Căutare

Zid de gânduri

Aştept ca muzele să renască din propria cenuşă.

luna

Septembrie 2009

Untitled

Ştiu că am mai scris despre pseudo-autocontrol. Degeaba se strigă pe de-o parte „listen to your heart” când pe altă parte toţi îţi cer maturitate şi cogniţie canalizate spre a deveni un semi-sclav al propriilor gânduri. Totul e pseudo, cvasi, semi, aproximativ, demi, gen, aproape. Nimic nu e la locul lui şi cred că m-aş sinucide dacă ar fi. Îţi cer să se supui unor idei cvasi-stupide, să fii sensibil cu tâmpenii clasate de la banal în sus chiar dacă eşti un pseudo-autist cu non-şanse de recuperare în aşa caz, să alegi să faci ceva doar pentru bani iar dorinţa ta se va evapora, se va face mică şi va înţepa din când în când.

Râzi şi nu e râsul tău căci râzi la o glumă proastă din partea cuiva perceput deştept greşit.

Iar când evadezi din debilitatea lor e cel mai frumos să nu ştii de unde vii şi încotro mergi. E frumos să ai un băţ de chibrit ars şi să încerci să scrii pe o hârtie boţită ceva, stând lângă un copac, căci ceva te-a inspirat. Nu ştii ce şi asta îţi alintă simţurile, îţi gâdilă curiozitatea.

E minunat apusul, e minunat să nu fi ştiut în urmă cu cinci minute că aveai să fii acolo. Dar ştii că deocamdată numai nişte iarbă ţi-ar aduce o poveste pe gustul tău. Te afunzi în alcool, fum şi râs-plâns în ideea că poate o să reuşeşti să îi laşi pe încuiaţii de „afară” în gândurile lor dar pseudo-realitatea ta e efemero-amăruie, şi când te trezeşti e ceva între datul cu capul de pragul de sus şi o lovitură sub centură.

Aşa plăteşti infatuarea. Eşti prea artistic să te înţeleagă ceilalţi. De aia stai în mijlocul străzii şi faci fotografii. Acolo unghiul şi lumina sunt bune dar EI te înjură şi te etichetează ciudat doar fiindcă eşti mai bun decât ei. Nu îţi place ceea ce place tuturor fiindcă oricum eşti mai bun decât ei. Dacă le arăţi o frunză presată te-ar înjura.

Nu eşti limbric infatuat şi nici parazit îmbâcsit de idei banalizate şi clişee de prost gust. Nu ai laitmotivuri şi nu îţi place să faci pe victima.

Eşti prea tare şi oricum…vei plăti pentru infatuarea ta.

Superstiţii

Până şi Obama e de părere că religia e atât de deşteaptă încât chiar dinainte de Hristos a reuşit să le stăpânească pe cele mai însetate nimfomane, pe cei mai aprinşi armăsari ori pe cei mai virgini şi efervescenţi onanişti de la păcatele trupeşti, preacurvie şi stat în baie cu mâna pe…mâner. Dar acesta este doar un paravan în spatele căruia se ascunde adevărul dezinfectat, exfoliat, lustruit şi păzit de bacterii: imaginaţia omenirii a făcut ca evoluţia să fie practic legată de mâini şi de picioare.  Da, vorbim despre albumul Prostia Omenească, categoria Superstiţii.

Întocmai! Superstiţiile practic au jucat soarta Terrei pe degete. Toată ţărănimea s-a lăsat drogată cu tranchilizante ieftine, toată prostimea s-a îmbătat cu mirosul superstiţiilor proaspete şi eterne. Căci, de ce să nu fim realişti,  unde sunt doi adunaţi în numele prostiei, acolo va fi şi o superstiţie.

Nu există o ierarhie anume, căci aceste aberaţii, vome ale gândirii defecte pierd sau câştigă teren de la o secundă la alta (depinde de câte bârfitoare cu dinţi aurii şi păr la subraţ se trezesc în miez de linişte să polueze cu vreo pălăvrăgeală plină de precipitaţii). Dar am reuşit să-mi storc sertarele memoriei şi spre surpriza mea am descoperit că există mai multe categorii: Superstiţii cu mâncare&co. , Superstiţii cu animale, Superstiţii cu obiecte&co., Altele.

I. Superstiţii cu mâncare&co.

Era mai mult decât evident că prima categorie avea să fie legată de mâncare, doar nu degeaba îmi curge sânge de român prin aortă. Există o tonă de superstiţii legate de mâncare la activ.

Una din ele ar fi faptul că nu ai voie să vorbeşti la masă fiindcă Maica Domnului stă în genunchi cât crăpi tu în tine.  Bunica nu îţi explică faptul că dacă vorbeşti în timp ce mănânci poate să îţi stea mâncarea în gât ci te obligă să crezi că dacă vorbeşti la masă Maica Domnului va plânge fiindcă tu eşti un român neserios, pervers şi pus pe planuri păcătoase.

Altă superstiţie e aceea că dacă verşi sare pe jos cineva se va certa, îşi va scoate ochii ori canibalismul va împânzi lumea. Nici gând să ţi se spună că de fapt e greu să aduni sarea de pe jos în caz că nu ai aspirator. La fel se întâmplă şi cu piperul. Acest condiment atât de intens, cu mirobolanta sa aromă unică şi deloc întreită în persoane (ca Dumnezeu) poate duce la catastrofe gen moarte în familie dacă este scăpat, aruncat, bulversat, agitat, pisat ori împrăştiat.

