Probabil vă întrebaţi pe unde a umblat IPond în perioada asta. Eh…IPond se ocupă de multe, ce pot să zic. Am fost pe la munte, pe la mare.

Aaa da, a propos de mare; da, e adevărat că plajele sunt pline de cadavre marine de tip peşte, meduză sau soică dar eu nu mai pot cu circul ăsta. Adică ce? Nu mai poate merge lumea la mare că-s peşti morţi care oricum nu îţi fac nimic? Şi parcă nu era suficient, a trebuit să asist la o scenă in cadrul căreia nu ştii dacă vrei să plangi sau să râzi.

Atenţie în sală, vă rog. Da, mă duceam la magazin – magazin de ţară, se înţelege şi intru în curtea omului cu magazinul şi ochii mei aflaţi în vitrină văd nişte doi rataţi pe viaţă, fiecare dotat fiind cu câte o halbă de bere deja golită. Fiind uşor energizaţi aveau chef de vorbă şi plini de indignare, aproape înveninaţi vociferau următoarele: Păi dom’le de când sunt eu nu am auzit de aşa ceva! Oamenii moare de foame şi ei ne omoară cu peştele-dragon! De când sunt eu nu am auzit de peştele dragon şi acuma deodată apare aşa din senin… Asta a fost când m-am dus la magazin iar când am ieşit continuau cu aceeaşi înverşunare: Da’ ce? Cum să zică că o murit peştii de la căldură că ce, doar peştii rezistă la orice…poţi să le pui şi albastru de metil în apă că ei tot nu moare. Auzi…să moară de la lipsa de oxigen.. Deja râdeam amar în mine. Dacă cei doi aveau 50 de ani fiecare asta nu înseamnă că experienţa de viaţă le putea confirma existenţa multicentenară a vreunei specii – asta dacă luăm în considerare faptul că aveau împreună cel puţin patru clase.

Altă chestie care mă enervează sunt reclamele proaste rău, de exemplu alea de la Romtelecom, cu familia Telcu. Mor când văd cum întreaga familie îl echipează pe papagal copil ca să stea la computer 6 luni fără stres.

Mă enervează vânzătorii de la tarabe. Şi în Buşteni/Sinaia/Azuga şi în Mamaia/Constanţa/Venus/Eforie fac la fel: te intreabă orice când tu nici măcar nu intenţionezi să treci pe lângă ei; practic se bagă în seamă cu tine de la 20m distanţă.Unii exagerează, devin agresivi, mai au un pic şi te trag de mână ca să vezi plasticurile chinezeşti pe care le vând.

Mădălina Manole cânta bine, era frumoasă, a murit şi asta este, dar Carmen Harra deja mă enervează tare. A visat-o şi a vorbit cu ea, apoi se ceartă pe la TV şi bineînţeles şi ea e sătulă de ţara asta şi se mai gândeşte dacă se întoarce aici, la primitivii de noi. Plus că nu mai pot cu Twilight. Oriunde merg şi mă învârt dau de Twilight, New Moon şi Eclipse cu actorii ăia trei de a innebunit lumea de la cât de mediatizaţi sunt. Robert Pattinson arată bine şi joacă bine, Kristen Stewart e ok, Lautner ăla nu e pe gustul meu dar joacă binişor. Ceea ce e deja epuizant e felul în care ” RPatz”, „Bells” şi vârcolacul sunt idolatrizaţi până la refuz – până şi ei sunt sătui.

Mă enervează animalele isterice şi oamenii încăpăţânaţi nejustificat.  Mă enervează chitara care are fret buzz când se dezacordează. Mă enervează când cineva îmi violează intimitatea şi mă enervează că mi se decolorează şuviţele roşii de la apa de mare.

Şi ăsta e doar începutul…


Anunțuri