Nu ştiu în ce an eram dar ştiu clar că viaţa mea nu era plictisitoare deloc. Lumea era intr-un conflict continuu şi numai cei puternici şi abili reuşeau să fugă de forţele răului care strănutau germeni de malefic, ură între fraţi, blah blah şi blah şi bl…Ideea e că nu contează care era ideea din moment ce eu aveam un subsol inteligent pentru casa mea. Aceasta din urmă era un zâmbet luminos şi un pat cald îmbibat în miros de cafea dimineaţa, o explozie de culoare şi energie ziua, o petrecere vie noaptea; dar subsolul…subsolul era magic. Nu ştia nimeni de existenţa lui – era plin cu…costume. În fiecare zi mă îmbrăcam diferit, de la brutar, cioban, secretară, Britney Spears, copil cu acadea, supererou până la medic, Harry Potter, fotbalist, majoretă, bătrână cu pisică ş.a. Era forma mea de a trece neobservată, ca un…smooth criminal.

Într-o zi m-am îmbrăcat în cerşetor. Bine, de fapt m-am dezbrăcat în cerşetor renunţând la haine impunătoare şi ţinuta ireproşabilă a fiecărui personaj interpretat. Am ales să port o rochie lungă şi mâncată de molii, un sacou ros în coate şi o pălărie cu boruri largi şi căzute.

Mergând prin oraş am început să văd lumea altfel. Mă mulţumeam cu un covrig simplu şi o portocală căzută din sacoşa unei cucoane, mergeam cântând pe stradă şi când ploua călcam în fiecare baltă stropind în jurul meu, mă jucam cu câinii şi nu ştiu, gustam plăceri mici pe care nu le-aş fi avut dacă aveam costumul de femeie de afaceri sau de dansatoare de cabaret.

În acelaşi mod am putut observa cât de răi sunt oamenii. Când esti om de afaceri, bancher, profesoară sau te simţi greu din cauza funcţiei pe care o ocupi nici nu te poţi uita în jurul tău, abia păşeşti, abia vorbeşti, practic te simţi străin într-o lume de mediocri (NU?!) dar eu eram cerşetoare şi vedeam lumea de jos, puteam să observ suferinţa altora, lipsa de pregătire a celor ce pretind respect pentru poziţia ocupată, ipocrizia şi aroganţa celor din familiile tip nouveau-riche.

Din ziua aceea am încetat să mai port tot felul de costume. Forţele răului nu erau interesate de o cerşetoare nebună. Într-o zi a venit în oraş un circ şi am îndrăznit să mă duc acolo şi să arunc o privire timidă. Eram fascinată de curajul lor de urca la înălţimi, de munca lor pentru fiecare număr şi mi-am dorit atât de mult să fiu cu ei încât am intrat.

Deodată am auzit o voce tânără strigând „Băi nebuno, dă-mi şi mie apa!!”

 

Era sora mea. M-a trezit la 4 dimineaţa ca să îi dau o sticlă cu apă.

Anunțuri