Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

luna

Octombrie 2011

De sezon

Eram pregătită: vopsea de război, bandana pusă pe cap model Rambo, bocanci strânşi pe gambă, pantaloni army infipţi în încălţări de formează un metru cub de spaţiu gol până la picior – tot setul. Eram, practic, un simbol al destoiniciei umane, nu? 007, Wanted, SALT, Die Hard,  – pe acolo. Mi-am dat seama că pentru asemenea operaţiune nu e suficient să ai la dispoziţie un CV din acelea micuţe de 7SQRT2 cm grosime, trebuie să fie ceva serios, ceva în plus pe lângă studii de doctorat, colegii, internship-uri, student exchange-uri, voluntariat şi alte chestiuni.

Am ales să suport o ascensiune pe scara dezvoltării spirituale personale, să ating cote inimaginabile în domenii de la  ezoterism, misticism, cunoaştere, viaţă, moarte,  ş.a. până la unghii cu gel, măşti faciale, Horia Brenciu, shaorma –cu-de-toate ş.a.m.d.

M-am ras în cap şi am părăsit universul laic, m-am retras în ceaţa munţilor locuiţi de călugării budişti. Am descoperit tainele reîncarnării şi am cunoscut dimensiuni ascunse până atunci. Am măturat fiecare potecă pe care păşeam – doar nu voiam să omor vreun polichete sau whatever în care s-ar fi putut reîncarna străbunicul sau Lincoln. Am locuit în biblioteci vechi studiind filosofia de la Socrate până la Nietzsche şi am şoptit „Eurika!” la fiecare nouă revelaţie – la bibliotecă e interzisă orice formă de zgomot. Şi nu era suficient.

Am ales să călătoresc şi să descopăr civilizaţii, mentalităţi, istorii. Am trecut de la o religie la alta, de la un climat la altul, de la un meridian la altul. Şi nu a fost suficient.

Am mers la înţelepţi, la brahmani, la babe vrăjitoare în căutarea răspunsului.

O viaţă de chin. Fiecare secundă mă ducea si mai aproape de scopul meu. O viaţă de chin şi totul ca să înţeleg…

La final m-am întorc în umila mea bucătărie, am semnat protectia muncii, mi-am reluat costumul de Rambo, am ridicat maceta, m-am concentrat şi am putut taia gutuia.

P.S. Serios, e mai uşor să desfaci o nucă de cocos.

Anunțuri

Am treabă

Dacă cineva interoghează la răstimpuri universul, în legătură cu mine, aş vrea să afle că mă trezesc în fiecare zi la 5 ca să plec la 6 ca să fiu la 7 la şcoală, ca după aia să pierd nişte ore pe linia de ordonată zero a curbei de efort. Viaţa mea gravitează în jurul pătrimii de zi petrecută la şcoală, celor 2 ore petrecute pe drum de ţară şi altora dedicate orarului de studiu impus de subconştient. Încerc să mă regăsesc pentru că eu nu înţeleg unde mă aflu în toată istoria asta. Adica timpul meu e pentru câte ceva şi pentru alţii dar niciodată pentru mine. Îmi lipseşte o listă medie plină de piesele acelea de puzzle care mă formau. A rămas doar conturul şi deocamdată aştept până când se va umple cu ceva nou.

Mă enervează cei care gestionează atât de bine timpul dintr-o zi încât reuşesc să se gândească la iubiri pierdute, regăsite, freze noi, cărţi şi filme, sporturi şi călătorii, vrăjeli şi abjecţii. Într-o zi o să descopăr formula pentru a da cu piciorul tentaţiilor mici şi celor ce au nevoie de ajutor, pentru a scăpa de cei ce au mereu întrebări şi pentru a calcula unităţile de egoism necesare ca  vitamina C.

Da, o s-o aflu şi atunci o să am timp să râd de cloaca aceea în care gândeşte o domnişoară (de lasă comentarii conform cărora eu sunt o curvă ipocrită ce ii lucrează pe alţii pe la spate) care demonstrează că e tare şi directă din moment ce lasă comentarii anonime. O să scriu despre ce vreau eu exact când o să vreau fără să mai ascult opinia unora despre egalitate şi lipsa dreptului de a judeca etc. etc.

Deocamdată am treabă.

 

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