E foarte greu să îţi dai seama cine e Adrian Pescariu.  Acum ceva timp am descoperit iadul, în varianta mea: cinic, îngreţoşător, chinuitor, Adrian Pescariu. Eu cu el în aceeaşi cameră jucând jocul cu scaune pe melodii Inna, Play&Win, Radu Ile şi Aurel Moldovan. De fiecare dată când muzica se opreşte el îşi aşează funduleţul de damă pe singurul scaun şi râde cu vocea sa de artist-wanna be.

Se pare că acest nu demult anonim este un semi-zeu în pluripotenţa sa. Presa îl ridică la rang de nemuritor aka geniu pe motiv că A.P. şi-a început cariera undeva pe la 15 ani. Practic e un artist complet, împlinit şi etern prin definiţie. E mai mult decît Napoleon, căpătând astfel titluri de make-up artist, designer şi hair-stylist.

În şcoala generală era cel care făcea parte din decor. Practic decorul clasei era livrat cu tot cu el. Nu putea avea prieteni decât atunci când aducea minge de fotbal şi, oricum, nu îl alegea nimeni în echipă, la sfârşit rămâneau el şi mingea. Unii credeau că nici nu ştie să vorbească. Mai târziu, când a învăţat cum se foloseşte telecomanda, a aflat de la TV de lifestyle&beauty şi chiar dacă nu ştia cum se pronunţă l-a captivat pe viaţă.

Nimeni în afară de el nu ştia că era printre puţinii care puteau să deseneze, să facă haine pentru păpuşi si să le coafeze. După ce a terminat gimnaziala a ajuns – sau nu- la liceu. Nu ştim ce a făcut acolo dar mai mult ca sigur a avut loc un fenomen care avea să schimbe soarta lumii mai puternic decât „Evrika!” lui Arhimede. Şi-a dat seama că el poate, că vrea, că e mai bun decât ceilalţi şi că in fact nu e atât de idiot precum pare. A învăţat să machieze şi să dea design-ul outfit-urilor. (Mai mult ca sigur a practicat pe propria persoană la început…)

E mai rău decât Elena Gheorghe lăudându-se că e virgină. E o manea a vieţii, e o manea a adevăratei arte.

Din fericire nu a ajuns încă la stadiul de vedetă, ceea ce e o cheie spre Nirvana pentru mine, personal.

El e acel „creator de modă” care nu creează nimic. Are o voce de domnişoară virgină şi colecţii de opresc copiii din creştere. Nu îţi inspiră nimic, are o freză gay like motiv pentru care pozează şi în ipostaze ce provoacă milă. Nu mai poţi avea aşteptări de el căci deja el, chiar şi prin nume, e jenant şi hopeless.

Nu a durat mult până ce am realizat că suntem binecuvântaţi (a se citi „blestemaţi”) cu Adrian Pescariu, chiar dacă e inofensiv ca un pudel în cămaşă de forţă. A trebuit să îmi sacrific neuroni pentru a urmări câteva emisiuni tv cu şi despre A.P. Practic am căzut de pe scaun când am văzut „viziunea artistului asupra realităţii şi feminităţii”. Practic am rămas 😐 . Colecţii cu nume banale gen Summer Nude şi FlowerPower sunt de-a dreptul non-creative, ca să nu mai spunem că lucrările sale sunt lipsite de farmec.

După ce am riscat cu preţul vieţii am ajuns la concluzia că A.P. NU EXISTĂ!! Există doar un puşti cu voce de personaj de desene animate pe care nu îl urăsc fiindcă s-a născut ci pentru că noi doi coexistăm pe planetă.

Mi-a luat cuvintele…

Anunțuri