Nu am crezut niciodată că sunt un cur deştept, o competentă sau vreo apariţie dar mă gândesc că există atâta inutilitate în jurul meu. E ca în Idiocracy; oricum dau numai de mormane de proşti care se înmulţesc ca ţânţarii în deltă şi îi acoperă pe ăştia inteligenţi, mai lipseşte să se ajungă la momentul în care va exista nu riscul de cutremur, incendiu sau tsunami, ci riscul de avalanşă de gunoaie. Aşa o să ajungem mai târziu, acum deocamdată suntem la stadiul acela de ţară de căcat, cum erau cartierele marginaşe indiene din Slumdog milionaire. Şi ce e mai aiurea e că nimeni nu se trezeşte să îi dea o tastatură peste faţă lui Băsescu Traian, ca in Wanted. Acum nu vreau să se termine liceul, mă bucur că începe anul şcolar şi o să fie Balul Bobocilor şi o să se sărute boboci beţi pe sub mese, ca în Virgin suicides, o să vină poate câte un coleg nou poate ca Big Mike din The blind side sau vreo colegă blondă ca cele din Saint Trinian’s. În orice caz, viaţa mea va continua ca maratonul din American Pie(The naked mile). O să mă îmbăt şi o să mă trezesc a doua zi, mahmură şi cu prieteni ori lucruri lipsă asemeni celor din The hangover, o să râd de profesori împreună cu colegii ca în How high, o să plec cu gaşca şi o să trezim la viaţă copilăria gen Hot tub time machine. O să merg pe stradă seara şi o să mă lovesc de câte o gagică şi mă voi gândi că poate tocmai a participat la un avort ilegal şi trebuie să facă ce a făcut Otilia în 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile; sau mă voi gândi că are o identitate ascunsă, o misiune specială ca Jane din Mr and Mrs Smith sau că e o tânără confuză asemănătoare cu blonda din White oleander. O să văd un tocilar pe stradă dimineaţa, obosit şi cu un zâmbet ce pare că ascunde ceva şi o să îmi imaginez că poate tocmai s-a întors din Las Vegas unde a jucat BlackJack toată noaptea, ca in TwentyOne; sau poate e doar un fraier care dacă se duce acasă şi îşi pune un costum devine Spider Man. Dar viaţa nu rezervă doar momente amuzante sau plăcute ori penibile (ca în Date Movie şi Jackass), nu, nimeni nu ştie dacă ne aşteaptă sau nu o dramă, o tragedie, un moment de suspans tipic Shutter Island. Vezi câte o mamă singură şi dacă zâmbeşte îţi imaginezi că ar putea fi mama din Finding Neverland, dar dacă e tristă ar putea fi mama din Changeling; dacă nici măcar nu pare mamă atunci poate se îndreaptă spre cutia poştală de la Lake House. Te plimbi prin parc şi parcă o vezi pe visătoarea Jane Austen din Becoming Jane sau pe Cris din Weekend cu mama aşteptând pe o bancă altă doză.

O să ajung seara acasă, singură şi o să mă uit pe fereastră aşteptând să bată cineva în geam şi să îmi ceară permisiunea de a intra înăuntru, ca in Let the right one in. O să mă uit la TV şi o să am impresia că e cineva în camera alăturată, ca in The shutter şi o să mă sperii gândindu-mă la Exorcism of Emily Rose dar apoi voi râde amintindu-mi de Hitchhiker’s guide to the galaxy. A doua zi, bând o cafea o să fiu romantică la gândul că tipa din A walk to remember a murit trist şi el nu şi-a refăcut viaţa, pe când tipul din P.S. I love you a murit dar a avut grijă ca ea să se refacă după moartea lui. Şi o să mă duc la şcoală şi va fi ca în Breakfast Club, o să mă comport ca Jack Sparrow din Pirates of Caribbeanamintindu-mi câte o fază din filmele pe care le-am văzut.  O să plec de la o oră plictisitoare şi stând cu BabyJane voi plânge gândind la Million Dollar Baby şi Boys don’t cry, spunându-mi că viaţa e frumoasă, uneori ca în filmele bune, alteori ca în cele proaste. Am atâtea filme de suflet încât Legături bolnavicioase, Curious case of Benjamin Button, Legends of fall, Awake, California dreamin’, Powder, La pianiste, Clockwork orange, Chocolat şi..şi nu mai ştiu. Prea multe, prea multe…

Acum mă uit la un film. Shhhht!

Anunțuri