Cei apropiaţi mie, în special băieţii, ar putea confirma faptul că deseori descriu felul în care m-aş fi comportat eu într-o frază ce începe cu „dacă aş fi fost bărbat…”. Şi întotdeauna reiese faptul că aş fi fost cel mai bun, idolul femeilor, modelul de om realizat pentru elevii de liceu; aş fi fost pe rând actor de succes, pictor mizer, om de televiziune, cuceritor de femei, frângător de inimi, aventurier şi iubitor de frumos. Niciodată nu am menţionat despre femeia care m-ar fi cucerit. Mereu am descris femeile pe care le-aş fi cucerit numai cu o frază, o privire sau butonii de la cămaşa mea impecabilă dar am evitat să îmi dezvălui fanteziile până acum.

Dacă aş fi fost bărbat nu m-aş fi uitat la femeia care se chinuie prea mult să îmi atragă atenţia ci la cea care ştie că o privesc dar care refuză să îmi facă jocul, pentru moment. Aş şti că e ea doar pentru că nu e feminină ca alte încă douăzeci topite sau nu după mine, ci feminină în felul ei. Nu m-ar interesa că îşi schimbă culoarea părului o dată la 2 luni, aş vrea doar să emane talent şi să fie deosebită în gesturi şi vorbe. Aş vrea să mă atragă intelectual, să îmi dezbrace creierul şi să îmi modeleze emoţiile, să mă pierd în faţa ei chiar dacă aş fi director general al Microsoft iar ea doar iubita mea murdară de vopseaua cu care redecorează apartamentul.

M-ar cuceri cu spontaneitatea ei. Dacă într-o dimineaţă m-ar trezi cu puţin înainte de răsărit şi m-ar chema pe acoperişul blocului să bem cafeaua împreună cu păsările, la răsărit, aş iubi-o pentru că ştiu că oricât de obosită ar fi peste 12 ore nu m-ar refuza şi am face dragoste ca nişte sportivi. Aş vrea să cântăm împreună când ne îmbătăm, eu chitară şi ea voce – şi aş înnebuni de bucurie. M-ar cuceri când e îngrijită şi naturală dar nu fără defect.

Femeia care m-ar lega spiritual de ea cu totul ar fi prietena mea căci ar zâmbi când m-ar vedea nervos şi m-ar calma făcând o chestie stupidă şi amuzantă; nu s-ar supăra pe mine, mi-ar tolera momentele de nesiguranţă sau de furie. Cum e să fii bărbat şi să ai langă tine o femeie care nu spune prostii la nervi şi care înjură chiar şi când poartă perle? – dar o face atât de original şi de dulce încât nu ţi-ar fi ruşine deloc cu ea.

M-aş bucura să o văd cu castraveţi pe pleoape sau plângând la filme ori la piese de teatru, citind despre artă, pictând în linişte ori desenând ghemuită în colţul patului. Dacă eram bărbat m-aş fi dezis de orice formă de burlăcie numai să ştiu că femeia de la volan are pe lângă bocancii masivi o lenjerie fină, neagră şi că pielea îi miroase a parfum scump şi ales cu grijă. Să îi sărut mâinile şi să miroasă a scorţişoară iar unghiile ei să mă zgârie uşor pe scalp cu roşul lor.

Dacă eram bărbat mă îndrăgosteam de femeia adevărată dintr-o fiinţă plină de contraste, aş fi iubit-o pe cea care mă încătuşa cu o privire şi fără nicio ruşine s-ar fi prăbuşit în braţele mele fie cu lacrimi, fie cu bucurie.

Dar nu sunt bărbat şi degeaba îmi creez idealuri feminine când încerc să mă conving că aproape l-am găsit pe cel masculin.

Anunțuri