Am vrut să mă răzbun pe Univers dar ăsta ar fi fost un gând comun. Abia am acceptat ideea că în loc să plec de acolo drept consecinta a „boemismelor” pe care le-am permis, a trebuit să plec când mă simţeam tot mai bine.

Locul acela era ca o întoarcere la origini, acolo mă reinventam, mă finisam; acolo am renăscut în fiecare zi şi în fiecare zi am născut idei finisate, reinventate. Mă trezeam dimineaţa şi deschideam geamuri şi uşi, făceam cafea şi era frig dar tot aerul se dădea deoparte pentru mirosul acela de cafea. Stăteam ca un mini-şef în scaunul cu bambus şi aveam tot ce îmi doream, aveam simţul proprietăţii şi libertatea de a fi omul potrivit la momentul potrivit ideilor mele. Acolo mă simţeam ca acasă! Era acasă!

Veneam de la şcoală şi sufeream pe drum de dezhidratare şi pierdeam sânge – chiar şi în imaginaţia mea – de la atâta oboseală dar când deschideam uşa mă lovea un fum slab de beţişoare parfumate şi parcă îmi venea să spun „Sărut mana, mamă! Sunt eu, am venit acasă!”;de fiecare dată când încercam asta se auzea un ecou mic şi apoi se aprindea un bec o dată cu o idee asemănătoare cu Costache Giurgiuveanu şi al său „aici nu stă nimeni”. Şi îmi aruncam hainele peste tot şi mâncam lângă laptop apoi stăteam în balcon şi aşteptam ploaia ore întregi. Pe messenger primeam tone de texte, romane, iar telefonul suna până când mă opream eu şi nu mai îmi imaginam cum aş fi putut fuma în ploaie şi răspundeam cu o falsă amabilitate. Îmi făceam temele relaxat şi implicat până când ieşeam afară. În parcarea aceea zburau pungi de plastic şi lătrau câini fără pauză dar mereu era cineva cunoscut acolo. Pierdeam timpul şi mă întorceam târziu acasă, urcam 20 de trepte şi iar mă lovea parfumul din apartamentul unde făceam duş cu uşa de la baie deschisă şi comandam shaorma iarna la 10 seara. Băi apartamentul ăla era perfect; în dormitor fumul era portocaliu din cauza luminii iar când voiam să aşez chitara undeva trebuia să mut mereu teancuri de desene şi schiţe. Băi în apartamentul ăla m-am format ca om, acolo mi-am dat seama că viaţa e o călătorie, nu o destinaţie; acolo am crescut o prietenie şi am făcut-o să dureze, acolo am trăit tot felul de sentimente şi dacă acum simt ceva atunci simt cât de dor îmi e să stiu că nu e nimeni cu mine acolo dar să nu mă simt singură.

Anunțuri