Dacă e să ai un moment de căcat programat pentru o zi nu spune nimeni că e stabilit ca acesta să nu se extindă pe durata a 24 de ore şi să îţi facă ziua un calvar. De aia e viaţa frumoasă! Există tot atâtea tipologii umane câţi câini vagabonzi există în parcările dintre blocuri în oraşe. Cei mai frecvenţi sunt proştii – ei sunt, totodată şi cei de care nu poţi scăpa decât după moartea lor. Da, ca să scapi de un prost trebuie să îl exorcizezi, să îi tai capul, să arzi corpul şi să sfinţeşti locul executării cu şapte preoţi  apoi porţi amuletă protectoare şi desenezi o pentagramă pentru protecţie – niciodată nu se ştie!

O persoană ca asta îţi strică ziua oricum, dar cel mai grav e când vă certaţi. Nu, nici măcar Doru Octavian Dumitru nu poate simula o asemenea ceartă. E pe de o parte  stupidă, pentru că analfabetul niciodată nu vorbeşte sau tastează corect, ca să nu mai spun că are nişte clişee de-ţi schimbă compoziţia chimică a limfei; fiecare spune ceva, de regulă ce e în interesul lui, dar desigur, ideile nu au legătură între ele şi se creează efectul de vorbire în club când unul întreabă cât e ceasul şi celălalt răspunde că mama lui a rupt două cozi de mătură până a găsit-o pe cea  ideală. Pe de altă parte o asemenea ceartă te umple de poftă de viaţă. Să recunoaştem, telenovelele aplicate transformă viaţa în surse inepuizabile de umor. Un om care se repetă la nesfârşit şi îşi blochează propoziţiile pe aceeaşi placă proastă- care chiar şi simple fiind, sunt agramate – nu poate decât să te pună în cur de râs. Să-l vezi cum se bâlbâie până avortează trei litere ca mai apoi să se contrazică singur prin alt grup de cuvinte eşuat de-a binelea…ah, nici eu nu credeam că se poate până de curând.

( Obs. Nici nu se pune problema unui război psihologic cu un asemenea specimen, psihicul fiind specific oamenilor, de regulă.)

Eu sunt fascinată de felul în care asemenea cutie de conserve se pregăteşte de ceartă. Adică mersul – Texas, Vestul sălbatic, Justice League, X-Men, eroi etc. ; respiraţia – e grea, îl doare, schimbă microclimatul cu asemenea respiraţie, plămânii au 6000 de rotaţii pe minut, totul e la capacitate maximă,;gesturile – e încordat şi îşi aşează mereu boaşele în pantalonii scurţi care se numesc boxeri. Începe cu un gest de toată jena, de obicei. Te bate pe umăr sau te întreabă cum de ai tupeu să faci x lucru. Tu, evident ai tendinţa de a te uita în spate şi apoi să întrebi „Cu mine vorbeai?”. Maaaamă şi începe. În timp ce tu poţi juca golf cu planetele, bea un ayran cot la cot cu Anca Ţurcaşiu, cânta la 6 instrumente în timp ce alergi in jurul Ecuatorului, el face nimic. Adică, nimic ce te-ar putea interesa, o plajă largă de clişee bolnave care nu transmit nimic.

La fel de fascinată sunt de imposibilitatea de a scăpa de un căcat cu ochi. Nu se poate înţelege ce vrea de la viaţa ta. Rămâi în beznă totală când ai impresia că i-ai închis gura, el ia o pauză şi apoi începe iar cu lătratul. Dumnezeule! Poţi să treci prin toate religiile lumii, nici Jesus, nici Buddha, Allah sau Iehova, nici Lilith, Krishna, Odin sau Thor nu te pot ajuta din prima. Până nu fac sinod ecumenic pentru luarea de decizii nu reuşeşti să scapi de prost.

Poate vă întrebaţi de ce am scris atâta. Vă şi răspund: pentru că nu mai pot. M-am certat până acum cu multe categorii de proşti încât mi-a ajuns. Gata!

P.S. Până la urmă s-au strâns vreo 70j de mii de voluntari pentru „Let’s do it, Romania!”. Şi echipa mea a făcut treabă bună dar despre asta mai discutăm…

Anunțuri