tazmanian bicentenar nu e niciodată calm sau rezervat. Mereu are ceva de spus iar când e nervoasă emite ultrasunete şi răcneşte din sacii ei pulmonari tripli chestii gen „De ce nu stai pe scaun?”. Cum adică de ce? Da’ e o regulă să stau pe scaun? „De ce ai sunat la :49? Mai era un minut de curs!!” – ‘ai lasă…un minut zici? Băăăi deci femeia asta e atât de urâtă şi se foieşte de parcă ar fi importantă – toată lumea ştie că ea nu face nimic în afară de ţinutul unor chei în buzunar. Ooo tu, rezultat al încrucişării vrăjitoarelor ţigănci cu reptile milenare, hibrid purtător de vestă demodată, dop cu saboţi de cauciuc, mâncătoare de ceapă şi urlătoare la pereţi, ai noroc că nu se compromite nimeni să îşi ia blestem pe viaţă cu preţul unui act de periclitare a eternităţii tale – fie el şi o piedică pe stradă sau o flegmă în cap.

Da, ea e cetăţean numai pentru că a ţipat la naştere că nu vrea să se treacă la rubrica „Specie” o cratimă ce ar fi echivalentul „unknown”. Dar mai există de data asta oameni enervanţi. Nu există bloc fără un bărbat cu bormaşină. Cine le dă drept de vot, cine îi lasă în libertate?!?!?! Dar câte găuri poţi da într-o zi? Şi nici măcar nu au un program ca să ştii când să pleci de acasă sau o perioadă scurtă de dat găuri – nu, numai dimineaţa şi seara câte două săptămâni pe lună, 12 luni pe an. Mă întreb dacă le fac de plăcere pentru că altfel nu îmi explic cine din blocul meu are expoziţie de pictură acasă de are nevoie de găuri cât pentru toate tablourile din Luvru.

În orice bloc există un sforăitor – nu în apartamentul tău ci mereu deasupra sau dedesubt – şi îl urăşti!! Am înţeles că şi pe mine mă urăsc pentru rock la miezul nopţii sau Mircea Badea la tv la 7 dimineaţa dar măcar e ceva mai educativ decât…sforăit ([!”#¤¤). Şi ştiţi ce e mai rău? Nu există o ţeavă în care să bat ca să îl fac să se oprească.

Vecina bârfitoare e absolut indispensabilă unui bloc, iar dacă nu există trebuie angajată una de la scara alăturată. Ea e cea care ştie tot ce se întâmplă în scară şi pe la uşi şi bate mereu apropouri cu „eee? o ţigărică? o cafeluţă?”, „e văru’ tău, ă?”, „tare mai citiţi dumneavoastră ziarul…vedeţi că fata de la pagina 5 e blondă astăzi” ş.a.

P.S. Am scăpat de colindători.

Cum se distruge o viaţă

A fost incendiu la maternitatea din Giuleşti şi bineînţeles, au inceput cu teoria conspiraţiei, anchete, suspecţi etc. Explozia a fost rapidă, anumiţi nesimţiţi nu au sesizat la timp, personalul de servici nu şi-a făcut treaba nici 30% din cât ar fi trebuit şi atât. Efectul e catastrofal: 4 bebeluşi morţi şi 7 răniţi. Nu mi-au plăcut niciodată copiii dar de data asta e strigător la cer pentru că mă gândesc la cum înnebunesc mamele şi cum o să rămână traumatizate pe viaţă după asemenea pierdere. Adică munceşti atâta, pui suflet, porţi o sarcină atâta timp, îţi schimbi viaţa cu totul aşteptând momentul,  nici nu apuci să îţi vezi bebeluşul şi deodată afli că e mort? Mă gândesc la cei răniţi. Ei sunt cei cu adevărat afectaţi, prea marcaţi pe viaţă. O să se refacă greu, în copilărie toţi o să râdă de ei şi vor fi marginalizaţi, o să crească şi nu o să aibă prieteni, nu o să îşi găsească loc de muncă respectabil pentru că în zilele noastre se pune accent pe aspectul fizic aşa cum numai într-o ţară lipsită de civilizaţie se poate. Poate doar câţiva cunoscuţi vor şti că ei au fost victima unei accident de absolut toată ruşinea, restul vor râde şi ei nu se vor putea apăra pentru că nu vor avea ocazia să explice de fiecare dată că viaţa lor a fost distrusă înainte ca ea să înceapă cu adevărat.

Doar atat

Braila. Tren. Cur gol. Ras.

