Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

luna

Februarie 2011

Schnitzy

A fost dragoste la prima vedere. Ne-am iubit dinainte să ne cunoaştem. Îmi amintesc de parcă ar fi fost acum două ore fiecare detaliu al acestui periplu pe curcubeul iubirii. Eu şi Schnitzy în fiecare tablou fericit al vieţii mele. Îmi place când suntem împreună, profităm de intimitate şi ne răspundem pe rând la tandreţuri.

Ooo tu, Schnitzy, îţi mai aminteşti când am mers împreună la mare şi după ce ne-am întors de la petrecerea de pe plajă am admirat împreună răsăritul? Mai ştii când tu mergeai pe bicicletă iar eu pe role şi la un moment dat am intrat într-o groapă şi am căzut amandoi? – dar am râs după aceea. Când te-am prezentat părinţilor şi tu aveai emoţii – arătai aşa de bine în cămaşă încât pe mama ai cucerit-o din prima iar tata te-a invitat la un pahar de vin. Ţin minte şi acum ce faţă ai făcut când te-a întrebat mamaia dacă eşti evreu. De parcă ea ar fi putut sta în calea fericirii noastre…

Schnitzy, mai ştii când am rămas blocaţi în trafic patru ore şi în loc să ne enervăm am dat drumul la muzică şi am făcut petrecere cu bere fără alcool? Sau când am furat corcoduşe de la vecinii lui Mădă? Câte amintiri, Schnitzy…

Mi-ai promis că nu o să permiţi ca cineva sau ceva să fragmenteze axa noastră de ascensiune spirituală, mi-ai promis că într-o zi vom fugi în lume şi vom juca ţomanap în gară până când va veni următorul tren iar atunci vom alerga să îl prindem şi vom râde de controlor şi vom plăti mai puţin pentru că vom folosi carnetul de elev.

Îmi amintesc de felul în care am scăpat de emoţii când jucam la festivalul de teatru şi te-am văzut în primul rând aplaudând şi spunându-le celor din jurul tău că sunt iubita ta şi că eşti mândru de mine. Mai ştii când ai căzut de pe cal şi eu am venit cu un plasture ca să îţi pui la degeţel? Mai ştii când am făcut un castel de nisip şi a venit un val mare şi ne-am speriat dar marea ne-a făcut cu ochiul şi l-a ocolit ?

Schnitzy, mi-am amintit de ora de mate la care făceam gălăgie şi după ce că nu ştiam nimic profa ne-a pus 3 şi ne-a dat afară. Apoi ne-am certat cu Mariana, Administratora, care se vulcaniza (derivat de la vulcan ) pe motiv că nu trebuia să stăm pe holuri aşa că ne-am dus la bibliotecă şi am jucat Bomberman – îmi plăcea să stau lângă tine, miroseai aşa frumos…

Atâtea amintiri, dragul meu Schnitzy…Tind să cred că iubirea noastră e un cerc…

P.S. Schnitzy este un motan.

 

Anunțuri

Lumea va fi un loc mai bun

Eu nu ştiu ce e cu Radio ZU sau ce se întâmplă acolo dar într-unul din momentele în care mă străbateau ceva panseuri mi-a atins seria aia de scăriţă-ciocănel-şurubelniţă-patent-menghină-nicovală o informaţie conform căreia cei de la radio ăla au făcut sau fac un protest antidrog pentru că după o scurtă perioadă de timp în care SpiceShop-urile şi toate magazinele de vise au fost închise ca fiind ilegale, acum intră iar în legalitate. De parcă dacă au fost sau sunt ilegale comerţul cu spice-uri se incheie şi lumea va crede că a fost doar un trip nasol şi se vor duce toţi la culcare. Da, se vor duce la culcare când îşi vor fi dat seama că spice-urile erau inutile şi că de fapt şi de drept există tone de alte droguri accesibile, periculoase şi cauzatoare de halucinaţii şi senzaţii pe care nu le trăieşti când, să spunem, mănânci sarmale, spre exemplu. Au ajuns să interzică achiziţionarea de Algocalmin fără reţetă de parcă cineva vreodată s-a gândit să cumpere un quintal de folii de aşa ceva şi să le vâre pe cale orală cu multă apă dorind halucinaţii şi desprinderi de corp – asta când există multe alte produse pe care le-au descoperit cei cu mult timp liber şi care îşi fac treaba preţ de cel puţin 24h.