Altă idioţenie e interdicţia de a băga furculiţa în pâine pe motiv că Iisus de acolo de unde e El plânge şi se tăvăleşte în chinuri. Mă întreb, de ce ai voie să mănânci orice altă mâncare cu furculiţa, lingura, beţişoare chinezeşti şi tocmai pâinea se vrea atinsă de degetele noastre de pianişti maniaci.

II. Superstiţii cu animale&co.

Asta m-a enervat de cele mai multe ori. Fie că dacă strici cuibul rândunicilor, fie că dacă omori o vrabie, aşa, din nimic a ta casă va fi spulberată de flăcări, nimicită de puterea malefică a unor…zburătoare.

În concepţia celor mai mulţi, pisica neagră, însă, reprezintă o ameninţare colosală. Imediat ce şi-a făcut pisica neagră trecere de pietoni prin drumul tău eu cred că e cazul să îţi iei adio de la viaţa ta plină de vicisitudini, chinuri permanente şi spasme mintale deosebite. Nu ai de ce să mai trăieşti!(chiar dacă pisica nu are nicio vină că s-a născut neagră)

Alta ar fi superstiţia cu peştişorul de aur. Toată lumea o ştie. Mă rog să nu inghită toţi aberaţia aceasta.

III. Superstiţii cu obiecte&co.

Aici prostia omenească îşi atinge maiestuos apogeul în universul imediat. Că treci pe sub o scară ori că spargi o oglindă se pare că e ca şi cum ai semna un contract cu Casa de Ghinion SRL.  Numai că mintea românească a avut grijă să păstreze şi ideea universal acceptată că dacă un coşar ţi se arată viaţa ta se face roz instantaneu.Nu e minunat?

IV. Alte superstiţii.

Deşi volumul de giga octeţi descărcaţi până acum este de douăzeci de mii de ori mai mic decât cel al superstiţiilor mă văd presată de conştiinţa-mi să mă rezum doar la o mică parte din ele.

Aici se înscrie ideea că trifoiul cu patru foi (care oricum există doar la Saint Patrick şi la el acasă în Irlanda pe benzile desenate)  îţi aduce noroc şi ce mai vrei tu numai în cazul în care îl găseşti.

Dacă găseşti un puf în aer îţi aduce noroc şi la fel, o frunză căzută în farfuria cu ciorbă e mereu semn că toamna va fi caldă.


Acestea fiind spuse declar deschise vizitele şi dau undă verde celor ce mai au ceva de adăugat la una dintre categorii.




Tenia didactică

(Am hotărît să scriu asta chiar şi sub presiunea ideii că într-o zi voi fi nevoită să mă justific şi să implor iertare. Cu alte cuvinte risc cu preţul vieţii unui articol.)

Mai mult ca sigur există o tonă de nefericiţi care au fost pedepsiţi de soartă să aibă nenorocul de a cunoaşte un asemenea specimen precum tenia didactică.

Origini: S-a născut într-o familie cu părinţi intelectuali ce duceau o viaţă săracă dar din cele mai multe puncte de vedere corectă, onestă şi, să nu uităm, după voia lui Dumnezeu.

Purul adevăr: A trăit o viaţă atît de plictisitoare încât nu poate fi menţionată nicăieri. Toată copilăria a citit,şi-a scăldat ochii în furnir, a mâncat ciocolată ocazional şi cu porţie. Toată viaţa ei este un amalgam de principii în a căror cvasi-logică este ancorată profund. Dinainte să se nască a avut un singur vis: să devină profesoară de limba română. Astfel, discutăm despre tenia didactică aka profesoara, nu porno, ci horror.

Caracterizare printr-un rând celebru: Maimuţa în mătase tot maimuţă e.

Cum o recunoşti: Camuflajul folosit de profesoară ne este cu mult superior. Nici în o mie unu ani nu te-ar fulgera un gând cum că la prima vedere ea chiar pare ceea ce este.  Vârstă 30+, virgină. Se îmbracă probabil de la second-hand-ul unui orb căci altfel nu imi explic greşelile colosale pe care le poate face chiar şi când poartă pijamale. De obicei nu e niciodată în tendinţe în materie de hairstyle&co. Evident, îşi dă jumătate din salariu o dată la două luni pentru a merge la un salon cu prestigiu ridicat unde cineva îşi bate joc de părul ei.

În principiu, de virgină şi corectă ce e, are talie de furnică, picioare scurte şi numărul 38 la pantof.  În mod normal asta nu deranjează pe nimeni. Ce e îngrozitor şi tragic e faptul că timp de 50 de minute, la orice oră de curs,va avea grijă să-şi accelereze viteza de vorbire, va suferi de logoree şi nu va înceta să se învârte în jurul cozii.

Dacă eşti întreg la minte vei şti că în timpul orei trebuie să fii foarte tenace şi să îţi găseşti ceva activitate ce , teoretic, ţi–ar distrage atenţia de la catastrofalul monolog.

Profesoara şi-a dorit dintotdeauna să predea la un liceu. Astfel, stă în şcoală mai mult decât cere programul datorită faptului că ea „are simţul datoriei mult mai dezvoltat decât cei ce fac parte din universul  imediat”.

