Joi a fost ziua mea şi s-a întâmplat exact aşa cum trebuia. Fără fast, fără mulţi falşi care să se bage în seamă. Am primit urări destule şi eram în dubii la un moment dat dacă e din cauza FaceBook-ului sau pur şi simplu sunt eu mai specială şi şi-au amintit de mine.

A fost o zi în care am trecut de la agonie la extaz, ziua în care părinţii mi-au declarat dragostea lor dar m-au ameninţat cu expatriere şi dezmoştenire dacă vreodată se întâmplă să fumez, să beau sau să fac vreo chestie greşită atâta timp cât sunt întreţinută de ei. Sunt sigură că acest comportament nu va înceta nici măcar atunci când voi locui în Australia şi voi veni de două ori pe an acasă cu avionul la HighClass şi îmi voi permite vacanţe în… Caraibe. E doar o chestie prin care ei încearcă să amâne pe cât de mult posibil momentul terifiant în care eu voi lua contact cu universul drogurilor legale.

De ziua mea am împlinit 17 ani şi nu am simţit nimic. Mi-am rezervat doar câteva minute de linişte, ca în fiecare an, de altfel, când am meditat şi mi-am vorbit prieteneşte, mi-am povestit tot ce am făcut până acum şi mi-am demonstrat faptul că atâta timp cât am avut 16 ani a fost de-a dreptul extraordinar. Nu vreau să detaliez dar acum zâmbesc – adânc.

Şi de atunci, de joi adică, s-au întâmplat…chestii. Am fost pe la şcoală apoi am avut un weekend pitoresc acasă iar astăzi, luni, 20 decembrie încă 2010, am avut rolul vieţii mele. Irepetabil, inegalabil în ale penibilului, ireproşabil în ale prostiei: Moş Crăciun. Trecând peste partea asta jenantă, vreau să spun că eu chiar mă bucur că am făcut asta. Fac voluntariat de câţiva ani şi nu am câştigat niciodată nimic, pentru că de aia sunt voluntar; nu am câştigat niciodată nimic în afară de satisfacţie personală că am făcut pe cineva fericit. Astăzi am jucat pentru copiii de la o grădiniţă care atunci când l-au văzut pe Moşul apărând din spatele cortinei şi întrebând ce se întâmplă cu reflectoarele au sărit din scaune de emoţie, iar când m-am dus lângă ei, după piesă, nu îşi mai încăpeau în piele de bucurie că Moşul stă lângă ei. Merită să îi faci fericiţi chiar dacă peste câţiva ani o să afle că Moş Crăciun nu există ci a fost inventat de Coca Cola.

Anunțuri