Sunt frecvenţi, numărul lor este în creştere şi în curând, sper, ecologiştii îşi vor da seama că Terra ar trăi happily ever after dacă ei nu ar mai exista. Mă refer la limbricii infatuaţi, scursurile societăţii, vome cărându-se sictiriţi de viaţă.

Origini: Provin din familii cu părinţi la fel de infatuaţi ca şi ei. De mici li s-a băgat pe gât ideea că sunt buni, cei mai buni. Sunt frumoşi, deştepţi – put chiar de inteligenţă, au bani mai mulţi decât toată familia noastră la un loc şi evident, sunt o rasă superioară celei căreia aparţinem noi.

Purul adevăr: Ei sunt copiii de părinţi ce cacă bani, părinţi care cândva erau ţărani văcari ori ciobani iar acum s-au emancipat, devenind parveniţi cu P. Ei sunt ochiul care se crede frumos din reclama Coca Cola.

Atitudine constantă exprimată printr-un rând celebru: Un şiret se uită în oglindă şi spune „Ce şiret sunt…”

Cum îl recunoşti: Ochelari de soare, mutră de şobolan, 40kg cu tancul în spate, haine brand-uite, accesorii ultimul răcnet, mers gen babă cu distrofie musculară sprijinindu-se de toţi cei mulţi copaci ai trotuarelor. În principiu el nu este o prezenţă insuportabilă dar ajungi să vrei să îl calci pe cap atunci când îl vezi manifestându-se. El nu vorbeşte/stă/circulă cu persoane pe care le consideră urâte. Nici gând. Dacă o fată/un băiat nu poartă ochelari de soare, pantaloni în carouri, eşarfă tip faţă de masă etc. degeaba mai există.

Orice fată nouă care apare o va crede nascută pentru el şi în acelaşi timp va considera ca nu e destul de bună pentru el. De altfel, nimeni nu este destul de bun pentru el. Noi, muritorii de teapa noastră, nu îi putem ajunge nici măcar la nivelul de înţelepciune şi stil pe care îl avea la vârsta de 5 ani. Dar iar deviez. Cum spuneam, orice fată nouă care se îmbracă precum o sorcovă pare potrivită pentru el. Va încerca să o impresioneze bătând a propos-uri dureros de banale, făcând trick-uri cu bicicleta sau rolele, bătându-şi joc de orice prieten din dorinţa de a părea important.

Limbricul nu ştie ce e de capul lui. Se va îndrăgosti tâmpeşte de respectiva bunăciune. Va sta doar 72 de ore cu ea după care ea îl va părăsi pentru unul mai bun. Infatuatul va plânge, va asculta house-uri şi manele de jale dar niciodată în public. Acolo îşi va exprima dezgustul pentru asemenea comportament de tzaranka proasta .

Continuarea e previzibilă. Înţeleptul, monumentul culturii şi destoiniciei omeneşti va rămâne în continuare potentul şi capabilul infatuat la nasul căruia nimeni nu poate ajunge.

De ce nu îl vrei aproape: Dar de ce l-ai vrea?! Ce se face cu mizeria de sub unghii? Se îndepărtează. V-aţi prins voi… Chiar nu e nevoie de un copil care te face de râs oriunde şi care mănâncă pe banii tăi. Se laudă non-stop cu verişorul lui. Chiar dacă verişorul lui e nemaipomenit e de aşteptat că nu îl poate depăşi, nici măcar să-l egaleze, doar el e cel mai bun. Te face de râs la restaurant (vorbeşte tare şi cu gura plină ), stă cu telefonul mereu în mână, îl apucă discuţiile filosofice gen Mamă, să-mi pui blugii la spălat că diseară ies în scara blocului! când sunteţi la teatru, râde de prost ce e pe stradă şi de cele mai multe ori se apucă să facă glume de tot căcatul pe seama ta atunci când apare o gagică nouă.

E clar că nu e nevoie de el în preajma ta.

Cum scapi de el: Fii deştept! Contrariile nu se atrag în asemenea cazuri. Fură-i femeile, fii mai bun decât el şi sigur nu va vrea să stea în preajma ta. Atrage-i prietenii de partea ta, probabil se va duce acasă să plângă pe o manea îmbrăcat cu pantalonii lui cu carouri şi tricoul roz…

Anunțuri