Pamflet

Dintr-o glumă am ajuns să elaborăm, eu şi sora mea, o listă cu diverse cuvinte, expresii, adaptări, interjectii şi interpretări româneşti şi echivalentul lor în limba engleză sau franceză. Se găsesc cuvinte greşit pronunţate de către unele persoane, expresii folosite în relaţia om – animal, cuvinte greşit pronunţate de canalii copii mici, nume de persoane aşa cum sunt folosite la ţară, activităţi rurale ş.a.


Ă? – Pardon?

Bairam – Party people

Băh –By the way

Bârfă-n şanţ – Talk show

Betonie – Petunia

Caimac – Creme de lait

Carpaţi, Plugaru – „M”, Mary, Ganja, joint

Căluţu – Lil’ Horse (like Lil’ Wayne, Lil’ Mama)

Căruţă – Taxi

Câţ!(Zât!)  – Go away!

Câine în călduri – Hot Dog

Cea! – A la droit!

Chioru – The Blind One

Cişmea – Water Source

Ciupari (Ciorapi) – Socks

Cizme – Sunday high heeled shoes

Cocă – Baby

Cocoş – Rock band

Costache – Constantine

Colcă (cloşcă) – Mother Hen

(Ne)Culai – (N)Ick / (Nich)Olas

Curcuduş (Corcoduş) – ShowerAss

Curva şcolii – Prom Queen

Diii! – Go, go, go!

Fasole – TNT

Fă – Darling

Flăcău – Big  boy

Florin Salam – Akon

Fuga – Fast&Furious

Ghicitoarea – Bloody Mary

Ghişâne(Vişine) – Sour cherry

Goneea (gunoi) – Misery

Gură cască – Rating

Hai jet! – Leave me alone, please!

Hăis! – A la gauche!

Ho! – Stop, please!

Horă/Sârbă – JabbaWockeez

Ie (Ea) – Her highness

Marian a lu’ Margareta- Daisy’ s Marian

Măh – Dude

Nea Rotaru de peste baltă – Over the pond Uncle Wheel-man

Nelu a lu’ Dumnezău – John of God

Niel (Miel) – Lamb of God

Ombletă(Omletă) – Omlette du fromage

Păduchi – Guests

Pâine cu şuncă – Pizza

Pită – French Toast

Puiu Frizeru’ – Hairstylist

Rachiu – Eau de vie

Rapăn – Mud

Râgâială cu ceapă – Aromatherapy

Scuipit (Scuipat) – Spittle

Sobă cu plită – Fire place

Stăi oleacî – Wait a second

Şărchi(şarpe) – Snake

Şi-i aşeia? (Ce este aceea?) – What does that mean?

Ţigan – Romanian Nigga


P.S. Lista e deschisă!

















Despre lene

Despre lene am mai discutat aşa că rămâne doar titlul.

M-am scremut un minut lung şi mi-am dat seama că sufăr. În decembrie 2008 eram în clasa a IX-a şi mi-am cumpărat un fes. Da, un fes maro, tricotat, lălâu, atârnător (începuse moda prin Occident). Oricine mă vedea cu el pe cap se uita ca la o ciudată cum nu s-a mai întâlnit; majoritatea „personajelor” spuneau „doamne, eu nu aş putea purta aşa ceva”. Au trecut 2008, a venit 2009 iar eu am rămas cu acelaşi fes. De data aceasta lumea nu m-a mai privit strâmb ci chiar eram întrebată foarte des despre locul de unde mi-am cumpărat minunăţia (semn că ajunsese moda şi în România). A trecut 2009, a venit 2010 şi am constatat cu stupoare că jumătate din liceu avea fes identic cu al meu.

Oare nu puteam fi pedepsită altfel? Numai plagiatul era valabil?

Dar să tolerăm aceasta şi să îi urăm „La mulţi ani!” lui Vlad care astăzi împlineşte vârsta echivalentă numărului prim şi impar 17!! Să ai o viaţă pe gustul tău, Vlad (Sper să ai gusturi bune).



Despre petrecerea de Halloween

…la care nu am fost nu am ce să scriu.

E clar că americanii, în lipsă de istorie, s-au gândit să aibă şi ei trei chestii numai ale lor: Valentine’s Day, Thanksgiving Day şi Halloween. Astfel au devenit celebri, mai celebri, chiar, când toate ţările jenante, inclusiv România, s-au apucat să le copieze sărbătorile.

