[[[Începusem cu     Extraordinarele aventuri ale lui Dorel, cocoşul metrosexual, în Ţara Brânzei-care-pute partea I

Continuăm cu…]]]

După cum se pare, e prea uşor de anticipat ceea ce a urmat: Dorel, acompaniat de regimentul fătucilor fără degete, şi-a urmat calea. În mod normal ar fi trebuit să se întâlnească şi cu ceilalţi, precum Gerilă, Fomilă, Păsări-lăţi-lungilă dar chiar când era în mijlocul întrebărilor existenţiale a primit un SMS de la Setilă. În SMS scria:

Impresarul nostru şi-a luat o vacanţă şi nu mai putem să venim să ne jucăm rolurile, mai ales că după ce ne-a folosit Creangă nici măcar nu ne-a plătit. Am aflat că te vor ajuta NoPowerPuff Girls. Nu aş vrea să fiu în locul tău… Setilă.

* * *

Dorel păşea lent, niciodată punând piciorul acolo unde trebuia. (Părea beat şi într-un moment cu exces de artistic&boem ar fi spus că aşa îşi găseşte el inspiraţia -dar nu sunt aici ca să scriu despre asta.) Fătucile erau trei la număr (am impresia că mă repet) şi nu păreau deloc nişte super-eroine, în condiţiile în care aveau ochii cât cepele, degete fără mâini şi nu aveau nas. Ele nu aveau nume din litere, ci din cifre. Practic, se numeau 1, 2 şi 3. Iar asta e dureros, cumplit, asupritor ş.a.m.d.

Drumul fu mereu plin de diverse obstacole, mai ales datorită faptului că cei…(1 Dorel+ 1 câine perfect viteaz + 3 fătuci = 5 fraieri) 5 eroi neînfricaţi erau probabil corigenţi la organizare. Nu există sincronizare şi organizare mai proastă decât a lor, şi, bineînţeles, la fel de greu de combătut este şi faptul că ei nici măcar nu îşi dădeau seama de imensul lor gol:

Dorel: Şi…voi cum vă daţi seama care e 1, care e 2 , şi care e 3?

1: Ceapa, gladiola şi laleaua sunt asemănătoare dar nu identice.

Dorel: Tu ai impresia că ceapa seamănă cu laleaua?

1: Chiar şi între alb şi negru există o asemănare.

Dorel: De ce vorbeşti mereu codificat?

1: Misterul este trecut, prezent şi viitor al întregii omeniri din trecut, în prezent şi până în viitor.

Dorel, se enervă şi vru să o tragă de urechi pe 1. Dar 2 interveni:

2: Tinere, se pare că ai creierul atât de neted încât ne-am putea oglindi în el. Sincer, e oare atât de greu să diferenţiezi roz de verde şi albastru?

Dorel: Ce-i cu asta?

Practic urmă 3, care în timp ce îi infigea ba un pumn in gură, ba un picior în nas ori un cot în coaste, îi explică: „Cap sec ce eşti! Mă scoţi – pumn– din sărite – pumn– ce e aşa- picior– de greu – cot– să îţi dai seama – pumn– că eu sunt verde- cot– 1 e albastră – picior-picior-cot-pumn– iar- altă serie de pumni– 2 e roz?!!!”.

După ce 3 se calmă Dorel s-a ridicat ca o victimă nevinovată pentru prostia sa şi aranjându-şi creasta bleagă şi penele ciufulite îşi reluă starea de absent din univers şi îi îndemnă să continue drumul.

* * *

În sfârşit au ajuns la castelul împăratului Roşu. Când veni majordomnul să îi întâmpine nu găsi decât un cocoş aproape jumulit, o corcitură cu carii şi trei fete cu ochi coloraţi care jucau foaie-foarfece-piatra fără să aibă vreo urmă de degete la mâini (mister total, s-ar spune…). Nici măcar nu au fost lăsaţi să păşească în impresionanta şi igienica sală imperială, motiv pentru care a trebuit să se înghesuiască toţi într-un webcam pentru a-i explica împăratului că ei vor să o ia pe fiica măriei sale pentru Spân.

Regele strâmbă din nas, dar ca un diplomat impecabil nu spuse nici „da” şi nici „nu”, şi ca un politician veritabil i-a minţit frumos promiţându-le un apartament generos pentru a-şi odihni imitaţiile de corp şi pentru a-şi rezolva problemele fiziologice. Majordomnul, purtând un cleşte de rufe prins de nas pentru a evita mirosul de cadavru a lui Dorel, îi conduse pe cei cinci undeva într-o casă aparent comfortabilă. Când intrară toţi au început să plângă în cel mai jalnic mod posibil până când şi-au dat seama că era o capcană cu ceapă. De fapt pereţii erau îmbibaţi într-un suc greţos şi libidinos de ceapă.

Nu ştiură ce să facă dar brusc se auziră nişte clefăieli groaznice. Un sunet de noroi căzând peste alt noroi, apoi o piatră căzută în noroi încât sărea noroi pe toate geamurile din lume şi le împroşca cu noroi de cea mai lipicioasă calitate; 1 mesteca gumă mentolată. Mesteca serios, s-ar fi părut că adunase toată guma de sub băncile tuturor şcolilor şi după ce şi-a umplut pieptul cu aer suflă peste întreaga casă încât mirosul de ceapă se transformă în ceva gen Bref WC + Orbit Professional.

A doua zi majordomnul se aştepta să îi găsească dezhidrataţi de la plâns dar când văzu şi pe cei doi rataţi în viaţă şi pe tripletele ciudate jucând disperat FFP s-a enervato-mirat. I-a povestit împăratului şi, după ce au jucat o partidă de table, câştigătorul a trebuit să aleagă următoarea probă pe care trebuia să o treacă „cei cinci”. ( :> ) Mai mult decât evident este că împăratul a câştigat, proba având să consiste în alegerea grăuncioarelor de polen dintr-o grămadă de pilitură de fier.

Dorel, văzând aceasta, îşi suflecă mânecile şi se apucă să se chiompăcească cu polenul şi pilitura respectivă ore întregi. Fetele de la NoPowerPuff aproape că obosiseră stând degeaba. 3 s-a enervat cumplit şi izbind câteva bucăţi în faţa lui Dorel îl desfiinţă pe acesta. Apoi, ca o fată cu creierul creţ, luă un magnet şi separă polenul de fier.

3: Vezi …era şi greu, creier de găină!

Dorel: Nu ai umor. Să ştii că mă doare cumpliiiiitttt…

3 (dându-i o castană): Taci acolo!

Împăratul văzu că nu există nicio posibilitate de a-i trimite acasă pe lacheii respectivi. Astfel a decis să îi mai dea o şansă geniului său malefic şi concepu un plan simplu: unul dintre cei cinci trebuia să mănânce 200 de stridii, midii şi scoici. Toată lumea ştie că dacă mănânci 5 te apucă o greaţă demonică dar nimeni nu ştia că 2 are un as în mânecă. Nu mai mâncase de vreo doi ani şi îi fu foarte uşor să devoreze moluştele.

* * *

Împăratul fierbea disperat şi chiar când era în pană de idei apă…

Va urma…



Anunțuri