…la care nu am fost nu am ce să scriu.

E clar că americanii, în lipsă de istorie, s-au gândit să aibă şi ei trei chestii numai ale lor: Valentine’s Day, Thanksgiving Day şi Halloween. Astfel au devenit celebri, mai celebri, chiar, când toate ţările jenante, inclusiv România, s-au apucat să le copieze sărbătorile.

Apreciez atmosfera autumnală cu copaci semi-golaşi, frunze deshidratate din gama galben-maro, vânt crepuscular fluturând crengi şi tufe în lumina felinarelor din dovleac din orăşelele pline de copii americani vânând dulciuri cu „trick or treat”-ul lor. Îmi plac creativitatea revărsată peste costume şi costumele în sine, tonele de dovleci sculptaţi şi agitaţia din seara de Halloween dar îmi plac acolo, unde ar trebui să fie.

Halloween-ul nu îşi are rostul într-un liceu cu două etaje şi parter mirosind a toaletă, într-o bibliotecă cu cărţi scrise de medici nutriţionişti şi tablouri cu critici literari. Desenele faciale nu-şi găsesc locul pe feţe de încă-manelişti sau close minded ever care până mai ieri se pierdeau în prejudecăţi şi se considerau trend setters ai liceului. Un chip bleg cu împrăştieri de linii ale unui creion kajal de la Avon nu transmite nimic.

Nu vreau să văd profesoare sâsâite invitând elevi la o petrecere eşuată începând de la invitaţiile prost realizate şi terminând cu măşti de duzină ori dovleci de hârtie.

Dar  dacă asta a fost cândva o sărbătoare a irlandezilor, fie ei ajunşi în America, iată că acum e atât de comercială încât ajungi să îţi dai seama că nu vei vrea să sărbătoreşti aşa ceva niciodată în viaţa asta ori în următoarea.

Ca fapt divers mărturisesc că data viitoare când e Halloween sau Valentine s Day nu mă duc la şcoală.

Anunțuri