Dar pe mine mă gâdilă intelectual chestia asta cu spernaţa lor că se va termina smecheria cu drogurile şi că tinerii noştri nu vor mai ajunge în spitale din cauza acestor substanţe atât de nocive care le fură tinereţea. Vai dar vibrez la aceste cuvinte sensibile. Drogurile există dinainte să se fabrice chibriturile sau să îşi dea omenirea seama că tomatele sunt comestibile; dinainte ca porumbul să ajungă în Europa şi în meniurile post tracodacice să apară sintagma „brânză cu mămăligă”.

Te uiţi la Blow, Requiem for a dream şi Trainspotting şi vezi tone de cocaină, heroină. Lista din Fear and loathing in Las Vegas e serioasă: două pungi de iarbă, 75 pastile de mesaclină, 5 foiţe îmbibate cu LSD, o solniţă pe jumătate plină cu cocaină şi o întreagă galaxie de chestii care enumerate par a descrie ceva spiceshop products; deasemenea tequilla, rom, o navetă de bere, o sticluţă cu eter nediluat şi două duzine de amyl, fie el ce o fi. Asta ca să nu mai vorbim despre iarbă care încă puţin şi ajunge şi în grădiniţe. Şi cei de la ZU împreună cu mulţi alţi virgini sau persoane vag publice şi cu zero influenţă încearcă să lupte cu această lume plină de prafuri şi râsuri. În timp ce unii îşi extind conştiinţa ei ignoră adevăratele probleme ale pseudosocietăţii noastre.

Şi în mintea voastră acum rulează o listă întreagă cu expresii care tind a defini probleme ale fiecărei comunităţi. Unii se isterizează susţinând apăsat că drogurile sunt reala problemă care dacă ar fi rezolvată nici nu ar mai exista alta. Nu vreau să deviez dar sunteţi proşti grav dacă gândiţi aşa şi nici măcar nu încerc să iau apărarea drogurilor pentru că într-adevăr, sunt cel puţin găuri de bani. De fapt nu încerc nimic, vreau doar să scriu şi să citesc şi să îmi dau dreptate în legătură cu ideea că analfabetismul şi lipsa cruntă de cultură sunt probleme fundamentale. Rasimul a existat şi va exista până când oamenii vor avea o umbră de cultură. Cultura nu se face pe trotuar şi nici în birturi jegoase. Se lucrează cu cărţi, hârtii, creion şi da, trebuie să ştii să citeşti. Sugerez rezolvarea analfabetismului, deocamdată.

Mihaela Rădulescu şi mulţi alţii au purtat doar chiloţi roşii într-o campanie anti-fumat şi nu au avut rezultate. Mă îndoiesc de succesul celor de la ZU – fie ei atât de originali încât să poarte doar şosete cu floricele şi nimic mai mult.

 

Cu ce se mai ocupă IPond…

S-a întâmplat şi asta – şi nici măcar nu dormeam. Am ajuns acasă la bunică-mea şi m-a întrebat într-o cheie preocupată de ce am pantalonii uzi şi i-am spus toată povestea, apoi am sunat-o pe mama şi i-am spus şi ei, cu lux de amănunte. I-am spus-o atât de în detaliu încât s-a enervat şi m-a crezut vinovată de tot ce s-a întâmplat. Apoi m-a sunat tata pentru a se asigura, de acolo de la 300km depărtare, că sunt perfect întreagă.

A…da, am uitat esenţialul: am inundat frumoasa bucătărie americană. Nu, greşeală; nu eu, personal, ci situaţia a făcut ca eu să fiu pion principal, să…înot în laptele din nuca de cocos sau cum ar spune unii…să fiu în mijlocul a 100 de cămile proaste şi aşezate în cerc, se înţelege. Da, după un ritual de purificare a obiectelor de cult culinar, popular farfurii, am plecat din încăperea ciudat compartimentată. Când peste 3 minute m-am întors am început să râd de la şoc – din dulapul responsabil cu chiuveta se auzea răgetul furios al unui animal marin. Dar am deschis uşa şi mi-am dat seama că o ţeavă îşi slăbise legătura la un aparat de încălzit apa şi o dădea bine. A dat-o bine până când am oprit apa – adică peste 10 minute, poate chiar 12… Ideea e că nu exista robinet de inchis alimentarea cu apă a frumosului aparat care nu numai că se separase de ţeavă dar mai şi scăpa ceva sarcini electrice încât am închis şi toate sursele de electricitate din casă. Dar apa încă mai clipocea pe jumătatea cu gresie a living room-ului! Am acţionat ca un erou: am tăiat răul de la rădăcină, am pus ceară şi am tras, am stins toate lumânările dintr-o suflare; nu, de fapt am închis robinetul principal, cel care controlează volumul de apă ce intră în casă. Şi apoi am muncit preţ de 20 de minute. A trebuit să stau ca un culegător de orez, în picioarele goale şi cu pantalonii suflecaţi. Am adus un bilion de prosoape şi le-am împrăştiat pe podea ca într-un bordel cu mătase colorată pe podele şi opiu în pipe.

