E ştiut că toate lucrurile se plătesc – mai devreme sau mai târziu, după cum e cazul. Am amigdalită în mijlocul verii încât chiar şi dacă vreau să respir trebuie să aloc ceva atenţie procesului – iar ăsta e un lucru inutil.

Şi există tone de alte lucruri ce zac în inutilitate. Dar tone! De exemplu o serie de cacofonii imaginate – care nici măcar nu sunt cacofonii şi de care oricum doar in limba română ţine cineva cont de ele; trei ateliere de bobinaj în Cuza Vodă pe mai puţin de un kilometru şi toate au câte o firmă ruginită în genul „Sifonărie” sau „Popicărie”; un magazin 38 lângă alt magazin 38 lângă o piaţă – nu e minunat? – sau cică mai nou se zice 3,8. Conservele de carne sunt cum nu se poate mai inutile – sunt oribile, au un nume oribil şi pe deaspura nici măcar nu au gust, îţi trezesc coşmaruri legate de carne de cal, de şoarece ori şobolan, intestine de vacă, esofag de porc etc. ;niciodată nu ştii exact ce mănânci şi poate asta le place unora – sentimentul de mister, adrenalină, sentimentul că descoperi ceva – dar eu mă lipsesc de asemenea senzaţii ce…”merită trăite”. Tequilla în pahare cu picior nu numai că e inutilă dar e un act de barbarie, demn de ruşine – asemănător cu a bea bere caldă…


Dar a face sacrificii pentru cineva care contează pentru tine şi care nu te merită de cele mai multe ori nu ştiu dacă să fie inutil…

Anunțuri