[Un articol de pe fostul blog.]

Atunci când se impune uniformă într-un liceu există două tipuri de reacţii:

1. Reacţia celor care cred că uniforma este un dar de la Dumnezeu. Ei văd o pură binecuvântare în uniformă. În general rataţii o să se bucure că nu o să mai dea banii pe alte haine şi o să îşi poată lua jocuri video.
Tocilarii virgini frustraţi vor visa la o dezvirginare în uniformă fiindcă e cunoscut faptul că ei se simt întregiţi din punct de vedere psihic şi fizic atunci când poartă uniforma. Ei cred că eşti plin de personalitate dacă ai uniformă cu cravată de vânzător de dulciuri si sacou care sta ca pe gard pe coastele atât de ieşite în afară încât se văd de pe cealaltă emisferă a Terrei.
Evident, fătucile rahat-cu-ochi se vor uda de fericire când vor simţi măiestria uniformei direct pe chiloţii lor cu floricele sau pe părul de pe picioare. Nu vor mai fi nevoite să îndure chinul zilnic de altă dată când celelalte fete, mai bune şi mai frumoase decât ele, veneau cu haine noi cumpărate din magazine celebre şi rafinate. Aşadar vor spune adio tricoului cu Mickey Mouse şi jeanşilor de clasa a IV-a pentru a întâmpina camaşa albă, fustiţa cu volane, sacoul cu sigla liceului şi ecusonul de toată jena în care nimeni nu iese niciodată bine.
De altfel şi profesorii vor ţine – nu o zi, nu o lună ori un an, ci toată viaţa – predică despre utilitatea uniformei, despre cât de frumos este să stai la catedră şi să nu te doară ochii şi alte baliverne de tot penibilul.
Si nu în ultimul rând, le menţionez pe femeile de servici, care, cu siguranţă, vor găsi uniforma un prilej excepţional să lase maătura şi mopul deoparte şi să treacă la depănarea amintirilor de pe vremea comunismului când „a fi deştept şi deosebit”=uniformă.

P.S. Asta ca să nu mai spunem că deşi directoarea e varză , ea se crede minunată pentru simplul fapt că a semnat o hârtie cu aprobarea noului ham, pardon, noii uniforme.

2. Şi reacţia mea şi a celor ce împărtăşesc aceleaşi idei. Să fim serioşi. Uniforma nu e nici dar de la Dumnezeu, nici suflu al Sfântului Duh şi nici dovadă că Shiva sau Krishna au grijă de noi.
E pur şi simplu o metodă prin care nu ai voie să îmbini utilul cu plăcutul. Adică, nu ai voie sa vrei să îţi dezvolţi personalitatea, să fii creativ cu hainele tale şi să mergi şi la şcoală să înveţi ceva în acelaşi timp. În felul ăsta vom fi toţi la fel, nu ne vor deosebi decât feţele, care nu mereu le dau de gol prostia cumplită a unora. Nu ne vom deosebi deloc şi cel mai rău este că atunci când ne vom duce la chioşc să ne luăm un biet covrig vânzătoarea o să belească ochii la noi şi o să spună „aaaa…te ştiu pe tine…eşti de la liceul X. Spune-i doamnei Y că are să imi dea nişte bani…Dar vezi să nu uiţi, da?”. Da, astfel de momente sunt cele in care te faci de rahat din cap până în picioare. Şi e doar un exemplu, fiindcă uniforma aduce numai pagube cu ea, şi nu mică o să ne fie mirarea când vom vrea să se deschidă pământul ca noi să cădem în el la 2 secunde după ce ne-am făcut de tot penibilul.
E tragicul tragicului căci de-abia aştept să înceapă şcoala şi să rânjesc grav atunci când o să vad rahaţi cu ochi cu cămaşa pusă pe dos, fătuci cu fusta ridicată până în gât ca să pară mai scurtă, grase cu sacouri tip sac, castraveţi fericiţi că în sfârşit au fost atinşi de Dumnezeu şi nu în ultimul rând, oameni cu adevărat drăguţi şi interesanţi care se vor pierde 6-7-8 ore în ţara uniformei.

P.S. Chiar dacă doamna director nu va citi niciodată în viaţa ei acest articol vreau sa ştie că eu chiar simţeam nevoia să fim băgaţi în seamă.

Anunțuri