La ore simte nevoia să vorbească enorm de mult, să exprime aceeaşi idee prin n+1 moduri, să facă observaţii fără să privească persoana atenţionată ci uitându-se, chiar, pe fereastra sau…in gol. Dacă îndrăzneşti să fii curios vei regreta amarnic căci după ce îi pui întrebarea, într-un mod cât se poate de studiat, artistic şi logic, ea va simţi  că e cazul să se facă utilă şi va turna o pledoarie până când clopoţelul îi va salva pe toţi.

Pe hol nu vrei să o întâlneşti. De fapt, cam oricine fuge de ea. Când o vezi apropiindu-se de tine eu aş sugera un suicid cu un cui în tâmplă sau un teatru gen primeşti un mesaj urgent. În cazul în care ţi-ai cam lăsat imaginaţia şi spontaneitatea în vasul cu ciorbă de acasă , nu prea ai scăpare. Tenia didactică va veni la tine cu dinţii ei strălucitori urmând să…

-Buna ziua, domnişoara profesoară!

-Buna ziua, drăguţule! Vai…ce mare te-ai făcut…şi uniforma aceasta îţi vine atât de bine…

-Vă mulţumesc!

-Parcă Eminescu avea o poezie cu motive din universul uniformei…

-Cred că dumneavoastră ştiţi mai bine.

-Nu…cred că era Ion Barbu. Vai…nu pot sa cred ce frumuşel eşti şi ce bine arăţi aşa…Vai…am uitat să cumpăr ceva din universul patiseriei…E vorba de un croisant…Crezi că poţi merge tu? Da?

-Păi…da, sigur…

-A..da…şi dacă te duci la magazin poate treci şi pe la Casa de Cultura ca să laşi hârtiile astea.

-…

Astfel te vei duce să îi faci servicii ca mai apoi nici măcar să nu te salute când o întâlneşti pe stradă.

În cancelarie toată lumea e terifiată de ea.

De ce nu o vrei aproape: Dar de ce ai vrea-o? Vorbeşte prea mult, te plictiseşte cumplit, nu spune niciodată ceva ce nu ştii deja, cere favoruri fără să returneze serviciul şi oricum…nu are karma pozitivă. Nu are simţul umorului nici cât gardul mormântului de la cimitir, are o părere despre orice şi principiile ei sunt defecte.

Cum scapi de ea: Aşa ceva e imposibil. Când ai întâlnit-o prima dată ar fi trebuit să ştii că eşti blestemat să te urmărească.



Scrisoarea a 15-a (old blog stuff)

Dragă unchiule,

Nimic nu se compară cu o moarte ușoară, dar nu voi mai putea avea parte de așa ceva fiindca țin minte că mi-a zis câinele ăla de ciocolată „mori tăvălindu-te in chinuri!!” și brusc am simțit că blestemul era un fel de tatuaj ca alea cu Mickey Mouse de la gume de 500 de lei. De curând am avut un fel de amintire din viitor. Eram la priveghiul meu, de fapt…la priveghiul a ceea ce mai rămăsese din mine: un fel de salam…o adunătură de oase sfarâmate și mușchi pisați in forma de rahat. Apoi , deodată, luată de vânt zboară o hârtie dinspre geamul unei toalete. Udă fleașcă, împuțită și delicios de jegoasă cum era incă mai lăsa să se zărească scrisul de pe ea.

Era un articol de ziar in care era relatată aventura ce m-a dus la moarte. Am inceput sa citesc și mi-am dat seama că eu am murit mult mai spectaculos decat Mickael Jackson sau decat vreun cioban din Crăcănații din Deal care a dat in primire in timp ce se dezvirgina. Din ce am înțeles eu mă dădeam in leagan undeva pe malul unei ape. Și cum mă dădeam eu peste cap cu leaganul mi-am dat seama că s-ar putea să trag curent dacă am urechile descoperite așa că am luat mainile de pe bara leaganului și le-am pus la urechi. Singura problema e că am cazut in cap și da, mi-am rupt gâtul. Nu știu dacă mă durea fiindcă oricum eram beată criță de două săptamâni, important e că a venit o inundație și m-a luat la plimbare in josul râului până la un pod. Acolo am dat cu capul de o țeavă, de fapt, mi-a intrat țeavă înochi șia iesit pe partea cealaltă cu tot cu creier.

Am injurat de toti sfinții și poate că din cauză că făceam gălăgie a apărut un gunoier care m-a luat de acolo chiar când ajunsesem la refrenul de la melodia cu „Old McDougle had a farm…eeee-aaaahhh-eeeee-aaahhh-oooo”. S-a enervat că aveam parul lipit de o cizma boțită de pe acolo dar până la urmă s-a descurcat. Spunea că mă ia să muncesc impreună cu el dar i-am spus că nu vreau să imi stric manichiura – sau ce a mai ramas din ea. Incă eram beată dar cică am ajuns la o platformă de gunoi carea puțea a naibii de ingrețoșător, atat de rău incât gunoierul a facut stop cardiac. La naiba.

A trebuit sa aștept o veșnicie până au venit păsările să ii mănânce ficații și ochii și până a putrezit de tot, ca să nu mai stea pe mine fiindcă atunci când a murit nenorocitul el mă ținea in spate și ghici pe ce parte a cazut. Pe spate, da…dar ar fi cazut pe față dacă nu i-aș fi legat eu șireturile de la ghete. In fine. Am făcut cunoștință cu tot felul de păsări care faceau sex pe mine, cu tot felul de animăluțe necrofage care și-o trageau rapid prin părul de pe pieptul gunoierului, și chiar și cu furnici. Cu cele din urmă chiar m-am imprietenit bine, sau cel putin așa scria in articol, ca cică ele s-au bucurat că si-au luat si bonus după ce l-au curățat pe amicul ăla al meu de pe mine – le-aș fi dat mai mult dar nu au reușit să iși ia decâtun picior șijumatate.

