Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

luna

Iulie 2010

Alte chestii care mă enervează

Probabil vă întrebaţi pe unde a umblat IPond în perioada asta. Eh…IPond se ocupă de multe, ce pot să zic. Am fost pe la munte, pe la mare.

Aaa da, a propos de mare; da, e adevărat că plajele sunt pline de cadavre marine de tip peşte, meduză sau soică dar eu nu mai pot cu circul ăsta. Adică ce? Nu mai poate merge lumea la mare că-s peşti morţi care oricum nu îţi fac nimic? Şi parcă nu era suficient, a trebuit să asist la o scenă in cadrul căreia nu ştii dacă vrei să plangi sau să râzi.

Atenţie în sală, vă rog. Da, mă duceam la magazin – magazin de ţară, se înţelege şi intru în curtea omului cu magazinul şi ochii mei aflaţi în vitrină văd nişte doi rataţi pe viaţă, fiecare dotat fiind cu câte o halbă de bere deja golită. Fiind uşor energizaţi aveau chef de vorbă şi plini de indignare, aproape înveninaţi vociferau următoarele: Păi dom’le de când sunt eu nu am auzit de aşa ceva! Oamenii moare de foame şi ei ne omoară cu peştele-dragon! De când sunt eu nu am auzit de peştele dragon şi acuma deodată apare aşa din senin… Asta a fost când m-am dus la magazin iar când am ieşit continuau cu aceeaşi înverşunare: Da’ ce? Cum să zică că o murit peştii de la căldură că ce, doar peştii rezistă la orice…poţi să le pui şi albastru de metil în apă că ei tot nu moare. Auzi…să moară de la lipsa de oxigen.. Deja râdeam amar în mine. Dacă cei doi aveau 50 de ani fiecare asta nu înseamnă că experienţa de viaţă le putea confirma existenţa multicentenară a vreunei specii – asta dacă luăm în considerare faptul că aveau împreună cel puţin patru clase.

Altă chestie care mă enervează sunt reclamele proaste rău, de exemplu alea de la Romtelecom, cu familia Telcu. Mor când văd cum întreaga familie îl echipează pe papagal copil ca să stea la computer 6 luni fără stres.

Mă enervează vânzătorii de la tarabe. Şi în Buşteni/Sinaia/Azuga şi în Mamaia/Constanţa/Venus/Eforie fac la fel: te intreabă orice când tu nici măcar nu intenţionezi să treci pe lângă ei; practic se bagă în seamă cu tine de la 20m distanţă.Unii exagerează, devin agresivi, mai au un pic şi te trag de mână ca să vezi plasticurile chinezeşti pe care le vând.

Mădălina Manole cânta bine, era frumoasă, a murit şi asta este, dar Carmen Harra deja mă enervează tare. A visat-o şi a vorbit cu ea, apoi se ceartă pe la TV şi bineînţeles şi ea e sătulă de ţara asta şi se mai gândeşte dacă se întoarce aici, la primitivii de noi. Plus că nu mai pot cu Twilight. Oriunde merg şi mă învârt dau de Twilight, New Moon şi Eclipse cu actorii ăia trei de a innebunit lumea de la cât de mediatizaţi sunt. Robert Pattinson arată bine şi joacă bine, Kristen Stewart e ok, Lautner ăla nu e pe gustul meu dar joacă binişor. Ceea ce e deja epuizant e felul în care ” RPatz”, „Bells” şi vârcolacul sunt idolatrizaţi până la refuz – până şi ei sunt sătui.

Mă enervează animalele isterice şi oamenii încăpăţânaţi nejustificat.  Mă enervează chitara care are fret buzz când se dezacordează. Mă enervează când cineva îmi violează intimitatea şi mă enervează că mi se decolorează şuviţele roşii de la apa de mare.

Şi ăsta e doar începutul…


Întrebarea zilei

Şi da…nu-mi venea nicio idee. Mă săturasem de „Ghid util”, „Portret” şi alte cele, voiam ceva nou. Îmi tot schimbam poziţia în pat, m-am mutat dintr-un loc în altul, am jucat baseball cu planetele, am scos dinozaurul la plimbare, am ars nişte calendare PlayBoy, am salvat lumea, am fost la baie şi am stat 5 minute după care am tras apa. Nimic. Nimic până a apărut salvarea mea: un brav cavaler al mesei rotunde şi onorabil cetăţean cu diverse atribuţii printre care cea de soţ, membru într-o formaţie de garaj, purtător de burtă, consumator de bere şi, să nu uităm, drag prieten mie. A apărut el cu ideea lui extraordinară aşa că am decis să nasc o nouă rubrică în care să scriu întrebările lui existenţiale.

