Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

luna

Decembrie 2011

Ma grabesc

In seara aceasta se va intampla. Trebuie sa se intample. Am aflat ca e normal sa fie asa. Ma refer la minunea de petrecere de revelion cand toata lumea bea si urla. Asa va fi. Vom racni toti, vom dansa, vom rade, vom bloca reteaua si toata lumea o sa fie zen si o sa isi ureze unul altuia tot felul de chestii pe care o sa le regrete la sfarsitul anului. Acum toti scriu concluzii. Eu nu vreau – imi plac constatarile. Laptopul asta nu are diacritice. Nu ma pot intelege cu copiii mici, cu animalele si cu batranii. Astazi am fost la bunicii lui Madda si e clar – sunt praf la capitolul asta. Am fost la bunicii mei – dovada vie ca sunt jalnica. Ideile mele referitoare la ce urmeaza suna modest. Nu ma cac pe mine cu dorinte de dezaxati – no sense. Mi-a placut sa merg prin oras si sa ii vad pe toti agitati, gagici iesind de la salon, Kaufland inchis, bucati de LasVegas la fiecare casa cu beculete. Acuma lumea isi aranjeaza meniul, hainele si fizicul; se parfumeaza si zambesc.

Nu imi doresc decat sa supravietuiesc si sa mai adun povesti. Intr o zi o sa scriu o carte. Cum a facut si Kaos…

Boring

Dacă încerci să schimbi un om e ca şi cum ai face alchimie. Dacă oamenii se schimbă atunci o fac de unii singuri dar dacă nu se schimbă rămân la fel. De aia există oameni plictisiori ca tine şi oameni interesanţi. Că veni vorba. Eram în bus şi mă întreabă un fost coleg ce mai fac şi îl întreb de ce ar trebui să îi spun lui şi mi-a răspuns cu „pentru că ai o viaţă interesantă, tu mereu faci ceva”. La faza asta m-a făcut să gândesc puţin mai mult şi să ii răspund evaziv cu „eih..nu aş zice”. Dar în mintea mea i-am spus „idiotule, normal că am o viaţă interesantă. cel puţin mai interesantă decât a ta care nu ştii decât să simplifici viaţa atât de mult încât devine o silabă, un episod din Rebelde, o dudă”.

Într-o seară ieşisem în oraş şi aşa cum fac eu de obicei am dat naştere unei discuţii cu un x care în 15 minute a reuşit să mă enerveze. La 23 de ani ni se adresa tuturor cu „copii” şi aproape că avea erecţie când menţiona întâmplări sau concepte strâns legate de persoana sa. Ce mi-a plăcut a fost faptul că răcnea de nu mai putea că el e narcisist. Îi explic că…”măi băiete, nu merge aşa…narcisismul nu e ceea ce faci tu aici. tu nu ai atitudinea aia de ce-frumos-sunt ci ai atitudinea de sunt-atât-de-important-şi-atât-de-măreţ-şi-nu-îmi-pasă-de-voi-atâta-timp-cât-EU-exist-şi-am dreptate. no…acuma iartă-mi îndrăzneala da’ asta e un fel de egocentrism…” şi m-am oprit pentru că aş fi continuat cu „amestecat cu prostie”. El  ţinea la ideea lui cu dinţii, se comporta de parcă stătea cu curul pe DEX şi avea după el un fel de bestfriendforever sau ceva că la fiecare frază de 3 enunţuri omul îl striga pe ala ca să îi ceară confirmarea. Ca şi cum eu ardeam de nevoia unei confirmări sau ca si cum argumentele lui deveneau mai solide dacă ăla confirma spusele ăstuia de vreme ce el nu zicea niciodată ceva concret ci pur şi simplu poveşti despre unde a fost el, ce a făcut el, cum i s-a părut lui, fapte pe care oricum eu nu le puteam proba. El spunea că lucrează în informatică şi că nu a avut succes nu din cauză că fuma nasoale, bea şi uita să doarmă sau să ajungă pe acasă. Spunea că nu a avut succes din cauză că englezii sunt foarte reci când vine vorba de români. Facultatea o făcuse în România şi a fost cea mai mare deziluzie a lui pentru că nu era aşa cum se aştepta el să fie. De parcă informatica nu e la fel sau nu se face la fel peste tot sau…cine ştie ce gândea el. Vorbeam două minute, totul părea ok apoi se făcea linişte şi spunea „dă-mi voie să te contrazic”. Singura problemă e că omul era plictisitor – tare. De aia nu e bine să fii politicos – merita să mă ridic şi să îi spun că nu e decât un ţăran care nu a primit destulă apreciere când era mic şi apoi să plec şi să-l las să-mi plătească nota.

Altă dată s-a întâmplat să asist la creiere prăjite, la minţi în cur ş.a. La un moment dat geniilor nu le e suficientă doar hrana spirituală aşa că mă duc sa imi aduc ceva de mâncare.

Idei

S-a întâmplat să-mi moară muzele. Nu mai am acces la inspirație. Nu am mai scris de câteva luni dar mă doare în părți în economia situaţiei acesteia – oricum este prea complicat pentru un om care nu se prea bucură de lucruri mărunte. Uneori mă uit la TV dar alte ori am fost pe stradă, printre hedoniştii cu fericire la pungă. Asta s-a întâmplat ieri. Fericirea lor e simplă, ia forme de brad, de dulciuri şi jucării; mesaje cu acelaşi refren ipocrit ce leagă „Crăciun” şi „fericit” într-o sintagmă; băuturi comune şi haine curate. La mine fericirea e ca un EKG – în salturi.

Astăzi e ziua lui Jesus – iar. Nu prea reuşesc să mă bucur de ziua lui, a fost mai frumos de ziua mea – normal, eu am fost miezul.

Atunci m-am simţit echilibrat de bine – unii au spus că am devenit legală, alţii m-au întrebat cum e să fiu egală în drepturi cu adulţii dar eu m-am simţit departe, detaşată. S-a întâmplat după reţeta mea. Nici măcar nu am stat acasă – am plecat să-mi construiesc un drum. Am făcut ceea ce unii îşi doresc frecvent – puzzle din responsabilitate, satisfacţie, libertate, devotament, ambiţie, plăcere şi nebunie. Pe scurt am îmbinat utilul cu placutul, cum le place clişeicilor să spună. Niciodată nu mi-au lipsit oamenii frumoşi din jurul meu şi lucrurile cu valori fixate în mod subiectiv – cu atât mai puţin de ziua mea. Aici voiam să ajung. E un un fel de reacţie în lanţ când vine vorba de fericire. Dau curs unui eveniment sau unei activităţi, mă ambiţionez să termin, găsesc persoanele potrivite, mă concentrez pe calitate, am satisfacţia unei realizări şi deodată apare încântarea, fericirea – nu ştiu cum să-i spun.

Nu-mi plac decât surprizele adevărate – cele de calitate. Şi la cât de rafinat gândesc uneori prefer să-mi fac singură cadouri aşa că mi-am luat o carte de ziua mea. Acum nu mă duc nici la baie fără ea – scade riscul de sevraj de lectură. Acuma o să se trezească autorul cu tot cu buna impresie de sine. Right, Nic?

Dar să nu intrăm în detalii…Mie îmi place ce se întâmplă. Câtă vreme ei sunt obsedaţi de televizor şi mâncare şi…şi…bullshit-ul lor, eu mă pot juca cu liniile normalităţii mele. Îmi convine.

 

 

 

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