Intr-o zi cand stateam si faceam plaja langa o coada de peste a aparut un caine turbat care facea spume. Am crezut ca-i vreo farsa de 1 Aprilie si l-am luat la misto cu „Hai , coaie…Razi de mine, ce naiba…Crezi ca-s moarta sau ce? Inca mai gandesc, bah putza!”. S-a enervat si de draci a incercat sa ma sfasie. Dupa vreo doua ore de tavaleala am inceput sa-mi revin si mi-am dat seama ca m-a scapat intr-o groapa adanca si ca imi intrase in gat o conserva. Peste cateva zile a aparut un fel de excavator si ne-a luat pe mine si pe prietenii mei, pempersii si tampoanele de acolo, si ne-a dus intr-un cuptor. M-am panicat putin fiindca eu fara crema de plaja nu voiam sa ma duc acolo dar pana la urma am ramas prinsa cu dintii de usa. Am cazut fiindca ma dezhidratasem si devenisem pufoasa. Semanam cu ceva bun de mancat cred…caci m-a gasit o pisica pe jos si m-a inghitit.

La cateva ore m-am trezit intr-o tavita pe care scria „Kitty” si langa mine era un fel de chestie lunga si alba…zicea ca-l cheama Limbric. Nu am apucat sa ii spun ca imi place numele lui fiindca nesimtita de matza mi-a luat buletinul din buzunar. M-am cam suparat pe ea, ce-i drept, dar dupa aia m-am bucurat ca asa a fost fiindca au venit o gramada de reporteri care imi strigau numele si nu le venea sa creada ca eu sunt. Pacat ca imi trecuse betia de tot fiindca atunci mi-am dat seama ca pisica a ras de mine si m-a facut in forma de parizer. De nervi m-a apucat somnul… Si articolul s-a terminat. Am luat bucatica de hartie, m-am sters la fund cu ea si cand am aruncat o privire mai intr-o parte am vazut doi mosnegi cu grebla in gura stand la barfa si spunand ca defapt eu am avut o moarte foarte usoara, fiindca am facut infarct cand am vazut un OZN in timp ce ma dadeam in leagan. Asadar, unchiule, sa nu te superi pe mine ca iti scriu abia acum, dar a durat ceva pana am desfacut bagajele. Mai tarziu joc baschet cu Sfantul Petru.

Sa stii ca am murit in chinuri, asa cum a vrut cainele ala de ciocolata.

Iti trimit un mozol cu herpes.

A ta nepoata, Smintita

Ghid util: Socializare&co.

Subiectul socializării este pe toate drumurile. E în cărţi, în mâncare, în eticheta de la sutien and so on…Prietenii noştri de la Beatles ar spune că „socialization is in the air”…Iar eu nu aş veni cu banners şi pancarte ca să îi susţin însă aş scrie un ghid despre cum e cazul să socializezi într-un cerc de amici mai mult sau mai puţin proaspeţi, copii cu vârste de la 5 la 100 de ani.

1. În principiu lumea apreciază hainele. E bine de ştiut şi expresiile „Dragoste la prima vedere” sau „Prima impresie contează enorm” în condiţiile în care tu, „socializator” de profesie ai cumva o rătăcire, un dezechilibru emoţional de proporţii catastrofal de …neaşteptate.

Revenind. Ţinuta şi aspectul sunt vitale pentru a supravieţui în jungla urbană. Pe asemenea plaiuri mioritico-asfaltate e nevoie de mai mult decât de două frunze, trei. Frunzele de astăzi poartă nume de haine şi de obicei au titluri impozante gen „scheitări de la naic”, „ginşi de la armani”, „fustă de la motivi”, „hanorac puma”, „adidaşi adidas” ş.a.m.d. Nu mă declar o veterană în domeniu dar recunosc, până nu am avut „ti şărt de la espirt” am fost plină de complexe legate de eficacitatea metodelor mele de socializare.

Cu alte cuvinte, pentru a bucura ochii companiei e de preferat să porţi haine scumpe, de firmă şi nu neapărat cu bun-gust.

2. Gesturile contează, deasemenea, enorm. Adolescenţii nu agreează formele de proastă motricitate sau mai bine zis, nu sta scândură când eşti în preajma lor. Cu cât pari mai debil, mai destrăbălat, drogat şi disperat de parcă de-abia ţi s-a dat jos cămaşa de forţă e mai bine.

3. Fumatul se înscrie în „Top 3 reguli de aur of the socialization”.Nu e sănătos, laşi fum de spirjini bicicleta în el, miroşi de parcă locuieşti în scrumieră, medicii îţi toacă nervii cu „tutunul dăunează grav sănătăţii” şi „tu ştii că faci cancer?” iar preoţii sunt convinşi că e păcat împotriva lui Dumnezeu. Daccord! Dar e bun la socializat. Fetele de la colţ, de la centrală, din baie sau din scara blocului te vor băga în seamă. Imaginează-ţi cât de important trebuie să fii ca să vină fata cu poşetă gen sacoşă de la Billa să îţi ceară o brichetă. Eu una aş purta scutec în asemenea momente, mai ales că sunt sensibilă…

4. Regula patru e despre calităţi fizice. Dacă nu ai sâni roagă-te să ai fund sau picioare. Dacă nu ai muşchi roagă-te să ai o faţă frumoasă. Aici nu se discută despre trăsături deosebite, individualitate şi originalitate, gusturi diferite, „fiecare e frumos în felul lui”. Studiile au demonstrat că balanţa apetitului sexual înclină spre partea blondelor. Bărbaţii, ştiu ori nu ştiu, exact acolo se duc. Aşadar, e posibil ca fiind blondă şi mai dezbrăcată să reuşeşti în industria socialising-ului.

