Ştiu că am mai scris despre pseudo-autocontrol. Degeaba se strigă pe de-o parte „listen to your heart” când pe altă parte toţi îţi cer maturitate şi cogniţie canalizate spre a deveni un semi-sclav al propriilor gânduri. Totul e pseudo, cvasi, semi, aproximativ, demi, gen, aproape. Nimic nu e la locul lui şi cred că m-aş sinucide dacă ar fi. Îţi cer să se supui unor idei cvasi-stupide, să fii sensibil cu tâmpenii clasate de la banal în sus chiar dacă eşti un pseudo-autist cu non-şanse de recuperare în aşa caz, să alegi să faci ceva doar pentru bani iar dorinţa ta se va evapora, se va face mică şi va înţepa din când în când.

Râzi şi nu e râsul tău căci râzi la o glumă proastă din partea cuiva perceput deştept greşit.

Iar când evadezi din debilitatea lor e cel mai frumos să nu ştii de unde vii şi încotro mergi. E frumos să ai un băţ de chibrit ars şi să încerci să scrii pe o hârtie boţită ceva, stând lângă un copac, căci ceva te-a inspirat. Nu ştii ce şi asta îţi alintă simţurile, îţi gâdilă curiozitatea.

E minunat apusul, e minunat să nu fi ştiut în urmă cu cinci minute că aveai să fii acolo. Dar ştii că deocamdată numai nişte iarbă ţi-ar aduce o poveste pe gustul tău. Te afunzi în alcool, fum şi râs-plâns în ideea că poate o să reuşeşti să îi laşi pe încuiaţii de „afară” în gândurile lor dar pseudo-realitatea ta e efemero-amăruie, şi când te trezeşti e ceva între datul cu capul de pragul de sus şi o lovitură sub centură.

Aşa plăteşti infatuarea. Eşti prea artistic să te înţeleagă ceilalţi. De aia stai în mijlocul străzii şi faci fotografii. Acolo unghiul şi lumina sunt bune dar EI te înjură şi te etichetează ciudat doar fiindcă eşti mai bun decât ei. Nu îţi place ceea ce place tuturor fiindcă oricum eşti mai bun decât ei. Dacă le arăţi o frunză presată te-ar înjura.

Nu eşti limbric infatuat şi nici parazit îmbâcsit de idei banalizate şi clişee de prost gust. Nu ai laitmotivuri şi nu îţi place să faci pe victima.

Eşti prea tare şi oricum…vei plăti pentru infatuarea ta.

Anunțuri