Apreciez atmosfera autumnală cu copaci semi-golaşi, frunze deshidratate din gama galben-maro, vânt crepuscular fluturând crengi şi tufe în lumina felinarelor din dovleac din orăşelele pline de copii americani vânând dulciuri cu „trick or treat”-ul lor. Îmi plac creativitatea revărsată peste costume şi costumele în sine, tonele de dovleci sculptaţi şi agitaţia din seara de Halloween dar îmi plac acolo, unde ar trebui să fie.

Halloween-ul nu îşi are rostul într-un liceu cu două etaje şi parter mirosind a toaletă, într-o bibliotecă cu cărţi scrise de medici nutriţionişti şi tablouri cu critici literari. Desenele faciale nu-şi găsesc locul pe feţe de încă-manelişti sau close minded ever care până mai ieri se pierdeau în prejudecăţi şi se considerau trend setters ai liceului. Un chip bleg cu împrăştieri de linii ale unui creion kajal de la Avon nu transmite nimic.

Nu vreau să văd profesoare sâsâite invitând elevi la o petrecere eşuată începând de la invitaţiile prost realizate şi terminând cu măşti de duzină ori dovleci de hârtie.

Dar  dacă asta a fost cândva o sărbătoare a irlandezilor, fie ei ajunşi în America, iată că acum e atât de comercială încât ajungi să îţi dai seama că nu vei vrea să sărbătoreşti aşa ceva niciodată în viaţa asta ori în următoarea.

Ca fapt divers mărturisesc că data viitoare când e Halloween sau Valentine s Day nu mă duc la şcoală.

Legile lui Murphy în viaţa particulară

Se spune că dacă ceva rău se poate întâmpla, atunci se va întâmpla cu siguranţă. Pe de altă parte, majoritatea accidentelor stupide şi aparent uşoare au loc în casă. Punem acoladă şi avem un sistem de două ecuaţii, ambele fiind adevărate simultan (din cauza sistemului, desigur).

Deşi sunt de cele mai multe ori de o nesimţire crasă, presată de circumstanţe, am ales să fac curat în casă. Mai pe scurt să şterg praful care mai avea puţin şi devenea sol fertil. Dar iată, lăsate în voia lor lucrurile au tendinţa de a merge din rău în mai rău şi desigur, dacă vă simţiţi bine cu ideea asta, eu zic să nu vă îngrijoraţi, vă va trece. Revenind; ştergeam praful ca orice om normal care şterge praful. Chiar mă acomodasem cu ideea, uitasem că suma inteligenţei pe planetă este constantă dar că  populaţia se află intr-o continuă creştere.şi lucram cu responsabilitate (un cuvânt ce rareori poate fi pus în aceeaşi propoziţie cu numele meu).

Ştiu că secretul de a fi plicticos constă în a spune absolut totul, dar risc să provoc valuri de plictiseală prin următoarea mărturisire: tubul de spray pentru mobilă ce mi-a căzut peste unghia degetului mare de la piciorul stâng a fost făcut special pentru asta, şi simt că am plătit pentru toate păcatele de până acum căci aproape am intrat în moarte clinică de durere după ce mi-a strivit degetul când a căzut de pe pat (lungă frază…)

Într-adevăr, nici o problemă nu este atât de mare încât să nu poată fi încadrată undeva. Mă simt stupid, dar încă mă mai doare degetul…şi, ştie toată lumea, pe Pământ doar două lucruri sunt omniprezente: hidrogenul şi proştii.

M-am născut pe Planeta Fraierilor şi când mă uit în oglindă îmi amintesc de casă (mai ales după întâmplarea cu spray-ul).

P.S. Ştiu că e blogul meu şi că ar trebui să fiu zeiţă pe aici, cu o părere extraordinar de bună despre mine,  dar să îţi dai cu un tub peste unghie e de tot râsul…

Superstiţii

Până şi Obama e de părere că religia e atât de deşteaptă încât chiar dinainte de Hristos a reuşit să le stăpânească pe cele mai însetate nimfomane, pe cei mai aprinşi armăsari ori pe cei mai virgini şi efervescenţi onanişti de la păcatele trupeşti, preacurvie şi stat în baie cu mâna pe…mâner. Dar acesta este doar un paravan în spatele căruia se ascunde adevărul dezinfectat, exfoliat, lustruit şi păzit de bacterii: imaginaţia omenirii a făcut ca evoluţia să fie practic legată de mâini şi de picioare.  Da, vorbim despre albumul Prostia Omenească, categoria Superstiţii.