5. Abilităţi fizice. E frecvent. Uneori se trezeşte cîte un individ ce vorbeşte ca să nu adoarmă să întrebe „Voi puteţi să vă daţi cu călcâiul în gură?” sau „Voi puteţi să vă scobiţi în nas cu degetele de la picioare?”. Pun pariu că niciunul dintre noi nu e pregătit pentru aşa ceva. De aceea vin cu cea mai tare soluţie de la Adam încoace: „mă ţin blugii”. E ieftin, e plauzibil şi uşor de dovedit.

6. Familia. E probabil primul cuvânt ce trebuia inventat imediat după „foc”. Familia nu e făcută decât pentru a-ţi fi sursă de bani şi pentru a te lăuda cu ea. Proştii se dau în vânt după verişori cu motor, mame care i-au pensat sprâncenele Angelinei Jolie sau taţi ce au făcut înconjurul lumii pe trotinetă. Poţi să inventezi oricând, orice despre oricine. Nu uita să foloseşti mereu numele unor rude pentru amici de departe, pentru tine inexistente.

O problemă în cazul acesta ar fi când mai târziu , un prost îşi aminteşte de mătuşa Tamara, de exemplu, şi te întreabă de ea şi de ce averi ţi-a lăsat moştenire, de pildă. Soluţia urgentă e să te prefaci că nu ştii despre ce e vorba, proştii crezând pe cuvant ce zici. Iată un dialog util:

-Ce faci buei?

-Bine. tu?

-Păi mi-am amintit de mătuşa aia a ta care a câştigat campionatul de mestecat gumă (el nu ştie că tu ai citit „Charlie şi fabrica de ciocolată”)…ce mai face?

-Ce mătuşă mă?

-Eih ce mătuşă…Mătuşa aia, Venera…

-Doamne, numai prostii spui…nu am nici o mătuşă Venera care a câştigat campionatul de mestecat gumă. Venera e verişoara mea ce are 10 facultăţi, iar campionatul e câştigat de mătuşa Eugenia…probabil auziseşi tu aiurea…

-Da, cred că ai dreptate. Sigur am înţeles eu greşit…Oare cum am putut să gândesc aşa ceva?! (râzând tâmpit) Auzi la mine…mătuşa Venera…

7. Atragi oameni cel mai bine dacă eşti plimbat. E simplu să îi anunţi că ai fost în Europa doar menţionând că pantofii sunt din Franţa, geaca din Italia etc.  Nu contează dacă tricoul de firmă nu e cumpărat de tine ci de o mătusă care chiar există si care chiar culege căpşuni în Maroc. La fel nu contează cum tu ai văzut Suedia sau Belgia, important e că ai văzut-o, fie şi din dreapta şoferului de TIR care era tatăl tău.   Nu trebuie să fi văzut vreodată Spania sau Olanda ca să ştii ce e ăla paso-doble sau laleaua.  Nu-i greu să minţi că ai hrănit porumbeii în Roma sau că ai fost la concert X în NYC.

8. Deşi e printre cele mai importante chestii regret că am omis să menţionez limbajul. Da, asta face tot , in idee. E Dumnezeul socializărilor de la primii dinozauri până la a doua venire a lui Iisus pe pământ. Vei fi mereu apreciat şi iubit pentru caterinca pe care o faci. Trebuie să ai voce piţigăiată sau gen papagal.  Trebuie să ragi din toţi rinichii şi să îţi clămpăni toţi dinţii pentru a vorbi ca un descreierat fără precedent, un debil fabulos, un rahat născut prin cezariană.

9. Respectă cu sfinţenie regulile de mai sus!

10. Regula de platină: tupeu!!!

Baby Jane

Beeeeep! Acest articol poate fi citit de către copiii sub 18 ani numai in lipsa părinţilor. Genul postării: opera unei prietene.

Si-a pregatit totul destul de atent si de curat, ca sa nu imprastie boboceii aia fragili printre cutele mesei. A maruntit amestecul, degetele capatand aroma aia deosebita de hibiscus si ceai.L-a rulat, l-a impodobit cu un motz si filtru si i l-a dat sa il aprinda.

Au tras fumuri pe rand, tinand in piept pana la refuz si simtind cum inima se precipita pe sub tricouri.

E mai ieftin decat o betie, e mai durabil si mai amuzant.

Dar ce faci cand esti absolut 100% convins de veridicitatea realitatii de sub influenta spice-urilor?

El devenise doar un copchil rasfatat si arogant, uratel, lenes si lingusitor. Era un profitor de talie mondiala… Mare pacat.

Replica serii 1? Fuck it, ai coarne! (nu din cauza ei).

Replica serii 2- stii reclama aia la alpha bank cu greierele si furnica? Ei bine, tu esti furnica! AI COARNE!