O primă întrebare ar fi : „Băi Junior, de ce se îngraşă femeile după ce se mărită?”

A fost o problemă pentru mine să îi răspund. Am cercetat în arhivele personale: nunţi, cunoştinţe, mers pe la rude ce locuiesc in  zone care nici măcar nu-s pe hartă, alergat pe stadion, stat la scară, frecat menta în liceu, dus gunoiul, făcut cumpărături în market, mers cu rolele, hoinăreală prin piaţă ş.a. Astfel am ajuns la un răspuns cel mai probabil prost. Femeile se îngraşă după ce se mărită  pentru că nu le mai pasă, în viziunea lor sunt deja realizate. Dacă până la căsătorie le-a interesat foarte mult aspectul fizic, kilogramele, pilozitatea corporală şi facială, bronzul uniform şi lungimea părului, se pare că după căsătorie ele ştiu că dacă neglijează aceste aspecte nu se întâmplă nimic pentru că de sex nu vor duce lipsă. Bineînţeles că niciuna nu recunoaşte. Toate vor spune că grijile familiei şi casei le ocupă timpul atât de mult încât nu reuşesc să aibă grijă şi de ele. Ştiu eu…



Scurta trecere prin Rai a lui IPond partea I

Ora 3:33:00, 16 decembrie 2999 – IPond moare după o viaţă inuman de lungă. Bineînţeles că nu moare de bătrâneţe ci de supradoză de gândire. Cum potenţialul intelectual al lui IPond era absolut inimaginabil, păsăretul – partea populaţiei care suferea de sindromul „creier de găină”- şi oamenii au fost absolut distruşi, refuzând faptul că IPond ar fi putut vreodată să îşi suprasolicite sistemul. Pe 16 decembrie era ziua ei, împlinea 1006 ani. Era în floarea vârstei, în plină formă atât fizic cât şi psihic. Studiase tot ce s-a putut studia, îşi făcuse tatuajele dorite, piercing-urile dorite, era cel mai cunoscut om din lume; primise premii an de an – obişnuia să refuze Nobel-urile şi Oscar-urile din altruism şi bunăvoinţă faţă de cei mai mici . Da, murise şi moartea ei stârnise depresie pe întreaga planetă deja suprapopulată. Absolut orice fiinţă, în tristeţea ei, era curioasă în legătură cu moartea lui IPond, fiecare fiind intrigat de rezultatul autopsiei: „supradoză de gândire”.

Marile puteri ale lumii împreună cu savanţii au fabricat un munte de 8850m, mai mare decât Everestul, în vârful căruia IPond a fost fixată într-un bloc de gheaţă transparentă în formă de chitară. Adoratorii urcau muntele pe serpentinele pregătite, în noapte, cu lumânări roşii în mână.

Şi cu toate astea IPond a plecat fără nici cea mai mică urmă de păsare ori regret. A murit şi geniul ei a ajuns în Rai. Era îmbracată cu un tricou negru pe care scria „Eu” şi era încălţată cu iepuraşi roşii.

– Ciudat… (Uşor ameţită însă interesată de situaţie) … nu mă aşteptam la asta…

– Conform cultelor generale tunelurile se termină cu o luminiţă dar acesta s-a terminat cu o poartă…

– (Zâmbitoare) Oricum…locul ăsta e drăguţ…

– După convingerile personale şi luând in considerare accepţiile universal valabile referitoare la semne ce conturează şi definesc spaţial şi spiritual un loc… cred că am ajuns in Rai.

– (păşind) Huh…Măcar au alee pavată.

(Continuă să meargă contemplând)

– Mdah… S-au dus toate din câte aveam eu pe pământ…

– (Strigă) IPond!

– (Mai puternic, uşor răguşit)  IPooooond!

– (Disperat, chiar) IiiiiiiPoooonddd!!

– Da, ecoul. (Tristă). S-a dus şi el…

– (Oftând) Ehh…măcar este iarbă.

(Se apleacă şi rupe un smoc de iarbă, o apropie de nas spre a o mirosi)

– Ahh..asta da revigorare!  Iarbă adevărată nu gazon contrafăcut!

(Începe să păşească zglobiu, ţopăit, vesel)

– La, la, la! La, la-lal-la, la, la, lal-la-lal-la!

– (Se opreşte) Hei, hei! Dar ce-mi văd ochii? Oameni!

(Fiind la distanţă destul de mare încearcă să se apropie de ei părăsind aleea, alegând o traiectorie perpendiculară pe direcţia arbitrar aleasă a fi a aşezării în spaţiu a semenilor ei)

– (Alergând cu paşi mari) Ce iarbă! Mă întreb cine o polenizează…dar cine o tunde? cine o udă?!