Întocmai! Superstiţiile practic au jucat soarta Terrei pe degete. Toată ţărănimea s-a lăsat drogată cu tranchilizante ieftine, toată prostimea s-a îmbătat cu mirosul superstiţiilor proaspete şi eterne. Căci, de ce să nu fim realişti,  unde sunt doi adunaţi în numele prostiei, acolo va fi şi o superstiţie.

Nu există o ierarhie anume, căci aceste aberaţii, vome ale gândirii defecte pierd sau câştigă teren de la o secundă la alta (depinde de câte bârfitoare cu dinţi aurii şi păr la subraţ se trezesc în miez de linişte să polueze cu vreo pălăvrăgeală plină de precipitaţii). Dar am reuşit să-mi storc sertarele memoriei şi spre surpriza mea am descoperit că există mai multe categorii: Superstiţii cu mâncare&co. , Superstiţii cu animale, Superstiţii cu obiecte&co., Altele.

I. Superstiţii cu mâncare&co.

Era mai mult decât evident că prima categorie avea să fie legată de mâncare, doar nu degeaba îmi curge sânge de român prin aortă. Există o tonă de superstiţii legate de mâncare la activ.

Una din ele ar fi faptul că nu ai voie să vorbeşti la masă fiindcă Maica Domnului stă în genunchi cât crăpi tu în tine.  Bunica nu îţi explică faptul că dacă vorbeşti în timp ce mănânci poate să îţi stea mâncarea în gât ci te obligă să crezi că dacă vorbeşti la masă Maica Domnului va plânge fiindcă tu eşti un român neserios, pervers şi pus pe planuri păcătoase.

Altă superstiţie e aceea că dacă verşi sare pe jos cineva se va certa, îşi va scoate ochii ori canibalismul va împânzi lumea. Nici gând să ţi se spună că de fapt e greu să aduni sarea de pe jos în caz că nu ai aspirator. La fel se întâmplă şi cu piperul. Acest condiment atât de intens, cu mirobolanta sa aromă unică şi deloc întreită în persoane (ca Dumnezeu) poate duce la catastrofe gen moarte în familie dacă este scăpat, aruncat, bulversat, agitat, pisat ori împrăştiat.

Altă idioţenie e interdicţia de a băga furculiţa în pâine pe motiv că Iisus de acolo de unde e El plânge şi se tăvăleşte în chinuri. Mă întreb, de ce ai voie să mănânci orice altă mâncare cu furculiţa, lingura, beţişoare chinezeşti şi tocmai pâinea se vrea atinsă de degetele noastre de pianişti maniaci.

II. Superstiţii cu animale&co.

Asta m-a enervat de cele mai multe ori. Fie că dacă strici cuibul rândunicilor, fie că dacă omori o vrabie, aşa, din nimic a ta casă va fi spulberată de flăcări, nimicită de puterea malefică a unor…zburătoare.

În concepţia celor mai mulţi, pisica neagră, însă, reprezintă o ameninţare colosală. Imediat ce şi-a făcut pisica neagră trecere de pietoni prin drumul tău eu cred că e cazul să îţi iei adio de la viaţa ta plină de vicisitudini, chinuri permanente şi spasme mintale deosebite. Nu ai de ce să mai trăieşti!(chiar dacă pisica nu are nicio vină că s-a născut neagră)

Alta ar fi superstiţia cu peştişorul de aur. Toată lumea o ştie. Mă rog să nu inghită toţi aberaţia aceasta.

III. Superstiţii cu obiecte&co.

Aici prostia omenească îşi atinge maiestuos apogeul în universul imediat. Că treci pe sub o scară ori că spargi o oglindă se pare că e ca şi cum ai semna un contract cu Casa de Ghinion SRL.  Numai că mintea românească a avut grijă să păstreze şi ideea universal acceptată că dacă un coşar ţi se arată viaţa ta se face roz instantaneu.Nu e minunat?

IV. Alte superstiţii.

Deşi volumul de giga octeţi descărcaţi până acum este de douăzeci de mii de ori mai mic decât cel al superstiţiilor mă văd presată de conştiinţa-mi să mă rezum doar la o mică parte din ele.

Aici se înscrie ideea că trifoiul cu patru foi (care oricum există doar la Saint Patrick şi la el acasă în Irlanda pe benzile desenate)  îţi aduce noroc şi ce mai vrei tu numai în cazul în care îl găseşti.

Dacă găseşti un puf în aer îţi aduce noroc şi la fel, o frunză căzută în farfuria cu ciorbă e mereu semn că toamna va fi caldă.


Acestea fiind spuse declar deschise vizitele şi dau undă verde celor ce mai au ceva de adăugat la una dintre categorii.




Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