Mi-a trecut semi-depresia şi plănuiesc o escapadă promiţătoare din multe puncte de vedere, ţinând cont de faptul că vacanţa mea a luat o turnură ciudată ce o transformă într-un focar de plictiseală.  Nu se întâmplă nimic special în afară de comentarii cu nicio temă pe blog-urile unor adulţi plictisiţi de viaţa lor.

Şi aici începe totul: De ce avem bloguri?

Eu am blog că-mi place să scriu şi din motive eco&co. nu scriu pe hârtie ci pe blog. Nu consider că am ceva de spus lumii, nu încerc să conving diverşi ori diverse în legătură cu ideile mele şi nu vreau adepţi ori statuie.

Alţii au blog că au văzut la alţii şi au impresia că au ceva important de spus şi o fac postând video-uri de pe youtube şi link-uri către alte blog-uri sau site-uri.

Unii sunt nişte adulţi eşuaţi, nemulţumiţi de viaţa lor, de nevasta atât de plictisitoare care nu mai e decât colegă de cameră, de copiii care după ce că nu învaţă la şcoală nu au niciun talent şi nici măcar vicii deştepte, de şefa grasă şi insistentă, de colega de birou care bate a propos – uri dar nu e deloc atrăgătoare etc. ; iar asta îi determină să îşi creeze diverse poveşti  ce coincid cu viaţa pe care şi-ar dori-o. Trăiesc cu ideea că artistul trăieşte prin opera sa, el nu are în realitate o viaţă proprie.

Se întâmplă ca un adult lipsit de ocupaţie să îşi facă un blog pe care să scrie orice, inclusiv orele când se duce la baie, orele de sex, vecina care face sarmale de când i-a murit soţul, Regina Maria, lăţimea ideală a hârtiei igienice etc. Şi se întâmplă ca adultul acesta să aibă succes.

Unii scriu ca formă de refulare, sătui de lumea ce îi înconjoară; alţii au blog pe care îşi vând tâmpenii hand-made; majoritatea nu transmit nimic dar obişnuiesc să lase comentarii deştepte la alţii pe blog şi să facă publicitate pe blogul lor.

N posibilităţii, milioane de blog-uri, puţine mesaje. Tu de ce ai blog?

Anunțuri