Iubiţi sau nu cititori,


Ştiu că mâine, 16 decembrie, împlinesc 16 ani şi chiar dacă nu vreau să plutesc prea mult în apele acestui subiect mă văd nevoită s-o fac.  Sunt la capitolul Concluzii, impresii şi sugestii când va trebui să scriu despre ce am trăit în ultimii 15 ani şi 364 plus/minus câteva zile.

Recunosc, n-am fost chiar copilul reuşit al familiei dar nici preşedintele Asociaţiei Mondiale a Anarhiştilor. Am oscilat între învăţat şi dezvoltat cultul propriei personalităţi. Am cunoscut oameni – niciodată nu e suficient pentru mine, ce-i drept – şi am realizat că există şi oameni ce fermentează (îi dă de gol mirosul), oameni proşti din multe puncte de vedere, virgini şi virgine – in special psihic, semi-oameni, ne-oameni, ultra-oameni.

Primatele urât mirositoare sunt binecunoscute încă din adânci tinereţi. Proştii se pot prezenta lejer „colegi de bancă ai dinozaurilor”.

Virginii şi virginele mi-au fost specimene pur familiare mult timp la modul că ele existau încă de la grădiniţă, lucru perfect firesc în asemenea circumstanţe, ca de altfel şi în şcoala primară. Gimnaziul şi liceul mi-au cam depăşit aşteptările întrucât m-am lovit de un bloc de virgini şi când spun asta nu mă refer la cei ce n-au explorat trupuri de sex opus ci la acei paraziţi cu minţi încuiate şi idei inoculate de autori de cărţi de colorat. Îmi plac lătrăii şi linguşitorii aşa cum îi place unei lipitori o ţigară înfiptă-n spate; virginii sunt comuni şi mediocri, m-am lovit şi o să mă lovesc de ei aşa cum te loveşti de animale la ZOO.

Semi-oameni…poate unii profesori sau nu ştiu, persoane cu care am avut de-a face. Viermi sau monumente ale inculturii şi ţărănismului gros. Ne-oamenii m-au şocat şi scârbit urât, exagerat de mult. Ei nu sunt oamenii fiindcă nu au raţiune, ceea ce ar trebui să fie elementul ce ne diferenţiază pe noi, oamenii, de …primate.

Da. am ajuns la ULTRA-OAMENI. Profesorii pe care pot să îi număr pe degetele de la o mână- cu condiţia să evit degetul pe care port inelul, domni şi doamne întâlniţi aiurea, prieteni rari şi scumpi mie.

Momentan aş putea afirma că am ceva prieteni, şi i-am ales conform criteriilor mele. Astfel împreună suntem brigada de ultra-umor şi semi-debilism impus, suntem cei ce nu au bani de pizza dar se mulţumesc cu o cafea de la automat, suntem cei ce nu dau doi lei pe lachei şi pe cei ce blamează rock-ul. Ne declarăm miserupişti cu absenţe în catalog la activ.

Jur că am avut conflicte, jur că am avut plăceri, tristeţi şi nebunii. De obicei mai mult plâng decât râd, dar nu-mi joc trăirile – cu toate că îmi plac actoria şi regia.

După aproape 16 ani am rămas cu dragoste de carte. Îmi plac oamenii şi…sugestii nu am.

Sper că am fost la obiect dar ambiguă în acelaşi timp.

Vă salut din microuniversul meu guvernat de o demi-anarhie şi tone de nebunie.




Cu respect pentru unii şi greaţă pentru alţii,

IPond

Anunțuri