Nu ii placea deloc de el, se intreba cum de il putuse suporta atat timp!

Ii era antipatic si totusi radea la glumele lui semi-debile, si nu neaparat din inertie. In orice caz, nu i-a dat voie sa o atinga, magaie, sau, doamne fereste, sa faca sex cu ea.

Pana se va linisti si confuzia nu va mai plana in mintea ei incetosata, el ramane acelasi tzanc antipatic cu 2 fete, baiatu’ lu’ tata, care nu a facut pe pielea lui nimic. Care a profitat de fete, fiind bun doar la futut. Pentru ca ea stia de fapt cat de mediocru este el cu adevarat, exceland doar la capitolul asternut.

Nu e in stare sa lege doua vorbe! Se alinta ca ultimul infectat cu down! Draci, nu de omu’ asta s-a indragostit

Totusi, a trecut toata ameteala aia dulceag de familiara. A ramas doar o impresie puternica, corectabila in timp. Increderea trebuie recastigata.

Baby jane, tarfa mea timp de jumatate de ora, mi a distrus relatia de peste un an. Asa e cand o faci in 3…

Ghid util: Excursie cu părinţii

Da, e inevitabil. Ştim, e greu pentru toţi dar se întâmplă, mergi cu părinţii în excursie. Nu te întreabă niciodată nimeni dacă vrei sau nu, dacă ai alt program sau dacă ai o idee mai bună la categoria „Destinaţii de vis”. Se face că eşti printre ei şi nu e loc de scuze pentru a rămâne acasă.

1. E regulă de aur. Nu face pănăramă! Te asigur, băiat, fată, ce ai fi…e bine să…”laşi loc de bună ziua!” la părinţi. Ei sunt sursă de bani, tu eşti parazitul lor. Eşti vâscul de pe arbore, eşti lipitoarea din ţesut, bacteriile de pe rădăcinoase. E simbioză între voi. Trebuie să te resemnezi. Sacrifici câteva zile, parchezi orice cont de pe orice site, atunţi peste tot că pleci şi măcar ai un avantaj…te vor invidia că tu pleci iar ei nu.

2. A doua regulă de aur e că trebuie să păstrezi spiritul de vulpe ce-l ai. Fii şiret/şireată!

Bagajele sunt importante, de aceea nu îţi trebuie multe. Tot ce ai nevoie se poate transporta într-un rucasc. Surplusul este cărat de părinţi ori fraţi. Periuţa de dinţi e o prioritate. Va sta în rucsacul tau şi nu în al fratelui tău ca să curgă cine ştie ce săpun lichid pe ea, sau în al surorii tale să se umple de cremă depilatoare.

Nu uita! Pastă de dinţi vor căra ai tăi deci nu te obosi să o cari tu pe a ta.La fel se întâmplă şi cu gelul de duş, şamponul şi prosoapele de baie. Scapi rapid de corvoade de genul acesta.

Oricum, băiat, fată sau ce ai fi tu, hainele sunt a doua prioritate. Chiar dacă eşti o fashionista sau un fashionist nu e cazul să iei întregul şifonier după tine. Ia un tricou cu care dormi, mănânci, faci sport şi un tricou cu care ieşi undeva sau zaci lat/ă la o terasă. Ia o pereche de jeans scurţi, sunt buni la orice şi se usucă repede. Poţi să îţi iei şi pantaloni lungi sau aşa ceva. Cică ţânţarii sunt suspectaţi că transmit SIDA prin pişcături..:))

Încălţămintea e de nediscutat. O pereche de şlapi buni de stat degeaba, de mers la piscină şi de frecat menta la terasă încap lejer în rucsac iar tenişii îi ţii în picioare.

3. Cosmeticele de orice fel ajută şi dacă eşti deştept nu ocupă mult. La fete e suficient deodorant, rimel şi creion. Lapte de corp, parfum şi balsam de buze au maică-ta şi soră-ta. La băieţi e suficient deodorantul căci de restul pot duce lipsă.

4. Odată ce am terminat cu tratatele despre haine&co. ajungem la alte reguli importante. Ştim că pregătirile pentru o vacanţă cu părinţii ocupă între un an şi două zile, singura asemănare fiind că mereu ultima zi înainte de plecare e groaznică. Toată lumea caută ceva, toată lumea vrea ceva şi toţi vin la tine.

Sugestia mea este să fii indiferent. „Nu ştiu”, „Nu am văzut”, „Nu cred” funcţionează cel mai bine.

De altfel se scapă uşor de un gen de căutător de lucruri foarte simplu prin metoda mea: trimite-l undeva să caute. Chiar dacă habar nu ai ce caută, chiar dacă ţi se rupe de ce vrea fiindcă tu oricum ai bagajul făcut dinaintea lor şi a durat la tine doar cinci minute.

5. Nu te certa cu nimeni, prefă-te că eşti ocupat şi indisponibil. Ce naiba! Doar „eşti dornic să mergi în vacanţă iar bagajul tău trebuie să fie cât se poate de bine făcut”. Nuuuu?!!

6. Cere-le bani dinainte să ajungeţi la hotel. Motive sunt destule dar de obicei în vacanţă lasă comunismul şi sunt darnici, aşa că un „aşa…să am şi eu acolo…” e destul. Nu se ştie când te apucă dorul de bere sau ţigări, când vrei să o arzi protejat, când vrei să cumperi farse pentru 1 Aprilie ori capcane de şoareci bune de pus pe scaunul dirigintei.

