Dacă eşti personaj citadin e imposibil să nu fi trecut măcar o dată, poate şi inconştient, prin supermarket/hipermarket. La cât de simplu e nu am de ce să explic regulamentul de ordine interioară al unui asemenea spaţiu destinat cumpărăturilor. Scopul meu este de a vă indruma pe calea cea dreaptă în anumite situaţii.

1. Mie imi plac oamenii dar nu imi plac copiii. Ei nu sunt oameni, de aceea nu mă pot numi xenofobă. Cei între 5 şi 12 ani sunt frecvent întâlniţi în market, trăgându-şi mama de fustă, ţinând-o de mână, hoinărind printre raioane – a, nu, că asta fac eu. Rectific: …trăgându-şi mama de fustă, ţinând-o de mână, bocind printre raioane. Da, asta îi face oripilanţi; capacitatea lor de a emite sunete dinozaurico-dezastruoase precum cântecele zgomotele de război. Se mişcă mult şi repede, vorbesc ascuţit şi pun multe întrebări, vor tot felul de chestii, se hotărăsc greu şi se razgândesc imediat. Băieţii au de ales între luptători, eroi şi maşini dar fetele mereu vor roz şi Hannah Montana ceea ce e, mă iertaţi, SCANDALOS!  Îi vezi cu faţa aceea pusă pe glume proaste, râzând ca în desene animate cu incisivii lor cât cei de iepure şi canini încă necrescuţi. Ai impresia că iadul prinde dimensiuni catastrofale şi mai ales în orele de vârf când se sparge ţeava cu monştri – ies de la grădiniţă. În weekend disperarea ta poate atinge apogeul căci familiile cu părinţi neinspiraţi îşi semnează condamnarea la ruşine persistentă prin simplul mers la cumpărături. Îşi cară Iisuşii lor graşi în vârstă de 10 ani şi cu sâni+sfârcuri. Trebuie să îi plimbe cu căruciorul, trebuie să aibă grijă să nu mănânce din săpunurile desfăcute, să nu inghită granule pentru desfundat ţevi, să nu îşi bage nasturi în nas, să nu se joace cu ratonii morţi de sub raioane, să nu treacă cu maşina de tuns iarbă peste dinamită, să nu dea drumul dinozaurilor din cutiile cu cereale etc. Degeaba se întreabă lumea în legătură cu stresul zilnic. Ei au impresia că e din cauza rutinei, a serviciului obositor şi prost plătit, a oraşului poluat şi aglomerat. Dacă ar fi deştepţi şi-ar da seama că e din cauza creaturilor lor care nici măcar nu sunt oameni; din cauza faptului că sunt mereu nevoiţi să le facă pe plac, să le angajeze bonă, să o gonească pe bunica când vine în vizită, să ii ducă la Mc Donald’s, să cheltuie bani, mulţi bani. Evident, ai vrea să îi calci în picioare, să îi distrugi, să îi strangulezi cu propriile intestine. Simţi că ai putea să produci o gaură neagră care să atragă numai canalii. Ai vrea să vină un OZN care să adune toate specimenele demonizate – ca in jocul cu oile, „Sven„. (OBS: AICI găsiţi o ilustrare a glumelor proaste a naturii.)

Sugestie: Abţine-te! Gândeşte-te la femeia supranumită „mama pramatiei”. Ea nu e vinovată cu nimic pentru faptul că demonul o face de ruşine şi cu siguranţă îşi primeşte pedeapsa zi de zi, cu dobândă. E adevărat că grămada aceea de 10kg cu tancul în spate, infestată cu ADHD nu şi-a primit destulă bătaie dar nu e cazul să iei concluzii pripite; poate are un soţ nebun care îşi apără progenitura iar femeia nu are nicio autoritate asupra dezastrului adult (când vine vorba de tată şi fiu).

Gândeşte-te că poate părinţii orcului au nişte vecini ce stau geană pe ei aşteptând cel mai mic semn ca să poată suna la Protecţia Copilului (-fraieri şi vecinii…în loc să sune la Animal Police).

2. Uneori/Deseori e nevoie de ceva de băut cu totul şi cu totul diferit de sucul de fructe, apa plată şi ceaiul hipocaloric din punct de vedere al volumului de alcool. Marketul are o zonă pe care eu o numesc „Library” (Bibliotecă). E raionul cu vodka, vermouth, liquior, whiskey etc. – e invitaţie la păcat, de altfel.  Se întâmplă ca în market să nu poţi „citi” pe loc şi să trebuiască să iei o „carte” pentru o „lectură suplimentară la domiciliu„. Dar ce te faci când te întâlneşti cu diverşi cunoscuţi care se cunosc cu ai tăi şi prezintă un risc major căci tu nu vrei ca familia să afle şi …oh doamne! Îţi stau ca un morcov ghimpe în cur coastă.

Sugestie: Îi poţi evita. Faci nişte manevre speciale şi îţi iei „cartea” preferată după care te prefaci că îţi cumperi ceva pentru vârsta ta, cum ar fi chips-uri sau ceva voluminos care sa acopere „cartea” din coş. La casă e momentul în care eşti calm dar atent când trebuie să pui „cartea” în sacoşă. Când îi vezi încearcă să ii determini să nu se uite în coşul tău; zâmbeşte-le larg şi fă-i să se uite la faţa ta – e posibil să se întâmple de la sine dacă esti murdar pe faţă sau ai un piercing, limbă albastră, ochelari fără lentile etc.

Pont: Foloseşte un rucsac. Uneori sacoşa poate fi transparentă – mai transparentă decât e cazul.

Ar mai fi situaţii precum întâlnirea cu profesorul la care a chiulit de la 6 la 7, uitatul banilor acasă, tipa proastă de la raion/casă, gardianul naiv, cerşetorul de la uşă, evitatul personalului auxiliar (femeia care vinde lalele, virginul care vinde ziare, văduva care vinde pepeni) ş.a.

Va urma…

Anunțuri