Acuma serios, chiar aveam nevoie de asa ceva. Viaţa mea era prea gri şi prea neatinsă de muze ale dezastrului. Nimic nu mai stârnea umor şi adrenalină.

Chinuri intersemestriale

Vacanţele intersemestriale sunt mizerabile prin chiar denumirea lor. Sunt ca nişte suzete – amăgitoare, adică.

Cum iau naştere

In ultima saptamână te retragi in culmea gloriei, incă de miercuri, declarîndu-te suferind de blenoragie, spasmofilie, bronşită astmatiformă, chist pancreatic, ovar polichistic, molar cariat . Totul de imagine – nu te crede nimeni – dar vai, iti tremură miocardul de fericire că ai scapat de matinalul ala stupid. Sâmbăta te trezeşti mahmur şi constaţi tragedia. Eşti inchis intr-o casă, fără bani, ai pijamalele etern patetice pe tine şi cel mai rau e că ai o gramadă de idei dar au pus parinţii sechestru pe tine.

Efecte

Probabil seamănă cu sevrajul sau sindromul câine in lant/leu in cuşcă. Te simţi ca un ratat ştiind că există cel puţin o persoană care se distrează de ai spune că nu e adevarat de vreme ce tu stai in casă şi te uiţi la 10 filme pe zi, mănânci mult şi zaci in mizerie pentru că nu ai starea necesară pentru a face curat. De fapt nu ai nicio stare, nu se poate descrie aproape-coma in care iţi duci existenţa atât de vulnerabilă zilele acestea. Te trezeşti după 8 ore de somn şi eşti incă obosit şi până să ajungi in bucătărie te loveşti cu tot cu pijamalele tale patetice pe rând de pat, uşă, prag, perete, prag iar, uşă cel puţin. Ceea ce cândva nu avea durată acum iţi ia o veşnicie: alegerea ingredientelor pentru sandwich, modalitatea de a prepara cafea, tipul de cafea, muzica de dimineaţă, duş sau nu, ulei de corp sau nu… Şi iţi bagi piciorul in toate, nimic nu te ajută. Lasi cuţitul cu branză topită lipit de o felie de pâine şi stingi aragazul pe care era fixat ibricul pus de-o infuzie, puţi şi vrei sa faci duş dar ce e mintea când corpul refuză cu desăvârşire incă doi paşi (?).  Te mănâncă pielea şi pierzi noţiunea timpului.

Soluţii

Poţi fugi, mă rog, evada. Nu e neapărat simplu dar e eficient. O sa incepi să te gândeşti la consecinţe, la lacrimile mamei şi crucea de uimire a vecinilor dar ştii că numai gândul că poţi fugi de acasă pentru 24 de ore iţi dă fiori şi lacrimi de incântare. O sa iţi iei un rucsac plin cu un suc, un carnet de note şi un portofel cu bancnote nenumărate. Poţi alerga pe strazi necunoscute incă împreună cu cel mai bun prieten, vă urcaţi intr-un tren şi il mituiţi pe controlor să vă lase in pace până in următorul oraş. Hălăduiţi pe străzi bizare şi prostiţi două persoane să vă dea o bere şi bani de intoarcere.

Pleacă naibii de acasă şi urcă-te pe antena de la Romtelecom, spânzură-te pe tot felul de garduri şi simte funcţii exponenţiale de fericire. Strânge băieţii, luaţi-vă vodka şi ţigări şi daţi-vă cu sacul pe pârtie. Mergeţi acasă la un prieten şi mâncaţi mâncare făcută de bunica. Strânge grup şi faceţi clătite cu ciocolată. Există atâtea idei şi pot fi realizate cu o singură condiţie: spiritul de „Hai sa o facem!”

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