Chestia asta mi-a făcut ziua. De când mă ştiu există o încurajare idioată: „Eşti unic” – da, normal, ca toţi ceilalţi. Deci oamenii care au impresia că nu există tipare şi fiecare e special şi diferit faţă de ceilalţi, au un singur lucru asociat cu „unic”: neuron. Problema este că  acest gen de exprimare se foloseşte în situaţii speciale. Astfel băgăm mâna în sacul cu tipologii şi o scoatem pe cea numită: blogger-şi’atât.

E omul  acela născut la 7 luni, demineralizat, inferior din punct de vedere fizic şi intelectual. El a fost mereu stricat de educaţia mamei sufocante. Ieşea în faţa blocului să se joace cu ceilalţi copii, se împiedica, se lovea, ieşea două seri afară şi a treia răcea, nu avea nicio abilitate, mingea ricoşa din el ca din colţul mesei, nu putea dansa, se ruşina, vorbea prea încet şi de-a lungul timpului din inert din punct de vedere social a devenit invizibil. A descoperit internetul şi de atunci nu i-a mai păsat că el nu exista pentru cei din real life, era fericit că a găsit grupuri în care să se integreze, grupuri de alea de unici extraordinari în comunităţile virtuale dar albi brânză, graşi, nesplălaţi şi acneici în viaţa reală. Vorbea numai în limbaj Lineage şi Travian, făcea glume proaste şi se credea troll pe forumuri ş.a.m.d. La şcoală stătea non-stop pe net pentru că avea telefon de unic şi acasă dădea refresh din 3 în 3 secunde să vadă câţi alţi unici au împărtăşit ideile lui originale şi unice. Niciodată nu reuşea să fie băgat în seamă de cei mari, să fie apreciat, iubit, celebru, controversat, era mereu cel mult sub medie. Astfel el nu ştia să facă altceva, milita pentru recunoaşterea bloggingului ca meserie ca să poată rânji dinţii lui galbeni atunci când era întrebat ce lucrează. E cantitate neglijabilă raportat la orice sistem din viaţa noastră de oameni normali cu activitate socială. De aceea e doar blogger, un blogger-şi’atât.

Dacă traficul  se măsoară în unici/zi în textul din imagine mă întreb cum arată cel care spamează în halul asta pe bloguri…

Anunțuri