(Se vedeau nişte oameni foarte diferiţi. IPond se opreşte după o stâncă şi reflectează cu un ton jos)

– Eu, Raiul este locul unde lucrurile, evenimentele, fenomenele şi oamenii iau forma lor fericită. Mi-e greu să concep că jucătorii aceia de baseball nu se ceartă, totuşi.

– (Ca trezită din somn, brusc) Ia stai puţin! Baseball? Dar dacă mă uit mai atent (îşi ingustează privirea şi duce degetele în dreptul bărbiei pentru un maximum de acuitate vizuală)…văd nişte negri graşi mâncând fast-food şi… (absolut şocată) Obama?!?!?!?! Abraham Lincoln, George Bush, Justin Bieber (?!), Marilyn Monroe?!?!

(Privind stupefiată în continuare vede căutători de aur cu tricouri cu textul „Californian Gold Fever”, Scooby Doo, James Cameron încercând să repare Titanicul, şcoala de hip-hopperi distruşi a lui Missy Elliot şi o infinitate de oameni, obiecte şi activităţi ce nu aveau decât un singur lucru în comun: originea)

– (Ţipând) Evrika! Ăsta e …


Va urma…


Amice,

şi-a murit Mădălina Manole. Se repetă situaţia „Laura Stoica” sau „MJ”. Asta strică tot. Îmi plăcea Mădălina Manole şi nu înţeleg de ce există peste tot un deştept care îşi expune părerea de specialist în…nimeni-nu-ştie-ce, o sensibilă care rememorează întâmplări de acum 20 de ani de parcă ar fi fost ieri dar o face cu atâta patos şi implicare sufletească încât parcă speră că va reveni la viaţă. Oriunde se află criminalistul de servici, prietena cea mai bună apărută din senin, laitmotivele „familia îndurerată”, „fanii îi aduc un ultim omagiu” şi în cazul acesta „fata cu părul de foc” sau „fata dragă”. Mi-e milă de copilul ăla pe care l-a lăsat singur. Brusc, sec. Imaginează-ţi cum ar fi să crească şi să îşi vadă mama pe youtube.com cântând…

A..referitor la tehnologie. Zilele astea nu prea m-am apropiat de PC, dar primul lucru pe care l-am făcut când m-am întors la el primul lucru pe care l-am făcut a fost sa verific mail-ul. Facebook, Facebook, Tagged, „implanturi”, Facebook, „Scapă de vergeturi cu laser la Clinica X” , Facebook, Tagged şiiii… Zelist.ro

Îmi zic „Pe ăsta nu îl şterg…”. Îl deschid şi citesc rapid despre un nou site, QuickMall . Intru acolo şi am fost mai mult decât foarte plăcut surprinsă să văd un site bine pus la punct, un magazin online cu ultimele apariţii în materie de Apple, aparate de fotografiat, console ş.a.  Băi şi-mi plăcea… Aspectul este impecabil, titlul e potrivit, motto-ul pe măsură: QuicMall – It’s for all.

Spre exemplu intri pe pagina de Home şi alegi din coloana de categorii din dreapta pe cea unde scrie ” Notebook / iPad” iar apoi urmează o aventură printre imagini, denumiri, preţuri, coşuri de cumpărături.Amice, e distractiv! Ca să nu zic că pe prima pagină au ultimele noutăţi, chestii în plină desfăşurare, vânzări – şi e proaspăt. Odată cu lansarea site-ului QuickMall, m-am înscris în competiţia pentru un iPad. Dă și tu sfoară-n țară!

P.S. Amice, şi când te gândeşti că nu trebuie decât să dai un click…


Doar atat

Braila. Tren. Cur gol. Ras.

Chimères

Se întâmplă ca la un interval uşor variabil de câteva săptămâni să intru sub influenţa unei aglomeraţii de amintiri şi să intru într-o stare pe care unii o numesc melancolie. Durează câteva minute la mine. E profund, concentrat, dureros. Mi s-a întâmplat aseară. Mi-am amintit de toate momentele mele cu prietenii.

Telefoane, nopţi pierdute, seri de iarnă, cafea în dimineaţă. Multe ore de somn în minus, şcoală, basket, oameni, râs. Piercing, păr roşu, probleme la şcoală, miserupism, râsete. Primăvară, corcoduşe, întârziat la ore. Tâmpenii la şcoală, ameninţări cu consiliul profesorilor, fugit prin băi, motivat absenţe. Volei în curtea şcolii, ploaie, eroism. Balconul meu, cafea şi Baby Jane, solitudine. Vacanţă, M., G., hoinăreală, nopţi pierdute. Festival de teatru, nebunii, Brăila, tren, cur gol, alergări, internat. Şi nu mai am cuvinte pentru infinitatea de amintiri…

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