Nu sunt aici ca să amuz – momentan. Mi-am depăşit celebra lene doar ca să scriu despre cum m-a cuprins Spiritul Crăciunului până în măduva oaselor, până nu am mai putut, până mi-a ieşit pe nas, până mi-am făcut provizii pe caţiva ani. Am simţit că a fost Crăciun fiindcă:

  • nu am ţinut nici măcar o zi post – ba chiar am păcătuit lejer;
  • nu am primit nici măcar un cadou din ce îmi doream eu – de fapt nu am primit nimic;
  • nu am avut nicio masă de Crăciun în familie ;
  • în prima zi nici măcar nu am fost la Biserică şi ai mei genitori oricum au uitat că voiam să merg şi eu cu ei spre a onora o anumită invitaţie – au plecat fără mine;
  • a doua zi s-a ~!@#$ din cauza unor certuri;
  • a treia zi nici măcar nu a existat – a fost perfect normală;
  • am reuşit să am o conversaţie chinuitoare cu V. ;

Da, recunosc, mai vreau câteva zile de Crăciun. A…La mulţi ani! – că tot fu cu sărbătorile astea…

Anunțuri