De azi dimineaţă de la ora 00:35 a început chinul: ninge. O face cu nesimţire pe faţă, cu tupeu. Abia aştept să între în greva foamei învăţătoarea aia din nou, pe motiv că ea nu mai vrea să ningă – de data asta o să moară. E 1 decembrie şi nu ştiu ce puii mei să fac. M-am trezit de dimineaţă, înaintea mea. Am mers încet prin casă şi am pregătit micul dejun şi cafea, am pus pe tavă şi o floare şi m-am dus în dormitor. M-am băgat în pat prefăcându-mă că dorm, apoi mă ridic să iau ceaşca în mână şi să antrenez mirosul de cafea ca în reclama aia proastă. Mă bag iar în pat şi mă prefac trezită de un miros irezistibil şi…mă rog, tot aşa – ca în filmele proaste. Sunt singură. Mă gândeam să o caut pe România pe messenger, să ii las un offline de „La mulţi ani!” dar mi-am dat seama că nici ea nu ne sună niciodată de ziua noastră şi o doare în papuci dacă eu acum mă simt bine sau nu, dacă am mâncat sau dacă vreau ceva de băut.

Nu mai am bani. Ştiu, nu e ceva nou sau neîntâlnit dar sentimentul acesta este fantastic – simţi că poţi muri oricând şi începi să trăieşti totul aşa cum ar trebui, ca şi cum ar fi penultima zi. Poate vă întrebaţi de ce nu ultima; nu ştiu ce răspuns să dau, nu ştiu de astea. Eu întotdeauna m-am gândit că dacă ar fi să mai am o singură zi de trăit nu mi-aş programa totul pentru final ci până la final. Ultima zi va fi cea în care voi sta lejer cu cafea şi ţigări, voi râde amintindu-mi tâmpenii şi în ultima oră mă voi duce la un concert , voi urca pe scenă, îl voi bate pe James Hetfield, Andrea Bocelli ,Gabriel Cotabiţă sau oricine ar fi acolo, voi lua microfonul şi voi striga „Mama ta e grasă!!” – apoi voi muri cu zâmbetul meu ironic pe buze.

Astăzi e miercuri şi mi-am dat seama că urăsc zilele de luni. Weekendul te rupe în două în loc să te odihneşti şi ajungi să spui „Sunt obosit” imediat ce te-ai trezit din somn. Niciodată nu ajung la prima oră de luni, de la 7 la 8 – franceză.

P.S. Google îi transmite LMA României 😐

 

Anunțuri