7. În maşină, când e plecarea e aiurea. Ar trebui să ştii deja. Toţi sunt nervoşi după ziua „ultima dinaintea plecării”. Fii indiferent, dar cu inteligenţă. Nu le răspunde cu curul, ci nu vorbi deloc cu ei. Nu te băga în discuţii, nu comenta nimic. Pune-ţi căştile ca să ştie că orice te-ar întreba tu eşti indisponibil şi nu te pot deranja. Eventual spunele că te doare măseaua sau stomacul; părinţii au mereu pastile la ei şi te vor îngriji astfel încât te vor lăsa cu căştile în urechi doar ca sa te simţi tu bine.

8. La hotel ai grijă să nu ocupi mult spaţiu şi fă-i să le fie dor de tine. Să tragă de tine că vor să joace tenis, fotbal, orice. Nu sta mult la baie şi nu vorbi cu ei despre amintiri sau chestii de la şcoală. Cu cât ştiu mai puţine cu atât e mai bine!

9. Nu mânca niciodată mult. Procură-ţi singur hrana necesară şi arată-le că ţie îţi place excursia şi nu vrei să îi bagi la cheltuieli.

10. Aici e finalul. Şi nu mai am reguli dar am de gând să le cumulez pentru a reda ideea principală: Fii indiferent, prefă-te ocupat ori bolnav, lasă-i pe ceilalţi să care în locul tău şi foloseşte gadget-uri gen şiretlicuri de moment.


P.S. Intr-o zi va trebui sa il editez…

Începuturi

Mood: disapointed, spiritualy ruined, tired, sad, frightened

Playlist: Placebo – Sleeping with ghosts

Phrase: Ziua când cei trei 9 s-au întâlnit

Urăsc începuturile. Deseori le-am conceput drept oportunităţi pentru a schimba ceva. Da, credeam că începuturile îţi dau ocazia să surprinzi, să iei hotărâri noi, să profiţi de capacitatea minunată pe care o are omul, aceea de a deveni.

Dar mi-am dat seama că nu îmi plac începuturile. Deasemenea am realizat că am o tonă de idei minunate, perfecte pentru o reinventare dar că nu le voi putea aplica prea curând.

Începuturi sunt atunci când îţi revezi colegii după o vacanţă de trei luni. Trebuie să te pupi, să observi îmbunătăţirile aduse aspectului lor, să îi întrebi de vacanţă şi de cum şi-au petrecut-o. Sunt atunci când te întâlneşti cu un profesor drag ţie iar el se chinuie să îşi amintească numele tău.

La fel de bine se înscriu în această categorie şi acele momente în care te întâlneşti cu vechi cunoştinţe, rude de mult uitate. Practic sunt tot începuturi fiindcă trebuie să schimbaţi politeţuri, să reconstituiţi arborele genealogic şi să te plictisească cu poveşti de când te-au văzut ultima dată iar tu aveai doar trei ani.

Început e atunci când vrei să desenezi, să pictezi şi nu-ţi găseşti unghiul, îţi pierzi ideea. Ţi-ai dori să ai deja schiţa realizată iar tu doar să îi dai viaţă căci e mult mai simplu mijlocul decât începutul.

Un început e când ţi se schimbă ideile şi viziunea. E trist să ştii că ai ceva şi nu se potriveşte cu ceea ce se cere. E greu să ştii că există persoane pe care le vrei aproape şi ele nu îţi sunt, când în acelaşi timp există persoane ce ţi-ai dori să stea cumva mai departe dar pur şi simplu sunt aproape lipite de tine.

Nu vreau să pozez în victimă. Momentan sunt secată de alte idei, tot ce am sunt nişte gânduri greu de tradus şi cuvinte.

Mi-as dori să nu fiu atât de sensibilă dar parcă…nu ştiu…nu pot mai mult.

Apple pie în ploaie

Era o după-amiază undeva aproape de mijlocul lui septembrie. Deşi nimeni nu voia să creadă asta, toţi erau conştienţi de faptul că venise toamna. Se întâmpla exact opusul cazului lui Moş Crăciun: erau conştienţi că nu există dar voiau să creadă în el.

Aşa sunt după-amiezile zilelor ploioase: reci şi ude. Cer gri-şoarece, aer răcoros, vânt calm aducând ocazional fie miros de pădure fie de benzină. E de dorit să nu ieşi afară căci în asemenea zile până şi horoscopul se schimbă; astrologii intră într-o demenţă de neînţeles şi umplu rubricile pentru dependenţii de horoscop, cu adevărate dezastre ce ar putea avea loc: o maşină ce trece printr-o baltă te poate ajuta să-ţi stropeşti rochia când mergi regulamentar pe trotoar ca un pieton ce eşti; ca şofer ce respectă regulile te poţi considera blestemat dacă trebuie să mergi la servici. Dar astroloagele fashioniste nu sunt impresionate de blocări ale circulaţiei sau de faptul că sunt gropi pe şosele. Ele jură că dacă ieşi afară pe ploaie vei rămâne fără păr în cap.

Dar să revenim. Era septembrie, luni. Undeva într-un loc încă neuitat de Dumnezeu ploua enervant. Ţăranii ce se cărau în poziţie echer aproape că erau în extaz că în sfârşit îşi puteau folosi bocancii de toamnă în condiţiile indicate pe ambalaj. Nu interesa pe nimeni asta, cu atât mai puţin pe Denisa, eroina din toate punctele de vedere a acestei poveşti.

