Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

luna

Februarie 2010

Ziua lui Valentin

Există multe invenţii proaste care, vreţi sau nu, sunt împărţite în două categorii: Invenţii proaste cărora nimeni nu le-a acordat nicio formă de atenţie şi Invenţii care au reuşit să facă ce şi-au propus.

Aş putea să vă ţin în suspans şi să nu vă spun ce şi-au propus invenţiile din a doua categorie dar, cum spuneam şi altă dată, nu sunt un om rău. Invenţiile proaste şi-au propus să prostească o tonă de cercopiteci. Valentine’s day este o invenţie proastă care a prostit toţi cercopitecii în călduri… sau îndrăgostiţi, cum le ziceţi voi.

Geniul meu nu are nimic cu dragostea –  Iubiţi-vă! – dar are o problemă cu dulcegăriile primitive. Ziua lui Valentin este o ocazie pentru mulţi să…ceva.

Comercianţii de kitsch-uri încep să vândă inimioare/ursuleţi cu inimioare/iepuri cu inimioare/inimioare cu inimioare încă din septembrie – aşa, de Valentine’s – încât in februarie îndrăgostiţii au de ales dintr-o gamă variată de jucării decolorate de soare. E o ocazie pentru unii să câştige nişte bani, pentru alţii să spargă nişte bani.

Nu pricep de ce toţi se iubesc FIX PE 14!! E o ocazie să-l disperi pe cel de lângă tine cu „te iubesc„-uri şi îmbrăţişări. O zi în care parcă eşti obligat să îi dai flori şi ciocolată; în care eşti obligată să suferi un epilat pubian, să îţi iei o lenjerie sexy pentru o noapte pe care ai fi putut s-o ai şi mai devreme dar aţi aşteptat până pe paişpe – inteligent, de altfel.

Dar mai stupid decât toate astea sunt căsătoriile de probă, alea de o zi. E ca şi cum ai spune „o zi în iad de probă„…Ca să nu mai zic că februarie e o lună prost aleasă, e rece, îngheţată şi ostilă. Ştiu, o să spuneţi „dar dragostea ne încălzeşte!„-  Să mori tu?!

Altă chestie legată de căsătorie e cererea în căsătorie de ziua lui Valentin – big shit ma nigga! Voi cum aţi vrea să vă ceară sau să o cereţi în căsătorie? Pe o gondolă în compania unui gondolier fraier?; într-un elicopter zburând peste o groapă de gunoi perfect românească?; la uşa cortului?; pe scări?; cu inel în clătită?

Dar de căsătorit cum aţi vrea să vă căsătoriţi? Nu de alta dar am auzit că există rochii de ciocolată, oferte tentante acum de ziua ăstuia…poate vă căsătoriţi pe pârtie, cercopitecii mei dragi!

Dar cum zicea şi scumpul nostru Emil Cioran „Love is in the air…Who am I to mess with it?”



WTF?!

M-am plictisit. Nu sunt un om rău, sau un om prost ori urât. Uneori am o părere prea bună despre mine şi partea interesantă e că e contagioasă. Sunt genul de colegă de clasă pe care orice mamă o vrea ca prietenă pentru fiica ei. Mi s-a mai spus că inspir încredere, că sunt calmă, că o să fiu o nevastă bună; bine, voi fi chiar şi o mamă bună. Voi fi şi un anarhist bun, un drac reuşit.

Am o tonă de planuri pline de umor personal. E greu să-mi pricepi umorul uneori când eu râd la bancuri cu „how many dunno what does it take to change a light bulb?” sau bancuri cu somalezi. Şi cu toate astea eu încă sunt nemulţumită. Am o stare permanentă de vină, deşi ar trebui să mi se rupă de orice. Dar nu, eu mă fac vinovată pentru orice se întâmplă în familia mea, în viaţa mea, în viaţa altora şi pentru ce nu se întâmplă în jurul meu sau în jurul altora.

Cu ruşinea mă întâlnesc rar – joc prea bine ca să îmi fie ruşine. M-am plictisit să mă intereseze care sunt efectele post-Avatar sau cele ale plantelor etnobotanice. Nu mă interesează fotbalul şi nici până acum nu am înţeles ce e cu flacăra violet. Nu îmi plac sictirul permanent, sila şi greaţa, faţa tipică unora când le spui de România, expresiile fumate, disperarea unora.

La un moment dat aveam impresia că eu nu pot să duc o viaţă boemă decât în visele mele pentru că întotdeauna e cineva care te va bârfi dacă faci ceva, cineva ce are aşteptări de la tine – cineva bun de dezamăgit, cineva nemulţumit, cineva care are prea mult timp liber ş.a.m.d. , şi aveam dreptate.

Ce boem este să fac ce spun părinţii, să beau cola şi să tastez toată ziua, să mai şi fac teme, să mai fiu şi drăguţă, să mai fiu şi tolerantă.

Vreau să îmi fac parul roşu, să fac un film, să îmi fac un tatuaj, să scriu o carte, să fac alt film, să fac altceva decât căcat. De obicei există două tipuri de oameni: cei ce mă cred matură( ?!) şi cei ce mă cred imatură. Dacă am simţul responsabilităţii şi o predispoziţie pentru autoînvinuire nu înseamnă că sunt matură dar ştiţi …eu sunt becul din

Q: How many Psychiatrists does it take to change a light bulb?

A: Only one, but the bulb has got to really WANT to change.


Zac în păcat ce arde mocnit. Deja mă aşteaptă în iad fraierii ăia…


Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