Denisa era o tânără în căutarea personalităţii despre care scrie în revistele pentru bebeluşi. Se lupta câteodată cu acneea şi stătea două ore pe zi în oglindă vorbind cu ochii ei – voia să îi convingă să nu mai fie atât de albaştri.

Nu o durea nimic, dar întotdeauna ploaia îi inducea o stare comico-melancolică. Devenea o legumă în faţa unui laptop aşezat pe un birou postat în faţa ferestrei. Era ucigător pentru ea ceea ce se întâmpla. Nu, nu ploaia. Ci faptul că ştia că în bucătărie se afla o tavă intactă de plăcintă cu mere. Nu, nu plăcinta o chinuia. Era un conflict interior între dorinţa de a înfuleca, sfâşia diabolica plăcintă şi lenea ei. Da, Denisa suferea de lene. Dar eroina mea nu e nicicum laşă, ea e un războinic al luminii, un apărător al drepturilor plăcintelor din întreaga lume.

Revenind. Zăcea pe scaun urmărind două filme în acelaşi timp. Unul pe propriul ei laptop şi unul la vecini. Da, putea privi prin fereastra ei, apoi prin a vecinilor de vis-a-vis şi pe urmă la televizorul alb-negru al bolnavilor de Alzheimer.  Se săturase iar stomacul ei o luase razna. Atunci şi-a pus costumul de balerină şi din două salturi a ajuns în bucătărie. A inşfăcat mult dorita plăcintă pe care a dus-o în bârlogul ei.

(Avea o cameră de adolescentă nu banală, ci normală. Uşa aproape că se lăsase de postere, dulapul gemea de haine, oglinda se spărsese de la câte ţinute nereuşite  a trebuit să suporte, noptiera avea picioare întărite cu bandă adezivă pe motiv că risca să se prăbuşească oricând din cauza revistelor de pe ea şi a cosmeticelor din sertar.)

Timp de trei ore a plâns. Mânca plăcintă şi nu se putea opri. Nu se putea opri din mâncat, nu din plâns. În tavă mai rămăsese doar un rulou de plăcintă. Rânjea căzută cu capul în jos de pe scaun. Da, rânjea satisfăcută de ideea că brand-ul Statelor Unite ale Americii, apple pie-ul , pierduse lupta cu moldoveanca. Apoi a apucat-o plânsul iar.

Auzea câini lătrând la lună. Chiar dacă nu era lună ei şi-o imaginau. Se gândea la vampiri şi credea că Edward Cullen e ascuns după draperii. Ar fi vrut s-o ia ca pe Bella şi să meargă undeva unde era soare şi să-şi arate pielea. Dar puţinul simţ al realităţii care îi mai rămăsese a făcut-o să realizeze că nu era bine să vină Edward Cullen. Mai bine venea Robert Pattinson.

Auzea maşini stropind babe cu şoşoni pe stradă, auzea păianjeni schiind prin praful de pe şifonier şi ar fi vrut să dea liniştea mai tare. Continua să plângă râzând. Îi era specific.

La un moment dat a auzit ceva ce semăna cu torsul pisicii. Ştia că nu are pisică şi continua să se gândească la cum ar fi să-şi bage plăcintă cu mere în venă sau cum ar fi să găsească o cale spre nemurirea sufletului.

Apoi brusc i s-a rupt filmul. A auzit un miorlăit. S-a înarmat cu o pensulă pentru fardul de obraz şi a început să se târască gemând de parcă mai avea puţin şi năştea. Chiar arăta ca o femeie însărcinată. (Avea gemeni – două rulouri de plăcintă).  Ajunsă pe hol a dat faţă în ochi cu o pisică. Aproape că a făcut pe ea de …râs. Dar imediat s-a scăpat pe ea de frică atunci când pisica a început să râdă şi să scoată o macetă din rucsac.

-Give me the apple pie, you bitch!, spuse pisica.

– Ce eipăl pai visezi , iu chet?, spuse Denisa.

– Give it to me now!!!

-Nou uei! Iţ main!

Şi după câteva clipe au hotărât să joace piatră-foarfece-hârtie. Cine câştiga avea să ia the precious apple pie.

Suspans, transpiraţie, nervi, ros de unghii şi tot setul. Pisica nu ştia că Denisa era campioană naţională la jocul acesta. A bătut-o la fundul gol pe mâţă. A căsăpit-o şi a lăsat-o să plece înapoi la scara ei…(Era pisica doamnei Tanti Maranda.)

Da, aşa o chema , Tanti Maranda. Era baba apocaliptică, era apogeul hidoşeniei băbeşti.

Epuizată, Denisa s-a întors în cameră. A îmbrăţişat plăcinta şi i-a jurat papile gustative pure pentru totdeauna. Plângând de fericire şi extaz muşca zgomotos din corpul inert al Plăcintei.

Nu ştie ce s-a întâmplat mai apoi. Au găsit-o dormind pe parchet, saliva scurgându-i-se greţos şi sincer pe un poster cu Edward Cullen. Lângă ea o farfurie era leşinată şi linsă.

E încă luni. Cel puţin e încă luni, 07.09.2009  până la 00:00. E beznă afară, e cer gri-negru-albastru. E rece şi umed tot ce înseamnă natură. Denisa e reală, restul e produsul unei minţi nebune.

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